Marioara Murărescu – o legendă vie a folclorului românesc - 47 minute în urmă
Reacția Elenei Lasconi la atacurile lui Călin Georgescu - 49 minute în urmă
Alertă epidemiologică: Creștere alarmantă a cazurilor de gripă și infecții respiratorii - 53 minute în urmă
Moștenirea artistică a lui Klein József rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural - 57 minute în urmă
Creșterea reprezentării UDMR în Maramureș - 1 oră în urmă
Tersánszky Józsi Jenő: băimăreanul care a refuzat să fie banal - 2 ore în urmă
Mănăstirea Moisei se pregătește de hramul de iarnă - 5 ore în urmă
La Biblioteca Județeană Baia Mare a avut loc o altă întâlnire din seria de conferințe „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului”, susținute de Marcel Mureșan - 5 ore în urmă
Povestea scrisului – o călătorie prin timp la Școala Gimnazială Baia-Sprie - 5 ore în urmă
Activitate de conștientizare la Școala „Ioan Mihalyi de Apșa” - 6 ore în urmă
Ioana a purtat arta torsului dincolo de granițele Maramureșului
Istoria torsului o întâlnim încă din Grecia antică, când era strâns legată de istoria femeii și de rolul său într-o societate în care îndatoririle membrilor familiei erau bine stabilite. Producerea textilelor în spaţiul domestic făcea parte din obligaţiile zilnice ale femeilor. Printre calităţile cele mai de seamă ale femeilor din Grecia antică se număra măiestria lor în arta textilelor. Cele care cunoșteau meșteșugul torsului și mânuitul suveicii de la războiul de ţesut reprezentau idealul de soţii virtuoase. Ele produceau textile pentru nevoile întregii familii, indiferent dacă erau femei libere ori sclave. Atunci când stăpâna casei reușea să iniţieze o sclavă nouă în arta prelucrării textilelor, se considera că îi dubla valoarea. La sate, torsul lânii a fost mai mult decât un simplu obicei. A însemnat un moment de comuniune cu celelalte femei, un timp în care au schimbat povești, sfaturi, gânduri. În vremuri de restriște, când resursele erau limitate, abilitatea de a toarce lâna și de a țese lucruri, au fost esențiale pentru supraviețuire.
Torsul lânii încă mai animă comunitățile. Obiceiuri trecute în uitare de către tehnologie, încă păstrează legătura cu trecutul, ajută la exprimarea emoțiilor și la împărtășirea bucuriilor cu cei din jur. Fiecare fus și caier de lână poartă o parte din sufletul celor care le-au creat și o parte din magia vieții. De generații întregi, femeile de la sate au tors lâna. Obiceiul nu este doar o metodă de a produce fire, ci și o formă de meditație, o modalitate de a împleti amintirile, poveștile și speranțele. Fiecare fir tors este o lecție de viață, un legământ între generații, un ritual de trecere. Când știi să torci, înveți să ții firul vieții în mâinile tale.
Și firul vieții Ioanei s-a tors la un moment dat, departe de granițele Maramureșului. Atâta s-a rupt de dorul casei, încât a trebuit să-l reînnoade de zeci și sute de ori, până a înțeles că Maramureșul poate fi în orice colț de țară sau lume, dacă e puternic înrădăcinat în sufletul ei. A purtat cu ea toate lucrurile care o țineau aproape de tradiție și le-a așezat cu delicatețe și nostalgie în podul viitoarei case, unde a făcut un adevărat muzeu maramureșean. Nu a trecut o zi în care să nu râdă, să plângă, să împartă povești cu comunitatea de acolo, formând un cerc al înțelegerii și compasiunii.
Cu oameni ca Ioana tradiția nu poate muri. Le împărtășește cu toată generozitatea inimii, copiilor și tinerelor de acolo tradiția învățată de la părinți și bunici, arta torsului, cusutului, țesutului. Torsul lânii, nu va rămâne doar un obicei, ci o punte între trecut, prezent și viitor. E o dovadă că, în ciuda schimbărilor galopante ale lumii, anumite lucruri rămân neschimbate, purtând parfumul de odinioară a ceea ce înseamnă să rămâi Om cu rădăcini adânci în trecut.
Lăcrimioara ZOTA