Baia Mare a fost întotdeauna un oraș care a prezentat interes pentru regalitate, în special datorită aurului care se extrăgea de aici. Dar pentru asta, orașul a primit mai multe privilegii, printre care acela de a fi înconjurat de ziduri de piatră. De asemenea, au existat mai multe bastioane, care erau gestionate de meșteșugari, însă fiind din lemn, acestea nu mai există în prezent. Singurul care a rămas în picioare este Bastionul Măcelarilor, construit din piatră. Aici, măcelarii aveau obligația de a asigura paza orașului și de a anunța în cazul în care veneau atacatorii.
Printre alte privilegii este și acela de a avea un jude, care avea puterea de a judeca. De asemenea, Baia Mare avea „dreptul la paloș”, adică privilegiul de a pedepsi cu moartea și de a executa condamnarea.
Aceste execuții aveau loc la poarta orașului, care se afla în apropiere de Bastionul Măcelarilor. Aici, la poarta orașului, aveau loc de obicei procesele și execuțiilor celor condamnați la moarte. „Grație acestui privilegiu, obținut tot de la Matia Corvin la 25 junie 1484, puterea de judecată a judelui și juraților orașului Baia Mare crește și se lărgește foarte mult”, arată muzeografa Lucia Pop de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie (MJIA).
Ea scrie într-o lucrare despre procesele importante care s-au jduecat aici. Există date despre procesele unor vrăjitoare, care erau frecvente în epoca medievală.
L-a constat viața, după ce și-a vândut nevasta la cel cu care-l înșelase
Pricinile de judecată și pedepsele erau foarte variate. Astăzi ni se par amuzante unele dintre ele, dar la acea vreme un om putea plăti cu viața pentru astfel de greșeli. Așa este cazul unui bărbat înșelat, care a ajuns să plătească cu viața. El a fost condamnat la spânzurătoare pentru că, după ce a aflat că este înșelat, și-a vândut nevasta celui cu care ea fugise. Deszi Csizmandia Istvan a fost spânzurat la 2 septembrie 1663. „Întâmplarea este următoarea. Asztalos Istvan a fugit din oraș cu soția lui Deszi Csizmadia Istvan. Soțul înșelat s-a adresat cu o plângere magistratului care, la rândul său, i-a condamnat la moarte pe cei doi. Deoarece au fugit, soțul înșelat a primit împuternicirea magistratului să-i urmărească pe fugari și să îndeplinească sentința. Fugarii au fost ajunsi din urmă la Brașov dar, deoarece judele Brașovului nu a fost în oraș, nu s-a putut executa sentința”, explică muzeografa. „În așteptarea judelui, Asztalos și cu Deszi s-au împăcat, primul plătind soțului pentru nevastă 100 de florini, dându-i și un cal. Deszi, întorcându-se la Baia Mare, a relatat magistratului despre împăcare. Dar acesta nu a fost de acord cu târgul și în locul lui Asztalos, l-a spânzurat pe soțul înșelat”, mai relatează ea.
Furturile erau aspre pedepsite la acea vreme. Unii puteau plăti chiar cu viața, dacă furtul era important. Așa este cazul unui tânăr care în 1665 a fost tras pe roată. Pricina ce i se aducea a fost aceea că a spart un magazin.
Nici pentru înșelăciuni, autoritățile nu prezentau indulgență. O cârciumăreasă a plătit scump asta. „La 13 mai 1667 – Soția lui Varga Gyorgy a amestecat apă în vin, înșelând și la măsurătoare pe consumatori. Drept pedeapsă, hingherul (omul negru, călăul) i-a facut o cunună din paie, împodobită cu tot felul de pene de găină și gâscă. Cârciumăreasa trebuia să ocolească de trei ori piața orașului cu această podoabă pe cap, fiindu-i interzisă practicarea meseriei”, mai relatează muzeografa. Pedepsele aspre din acea epocă erau menite să descurajeze fărădelegile.
Condamnat la moarte pentru infidelitate
Infidelitatea era o altă infracțiune pentru care se putea plăti cu viața, însă „minuni” aveau loc și la acea vreme. „Pe 21 martie 1668, soția lui Gombkoto Mihaly a fost condamnată la moarte prin spânzurare pentru infidelitate și abandon de familie. Sentința a fost executată, dar frânghia s-a desfăcut și femeia a căzut la pământ, fără să pățească ceva. Magistratul, văzând semnul lui Dumnezeu, a anulat pedeapsa”, mai arată documentele păstrate despre acest eveniment.
Soarta însă nu a fost la fel de blândă cu un bărbat, care a fost acuzat de bigamie. Kardos Istvan a fost decapitat pentru bigamie pe 5 iulie, în 1669.
De asemenea, există date despre mai multe procese pentru vrăjitorie, fiind în general femei cele care erau acuzată că o practicau și erau condamnate la moarte. Pedeapsa era arderea pe rug, iar procesele nu erau rare.
„Dintre hotărârile luate cu privire la unele procese de vrajitorie, atât de frecvente în evul mediu, amintim sentința din 18 iulie 1650 prin care o tânără vrăjitoare, dovedită ca atare cu ajutorul martorilor, este condamnată la moarte prin ardere pe rug. Tot din această sentință, din 1650, aflăm că magistratul orașului avea angajat un călău denumit Omul negru, căruia i se plătea câte un florin de aur pentru fiecare execuție, iar cea amintită mai sus se menționează că era a patra în acel an”,mai arată muzeografa.
Legea fumatului care a intrat în vigoare în urmă cu câțiva ani a creat multe controverse, cu toate că în timp, ne-am obișnuit să nu mai fumăm în spații publice. Însă aceasta nu a fost prima oară când o astfel de lege era în vigoare. „Printre alte hotărâri ale magistratului orașului, al căror principali membri formau și instanța de judecată, amintim pe cea din 20 august 1667, când se interzice fumatul pe teritoriul orașului, precum și vânzarea tutunului, sub amenințarea unor severe pedepse”, mai arată muzeografa Lucia Pop.
DirectMM.ro
