Share
Jandarmii, cu ochii pe zonele piscicole

Jandarmii, cu ochii pe zonele piscicole

Dat fiind că a început, ieri, perioada de prohibiție la pescuit, Jandarmeria Maramureș informează, într-un comunicat, că va desfășura lunar acțiuni punctuale de verificare a zonelor piscicole din tot județul în baza unui grafic prestabilit. În aceste activități jandarmii vor colabora cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și ai Agenției Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv. De asemenea, jandarmii vor merge în zonele respective ori de câte ori vor exista sesizări sau suspiciuni cu privire la pescuit.

”Nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul recreativ în habitatele acvatice naturale, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție, constituie contravenție și se sancționează  cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o durată de 120 de zile a permisului, licenţei sau a autorizaţiei de pescuit comercial, după caz, conform Legii pescuitului și a protecției resursei acvatice vii nr. 176 din 3 iunie 2024”, se mai arată în comunicat.

Sursa foto: IJJ Maramureș


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu