Elevii din Săcălășeni la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare - 36 minute în urmă
Întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș – 8 martie 2025 - 3 ore în urmă
Reabilitarea Bibliotecii Municipale „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației - 4 ore în urmă
Întreruperi de curent programate în Maramureșul istoric - 5 ore în urmă
Canonul cel Mare la Catedrala Episcopală din Baia Mare - 5 ore în urmă
Vasile Igna: O viață dedicată literaturii și culturii române - 6 ore în urmă
Aproape 400 de copii s-au înscris la expoziția-concurs „Flori cu șnur de mărțișor” din Vișeu de Sus - 6 ore în urmă
Voce puternică și carismă: Andrea Muj, maramureșeanca născută în Franța, a strălucit pe scena X Factor - 7 ore în urmă
Haos la Spitalul Județean Baia Mare - 7 ore în urmă
Elevii Colegiului de Arte Baia Mare vor participa la un workshop susținut de un profesor de la Universitatea din Salamanca, Spania - 7 ore în urmă
Atenție mare!: Zona Gării Baia Mare, „tărâmul infractorilor”. Banii și telefoanele mobile sunt principalele lor ținte
Zona Gării Baia Mare (nu numai proximitatea clădirii, ci și parcul din preajmă și o porțiune din strada cu același nume) este cunoscută ca fiind una cu potențial infracțional ridicat. Furturile și tâlhăriile par a fi mai frecvente, poate și din cauza faptului că este o zonă de tranzit. Recent, o femeie a fost tâlhărită, însă câinele polițist Vis a fost, ca de fiecare dată, la datorie.
În seara de 5 octombrie, în jurul orei 20.00, poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi de o femeie de 33 de ani, din Remetea Chioarului, că a fost victima unei tâlhării. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii împreună cu ofiţerul de serviciu patruped Vis au identificat persoana vătămată, care a relatat faptul că în timp ce se deplasa pe strada Gării din municipiu a fost ajunsă din urmă de un tânăr.
Conform reprezentanților IPJ Maramureș, acesta a agresat-o fizic, iar din geanta pe care femeia o avea asupra sa a luat cu forța un telefon mobil, după care acesta a fugit de la fața locului. Tânărul de 24 de ani, din Baia Mare, a fost depistat şi identificat în zona parcului situat lângă staţia CFR. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Baia Mare pentru luarea măsurilor legale. Față de tânăr a fost luată măsura reținerii pe o perioada de 24 ore, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureș. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Iată, însă, și urmările acelei infracțiuni! Infractorul nu era singur. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la datele de 6 și 7 octombrie 2020, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpații B. A. și C. P. B. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. d) Cod penal. La data de 6 octombrie, faţă de numiții B. A. și C. P. B. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, la data de 5 octombrie 2020, în jurul orei 20.00, în timp ce se aflau în apropierea Gării CFR Baia Mare, inculpații B. A. și C. P. B. au deposedat-o, prin exercitarea de acte de violență, pe persoana vătămată B. G. E. de un telefon mobil și de o sumă de bani; persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni care au necesitat un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpaților pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.
Oamenii legii au făcut precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
DirectMM.ro
One Trackback for this Post.
[…] Zona Gării Baia Mare, „tărâmul infractorilor”. […]