Moșul a primit o mână de ajutor de la polițiștii maramureșeni - 7 ore în urmă
Vine Laura Codruţa Kövesi acasă? Europa îi alege succesorul - 8 ore în urmă
CS Minaur caută prima victorie după două înfrângeri consecutive și după ce a pierdut locul 1 - 9 ore în urmă
Tânăr prins la volan deși avea permisul reținut - 10 ore în urmă
CS Minaur are cinci jucători în lotul lărgit al României pentru EURO 2026 - 12 ore în urmă
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități a fost marcată la centrul de zi al Asociației Esperando Baia Mare - 12 ore în urmă
Cursuri gratuite de competențe digitale la Tăuții Măgherăuș - 12 ore în urmă
Sportivele de la Clubul Red&Black Dance, pe podium în cadrul Dominarum Dance Competition - 13 ore în urmă
Academia de Șah Maramureș: rezultate deosebite la competițiile din țară - 13 ore în urmă
Parohia Recea a desfășurat o campanie filantropică de strângere de fonduri și alimente - 14 ore în urmă
La Catedrala Episcopală: Festivitatea de absolvire a studenților și masteranzilor ai Departamentului de Teologie Ortodoxă din cadrul CUNBM
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a avut loc marți, 24 mai, festivitatea de absolvire a facultăţii pntru absolvenții licențiați și masteranzi ai Departamentului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” a Centrului Universitar Nord din Municipiul Baia Mare.
Evenimentul a început în prezenţa Preasfinţitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Departamentului de Teologie Ortodoxă dirijat de pr. lect. univ. dr. Teofil Stan.
„Ne-a ajutat bunul Dumnezeu să ajungem la acest eveniment semnificativ din viața dumneavoastră, care este unul important. Pentru un student teolog, care se pregătește să devină un slujitor al bisericii lui Iisus Hristos, finalitatea are două valențe: festivitatea de absolvire este un lucru minunat, dar nu primordial; partea cea mai importantă, profundă și duhovnicească este participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Partea exterioară, lumească și festivă are frumusețea ei, dar cea mai importantă lucrare este comuniunea în Sfânta Liturghie, pentru a deveni bucurie cerului, a părinților care v-au născut și v-au crescut precum și cadrelor didactice care v-au povățuit în toți acești ani. Vă îndemnăm să duceți pe mai departe duhul Sfinților Părinți filocalici: învățătura, cititul și aprofundarea cunoștințelor”, a explicat Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
După Sfânta Liturghie a avut loc evenimentul festiv în prezența părinților profesori, a cadrelor didactice, a părinților absolvenților secțiilor de licență și master și a credincioșilor, fiind cea de-a 27-a generație de absolvenți teologi băimăreni în cei 30 de ani de activitate didactică neîntreruptă de învățământ teologic de grad universitar.
Un moment important și duhovnicesc a fost citirea de către lect. univ. dr. Marian Valerian a referatului în cadrul cursului festiv intitulat „Omul cel nou” care a expus în fața celor prezenți lumina omului cel nou, cu exemple scripturistice din Vechiul și Noul Testament precum și din literatura patristică de specialitate, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.


















