La Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației puteți descoperi, printre altele, obiecte folosite la păstrarea sau utilizarea sării, prezentate la Expoziția temporară Etnografică.
Intrarea este gratuită.
Mai multe despre Maramureș și istoria sării ne prezintă reprezenții Centrul Cultural Pastoral, cu ajutorul etnografei Janeta Ciocan.
„Maramureşul are o istorie îndelungată în ce priveşte sarea. Vechile mine de sare atestate încă dinaintea cuceririi romane au fost o resursă extrem de importantă pentru economia locală, iar transportul sării pe Tisa a fost subiectul multor poveşti şi legende în Maramureşul istoric.
Dar sarea nu era denumită „aurul alb” doar pentru că era valoroasă din punct de vedere financiar sau economic.
Sarea era utilizată, potrivit vechilor credinţe populare, la diferite ritualuri în scopuri benefice sau chiar la descântece şi vrăji. Aceste practici erau foarte credibile în lumea satului din vechime, iar sarea era considerată un element important. „Sarea sfinţită se folosea în scopuri benefice, ea proteja şi purifica spaţiul, oamenii şi animalele. Sarea putea fi folosită de vrăjitoare în descântece şi farmece!”, spune etnografa Janeta Ciocan.
Dar, mai arată etnografa, importanţa sării pentru oamenii de aici se poate vedea nu numai în cultura spirituală, ci şi în cea materială. Ea vorbeşte despre uneltele şi obiectele folosite atât în exploatarea sării cât şi pentru depozitarea acesteia.
„Minele de sare erau înconjurate de lacuri sărate, formate prin prăbuşirea salinei, apa de aici fiind folosită şi azi de localnici în alimentaţie: pentru gătit sau conservarea cărnii şi a legumelor şi în medicina populară sub forma băilor cu apă sărată. Pentru transportul apei sărate se foloseau butoaiele din doage de lemn, de diferite dimensiuni, iar pentru conservarea cărnii, coveţi mari, tot din lemn”, mai spune ea.
Dacă vorbim despre ornamente însă, sărăriţele rămân cele mai frumoase obiecte din această categorie.
„Cele create în Ţara Lăpuşului şi Ţara Chioarului sunt de-a dreptul spectaculoase, atât prin dimensiuni cât şi prin decor, afirmaţia fiind dovedită de piesele păstrate în Muzeul Etnografic din Baia Mare, piese ce aparţin secolelor XVIII-XIX. Esenţa lemnoasă din care erau realizate nu conta, ele fiind, de cele mai multe ori, confecţionate prin scobire în interiorul unei crengi mai groase a unui copac. Acestui recipient de formă cilindrică i se punea un fund şi un capac. Se întâlnesc şi piese paralelipipedice, realizate din scânduri de lemn îmbinate şi prinse cu cuie de lemn”, mai arată etnografa.
Potrivit ei, caracteristica generală a acestor piese este decorul în formă de coroană a părţii ce stă lipită de peretele casei. „Această formă se datorează şi faptului că exploatarea sării s-a făcut numai organizat, încă din secolul al XIV-lea funcţionând aici „Cămara Regală a Sării”, pe tot parcursul timpului exploatările de sare au aparţinut domeniului regal. Decorul pieselor este realizat cu aceleaşi unelte şi în aceleaşi tehnici ca la alte piese de mobilier: lăzi de zestre, scaune etc şi este compus din motive geometrice: triunghiuri înscrise unul în altul, rozete cu şase braţe sau rozete vârtej, dintele de lup etc.”, mai menţionează ea.
