Share
Lacrimi și durere: A murit Daniela, tânăra accidentată în timp ce era trasă cu un colac tubby pe zăpadă de o mașină (FOTO)

Lacrimi și durere: A murit Daniela, tânăra accidentată în timp ce era trasă cu un colac tubby pe zăpadă de o mașină (FOTO)

În 20 ianuarie, în județul Satu Mare a avut loc un accident șocant. Mai mulți tineri s-au dus să se distreze la zăpadă, însă totul s-a transformat într-o tragedie.

Totul s-a petrecut pe un drum forestier din Negrești Oaș. Colacul cu care se dădeau pe zăpadă, tras de o mașină, s-a izbit violent de copaci.

Sergiu, Daniela și Patricia s-au suit pe un colac tubby, iar Adrian, în vârstă de 26 de ani, s-a suit la volanul unui Mercedes înmatriculat în Franța și a început să-i tragă cu mașina. La un moment dat, în timpul deplasării, colacul a intrat în balans, iar cei trei tineri au fost aruncați în șanțul din partea dreaptă a drumului, izbindu-se de copaci. Sergiu a murit pe loc, iar Daniela și Patricia, ambele de 21 de ani, au ajuns în stare gravă la spital.

Daniela era în stare critică, în comă profundă, și a fost dusă la Baia Mare, iar Patricia s-a ales cu fractură de picior și contuzie de coloană.

Din păcate, Daniela Ordace a trecut azi, 4 februarie, la cele veșnice. Pe rețelele de socializare curg mesajele de condoleanțe.

  • „Îngerii să te primească în Ceruri așa cum se cuvine! Ai lăsat în urma ta o durere imensă, Dumnezeu să le aline sufletele celor îndurerați!” – Loredana Tătar.
  • „Nu îmi vine sa cred! Dumnezeu să te odihnească în pace, Daniela!” – Adriana Dumitrean.
  • „Suflet blând și curat, tu trebuia sa fii miracolul nostru mult, da mult așteptat… dar din păcate se pare ca nu noi decidem, Dumnezeu avea alte planuri pentru tine. Am rămas cu toții fără cuvinte, lacrimi ce ard pe obraz, un gol enorm ce nu o sa reușim sa îl umplem, o durere nedescrisă și amară. Drum lin, Îngeraș dulce, frumos și drag, te iubesc si te voi purta mereu în sufletul meu, a ta verișoară. Iar familiei să-i dea Domnul multă putere și alinare să treacă peste această grea încercare” – Denisa Andres.
  • „Trebuia sa fie o greșeală, să te trimită înapoi, printre noi. Probabil e „acolo” acel loc la care visăm cu toții. Daniela, un înger frumos, un chip blând, duios o sa trăiești mai departe prin noi, prin amintirile lăsate și noi prin tine.
    Rămas bun, al tău verișor” – Uidualc Setlab.

Dumnezeu să o odihnească! Condoleanțe familiei!

L.C.H.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu