Share
Mai mulți ieudeni s-au deplasat la București pentru a ajuta la restaurarea acoperișului unei case din Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Mai mulți ieudeni s-au deplasat la București pentru a ajuta la restaurarea acoperișului unei case din Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a împlinit 86 de ani de la înființare, iar cu acest prilej în luna mai au avut loc diferite manifestări.

Chiar și o delegație din Ieud a fost prezentă în Capitală, pentru a marca evenimentul. Maramureşenii nu s-au dus cu mâna goală, ci cu două manechine frumoase îmbrăcate în portul ieudean. Acestea au fost donate muzeului.

Muzeul cuprinde în prezent 385 de obiective construite şi 70.000 de obiecte în colecţii. Puţină lume ştie însă că în Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” se află şi o gospodărie din Ieud. Potrivit reprezentanţilor muzeului, singura gospodărie ce reprezenta Maramureşul în muzeu la data inaugurări sale, în anul 1936, era cea din Ieud, ea datând din anul 1890.

Zilele trecute, mai mulți ieudeni s-au prezentat iar în București, de data asta pentru a ajuta la restaurarea acoperișului acestei case.

„Ieud, ținut istoric voievodal. Din îndepărtatul Maramureș, în luna mai, au venit la noi reprezentanții comunității din Ieud pentru a sărbători împreună muzeul constituit acum 86 de ani de Dimitrie Gusti și colaboratorii săi.
Au promis atunci că vor reveni pentru a ajuta la restaurarea acoperișului casei din satul lor, transferată aici în 1936.
Și au venit. Sunt noii noștri parteneri din proiectul „Adoptă o casă”. Vă mulțumim, oameni buni!” – Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

L.C.H.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu