Beneficiile mierii poliflore pentru echilibrul hormonal și susținerea vitalității bărbaților - 6 ore în urmă
Marioara Murărescu – o legendă vie a folclorului românesc - 7 ore în urmă
Reacția Elenei Lasconi la atacurile lui Călin Georgescu - 7 ore în urmă
Alertă epidemiologică: Creștere alarmantă a cazurilor de gripă și infecții respiratorii - 7 ore în urmă
Moștenirea artistică a lui Klein József rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural - 7 ore în urmă
Creșterea reprezentării UDMR în Maramureș - 7 ore în urmă
Tersánszky Józsi Jenő: băimăreanul care a refuzat să fie banal - 8 ore în urmă
Mănăstirea Moisei se pregătește de hramul de iarnă - 11 ore în urmă
La Biblioteca Județeană Baia Mare a avut loc o altă întâlnire din seria de conferințe „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului”, susținute de Marcel Mureșan - 11 ore în urmă
Povestea scrisului – o călătorie prin timp la Școala Gimnazială Baia-Sprie - 11 ore în urmă
Maramureș, țară veche, cu oameni fără pereche
Din categoria „o fotografie cât o mie de cuvinte”, o imagine postată pe rețelele sociale spune o întreagă poveste despre vechiul Maramureș și oamenii lui. Este vorba despre o familie din satul Bila Tserkva (Bserica Albă, azi în Ucraina).
„Un tată și o mamă mândră fotografiată alături de copiii lor într-un studio foto al orașului Sygit, pe malul stâng al Tisei, în anii 1930”, este descrirea alături de fotografie. „Atât în perioada interbelică, cât și astăzi, principala populație a acestui sat transcarpatic este etnicii români”, continuă explicațiile.
Chiar și fără mai multe detalii despre membrii familiei, imaginea vorbește de la sine și prezină o întreagă istorie a maramureșenilor, a tradițiilor, a vieții și valorilor lor.
Fotografia se păstrează la Muzeul Maramureșului.
Prima legendă despre originea denumirii de „Biserica Albă” pornește de la o bisericuță de pe malul râului Tisa, care era vopsită în culoarea albă. Aici era locul de popas al trecătoriilor care mergeau după sare la Ocna-Slatina.
O altă legendă spune că numele localității vine de la biserica mănăstirii, care avea pereții albi și, aflându-se pe malul mai ridicat al Tisei, se vedea de departe, atrăgâng numeroși credincioși. La nume, probabil, a contribuit și albul bărbilor și pletelor lungi ale călugărilor bătrâni.
Documentele expediției arheologice (un grup de arheologi ai Universității Naționale din Ujgorod în colaborare cu specialiști din București) ne arată că pe teritoriul satului a fost o așezare dacică.
Din secolul al XV-lea sunt date care menționează existența unei mănăstiri de la care provine numele locului – Coasta Mănăstirii. Acestei mănăstiri i-a dăruit domnitorul Munteniei, Constantin Brâncoveanu (1668-1714), un potir cu inscripția „dăruit de Vodă Brâncoveanu”.