Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 2 ore în urmă
Călătoria lui Anton Joseph la Nürnberg pe vremea COVIDULUI-19 – proză scurtă de Marian Ilea - 3 ore în urmă
Ce putem face cu mâncarea care ne-a rămas după Masa de Crăciun - 3 ore în urmă
Elevii Ansamblului „Flori de Maramureș”, participanți ai Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Marmația” - 4 ore în urmă
Tinerii parohiei Dumbrăvița duc tradiția mai departe; Au colindat întreg satul, aducând bucurie și lumină prin scenetele tradiționale „Irod” și „Irodaş” - 17 ore în urmă
17 zile libere în 2025 pentru angajații din România - 19 ore în urmă
În a treia zi de Crăciun, ierarhii maramureșeni au slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare - 19 ore în urmă
În a doua zi de Crăciun, în Bogdan Vodă, pe Valea Izei, s-a organizat joc - în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Între Trecut și Viitor – Reflecții la cumpăna dintre ani - în urmă
Diana Topan și Dorin Filip au lansat cântecul „Dragoste, parfum de floare rară” - în urmă
Maramureșeanca Adina Kofă la „Miss Tourism World”: Reprezintă România, în cursa către titlul frumuseții, cu aspirația de a promova arta și credința
Maramureșeanca Adina Kofă la „Miss Tourism World”: Reprezintă România, în cursa către titlul frumuseții, cu aspirația de a promova arta și credința
A-ți reprezenta țara este unul dintre cele mai mari privilegii pe care le poți dobândi în calitate de cetățean. Această calitate o va avea în luna noiembrie maramureșeanca Adina Kofă, originară din Borșa. Deținătoarea Miss Tourism World România va reprezenta țara noastră la competiția internațională, care se va desfășura în 1-19 noiembrie în orașul Jinjiang, provincia Fujian, China. Adina Kofă a obținut titlul de Miss Tourism în România, în anul 2021, chiar de la prima sa participare la un astfel de concurs, odată cu Festivalul Romanian InfoFashion din Buşteni. Tânăra borșeancă vede, însă, modelling-ul mai degrabă ca pe un hobby. Este implicată în numeroase activități, pe cât de variate și diferite între ele, pe atât de complexe.
Multe activități în colectivitate
La doar 26 de ani, a reușit să câștige experiență în multe domenii. În primul și primul rând, este angajată în sistemul medical, fiind, totodată, voluntar, și în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș. Este studentă și la inginerie silvică, cursuri pe care le face în cadrul Facultății de Horticultură de la USAMV Cluj. Este foarte pasionată și de aviație, ea urmând cursuri de planorism la Aeroclubul Baia Mare. Mai este pasionată și de desen și se implică în zeci de acțiuni civice, fie că vorbim despre campanii de donare de sânge, de antiviolență și antibullying, dar și la activități de salvare montană, ea fiind și voluntar în cadrul Salvamont Borșa. DirectMM.ro a vorbit cu Adina Kofă despre concursul din China, la care dorește să reprezinte România la cel mai înalt nivel și să se întoarcă acasă cu marele titlu.
Empatia, bunăvoința, printre calități
Ce înseamnă pentru Adina oportunitatea de a reprezenta România la acest prestigios și complex concurs? Ne răspunde chiar ea! „M-am concentrat toată viața pe educația și evoluția mea. O Miss nu poate fi doar un chip frumos, ci o femeie cu realizări și aspirații care nu țin neaparat de domeniul frumuseții. Pentru mine înseamnă încununarea anilor de perseverență, implicare, precum și șansa de a promova cultura, tradițiile și spiritualitatea României, a Maramureșului. Consider că principala calitate care este sau care ar trebui sa fie specifică fiecărui om este empatia, bunăvoința și înclinația către filantropie. Frumusețea pornește din interior, la exterior se poate observa o proiecție a ceea ce există în sufletul fiecăruia. Este esenţială corectitudinea şi să îţi întreci concurenţa într-un mod etic şi diplomatic. Eu mă evidențiez prin unicitatea abilităţilor şi personalitatea clădită. Cred în mine și din acest motiv sunt astăzi aici!”, arată pentru DirectMM.ro Adina Kofă.
Implicarea activă este importantă
Implicarea activă în colectivitate îți modifică perspectivele, în sensul bun, iar asta ne confirmă chiar tânăra Miss. Tocmai de aceea, am dorit să aflăm care crede că este cea mai importantă activitate pe care o desfășoară. „Cred că cea prin care inspir oamenii sa aibă încredere în ei și prin care imi manifest considerația pentru ei, cea de voluntar SMURD. Viața este cel mai prețios dar, iar secundele, într-o operațiune de salvare, fac diferența dintre viață și moarte. Sunt acolo pentru mine, pentru ei, pentru a oferi suport necondiționat! În ciuda impactului negativ pe care îl are orice accident, personalul de pe ambulanțe a devenit cu timpul mai puternic, pregătit să acționeze obiectiv, lăsând sentimentele deoparte. Fiecare intervenție are specificul său. Însă cred că cele mai dificile, cele mai impresionante, sunt cele care implică tineri în stop cardiorespirator. A fi paramedic, a fi voluntar nu este ușor. Este nevoie de oameni dedicați!”, mai arată Adina Kofă.
Sfat util de carieră
„Cei care doresc să lucreze în sistem trebuie să facă în primul rând să facă alegeri sănătoase! Odată ce alegi să urmezi drumul acesta profesional, educația ta nu se oprește după absolvirea studiilor – de fapt, se poate spune că educația începe cu adevarat abia în momentul în care îți găsești primul loc de muncă în domeniul medical. În plus, te perfecționezi pe măsură ce iei contact cu cazuri noi și ai șansa de a învăța lucruri noi, atât de la pacienți, cât și de la colegii de echipă”, mai arată Adina Kofă.
Ambasadoare activă a Maramureșului
Categoric că tânăra borșeancă va fi ambasador al Maramureșului odată cu a țării noastre. Ce ar promova ea și ce ar face dacă ar câștiga. „Arta ,spiritualitatea, tradițiile, motivele geometrice de pe porțile Maramureșului și vechimea lor milenară. Portul tradițional și doinitoarele munților, locurile tainice și vindecatoare, oamenii înâelepți și rânduiala în care își trăiesc cu rost viețile, mănăstirile de lemn și sculpturile, modul în care maramureșenii și-au scris istoria, credința și năzuințele, cu dalta, în lemnul arborilor. Dacă aș câștiga, aș îndrepta un gând de mulțumire Bunului Dumnezeu, părinților, oamenilor dragi de la Infofashion România, care au investit timp, muncă, dedicare, încredere în mine! Aș trasa în domeniul acesta o nouă abordare, bazată în totalitate pe naturalețe, feminitate și simplitate! Cei care doresc să mă susțină o pot face prin intenția de a-i reprezenta și de a-mi transmite gândurile lor bune! Vă mulțumesc tuturor în parte pentru fiecare gând bun și vă promit că Maramureșul se va face cunoscut spațiului cultural internațional!”, mai arată tânăra maramureșeancă. Mult succes îi dorim, să revină acasă cu marele titlu!
Cătă ȚINEGHE