Reabilitarea Bibliotecii Municipale „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației - 35 minute în urmă
Întreruperi de curent programate în Maramureșul istoric - 2 ore în urmă
Canonul cel Mare la Catedrala Episcopală din Baia Mare - 2 ore în urmă
Vasile Igna: O viață dedicată literaturii și culturii române - 3 ore în urmă
Aproape 400 de copii s-au înscris la expoziția-concurs „Flori cu șnur de mărțișor” din Vișeu de Sus - 3 ore în urmă
Voce puternică și carismă: Andrea Muj, maramureșeanca născută în Franța, a strălucit pe scena X Factor - 4 ore în urmă
Haos la Spitalul Județean Baia Mare - 4 ore în urmă
Elevii Colegiului de Arte Baia Mare vor participa la un workshop susținut de un profesor de la Universitatea din Salamanca, Spania - 4 ore în urmă
Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 16 ore în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 18 ore în urmă
Mare distracție și bună voie în Maramureș!: O autentică reușită pentru ediția aniversară a Târgului Cepelor, ținut la Asuaju de Sus! (FOTO)
Mare distracție și bună voie în Maramureș! O autentică reușită pentru ediția aniversară a Târgului Cepelor ținut la Asuaju de Sus! Au venit, la eveniment, români din toate colțurile Țării Codrului!
Din trei județe au sosit oaspeți în weekend, la Asuaju de Sus, întrucât a avut loc tradiționala manifestare a Târgului Cepelor, ajunsă în acest an la ediția numărul 50, adică jumătate de secol, ceea ce nu este deloc puțin.
La Târgul Cepelor sosesc anual vizitatori din Țara Codrului, împărțită între Maramureș, Sălaj și Satu Mare. Legenda sărbătorii este dezvăluită chiar de primarul Vasile Boitor. „Pe vremuri mult trecute se făcea târg de fete, care voiau să se căsătorească. Podoaba lor era „cseapa”, tradus suna „ceapa” plus că se făcea târg de legume, de regulă, ceapă. Aici se face ceapă multă, în Țara Codrului. Veneau de la Pericei, veneau să ia sau să facă schimb de legume”, arată pentru DirectMM.ro Vasile Boitor, primarul comunei Asuaju de Sus.
Într-adevăr am întâlnit printre comercianți veniți tocmai din Pericei, județul Sălaj, acolo unde realmente există un monument al cepei. „Venim din Pericei absolut în fiecare an la sărbătoare, bine, exceptând anul trecut când nu s-a ținut sărbătoarea din cauza pandemiei. Cumpără lumea, să știți, mulți își fac provizii pentru iarnă. Chiar că a meritat cu prisosință efortul de a veni la Asuaj, plus că totul timpul este o atmosferă plăcută”, arată un comerciant. Alături un client mulțumit: „Am venit să cumpăr mai multe kilograme, că este nevoie pentru la toamnă, la iarnă. Tot timpul venim pentru că știm că găsim marfă de calitate. Venim din Baia Mare mereu”, arată un client venit la Asuaju de Sus. Evident că găsești la sărbătoare mulți „de-ai casei”, din localitatea organizatoare. Intrăm în dialog cu un domn și o doamnă, soț și soție. „Eu sunt de aici de loc, iar soția este venită de noră din Sălaj. Venim anual la sărbătoare, pentru că suntem de aici, din Asuaj. Am simțit nevoia sărbătorii după pandemie, ne bucurăm că se ține. Mai are nevoie omul și să se bucure, să se distreze, mai ales în această perioadă dificilă. Totul este să fim uniți, nu dezbinați. Azi am cumpărat niște mici, niște cartofi, privim concertul, ne bucurăm de ziua aceasta frumoasă”, arată cei doi soți cu domiciliul în Asuaju de Sus.
Una peste alta lumea s-a simțit bine. Au urcat pe scenă mulțime de artiști ai Țării Codrului, din toate cele trei județe care o alcătuiesc geografic. Lumea s-a simțit bine urmărind programul artistic, mai ales că vremea a fost una extrem de prielnică pentru o sărbătoare câmpenească, atât sâmbătă către seară, cât și duminică, toat ziua. Așadar ediția aniversară, cea cu numărul 50, adică cea care marchează jumătate de secol de sărbătoare oficială, s-a dovedit a fi una de succes. Desigur oriunde este loc de mai bine, motiv pentru care organizatorii își doresc să îmbunătățească organizarea anul viitor, atunci când va avea loc ediția cu numărul 51! Să fie totul bine!
C.Ț.
Citește și
Polițiștii au dus campania „Vacanța s-a terminat!” și la Târgul Cepelor din Asuaju de Sus