Elena Postelnicu, reporter la Radio România Actualități l-a descoperit pe, se pare, singurul român care face măști de 21 de ani într-un atelier autentic din Veneția, Italia.
Marian Onțiu sau Nicu lui Bancoș, așa cum îi spun prietenii, a ajuns în Italia în 2001 cu o viză obținută cu bani împrumutați. Deși i-a fost extrem de greu la început, seriozitatea și munca l-au „purtat” departe, spune Nicu. Azi, fiecare zi petrecută în atelier este o bucurie și o provocare continuă.
Marian Onțiu s-a născut la Fărcașa, în Maramureș, în 1965. A terminat Liceul Auto din Baia Sprie, dar nu a profesat niciodată în domeniu.
„Era mai rentabil să lucrez la Fabrica de sticlă din Fărcașa, am muncit 16 ani acolo. În paralel, timp de vreo 10 ani, făceam și pe postașul prin comună, în perioada concediilor de odihnă a personalului angajat acolo. La fabrica de sticlă nu-mi plăcea să lucrez, ca poștaș, însă, da.”
Visul emigrării a prins aripi cam prin anul 2000.
„Toată lumea ieșea ‘afară’ și eu aveam cumnatul în Italia. Am vorbit cu el și, după un an, mi-a zis: ‘Rezolvă-ți o viză și vino în Italia!’ Am așteptat vreo 6 luni. Am găsit pe cineva la Negrești-Oaș care m-a ajutat cu o viză de 3.500 de mărci. Era viză legală, dar plăteai. Se făcea trafic cu vizele pe vremea aia. Am luat 3.500 de mărci împrumut, cu 10% dobândă/lună, și… am plecat”.
A ajuns în Italia pe 1 august 2001. Se gândea că va lucra fie în agricultură, fie în construcții, ca mai toți românii plecați atunci peste hotare. Socoteala de-acasă nu s-a potrivit însă.
„Nu am lucrat vreo 5 luni. Mergeam, căutam în stânga, în dreapta, nu știam limba. Printr-un prieten am început să lucrez în construcții la Veneția. Atunci am văzut pentru prima dată Veneția. Ce știam până să ajung acolo? Știam că e un oraș pe apă, că sunt gondole și… atât! Nici în cel mai frumos vis al meu nu visasem Veneția până atunci. Să ajung să lucrez la Veneția?! Nu m-am gândit niciodată.
Cum am ajuns să lucrez în atelierul de măști? Câteva luni mai târziu l-a cunoscut pe Carlos, patronul unui mic atelier manufacturier care confecționa măști. Acesta avea nevoie de un om care să îi restaureze o scară de tip vechi. Când s-au deshis ușile și m-am uitat la ea, erau toate grinzile pictate. Era ceva, n-am văzut în viața mea! Se intra direct cu barca din canal înăuntru. Deși inițial i-am zis că vom avea nevoie de două zile, am terminat lucrarea într-o zi, nu am pierdut vremea! La final l-am întrebat dacă nu are ceva de lucru, să mă ajute. Și, cum și el fusese emigrant la viața lui, i s-a făcut milă de mine. Așa am ajuns să ne cunoaștem și să ne împrietenim. Era aprilie 2002.
M-a întrebat într-o zi: Vrei să faci măști? Vreau orice de muncă!’, i-am zis. Eram dispus să muncesc orice, făceam orice, aveam nevoie de bani! Din păcate, dobânzile la împrumutul pentru viză creșteau… Am reușit să mă scap de datoria respectivă abia după vreo 4 luni. În vara lui 2002 am început să învăț să fac măști. Lucram 2-3 zile în atelier și mai lucram și acasă la el. Nu mi s-a părut greu să învăț să fac măști. Mai greu era cu limba… Crescut la țară fiind, eram obișnuit cu munca. Din septembrie 2002 am început să muncesc doar în atelierul de măști și, tot de atunci, mi s-au făcut și actele de angajare”.
Care sunt pașii pentru realizarea unei măști de carnaval ?
„Ca să faci o mască venețiană ai nevoie, mai întâi, de un mulaj, care se face din ghips. Înăuntru se pune vaselină, iar apoi hârtie în straturi. Trebuie să fii tot timpul atent, să fie bucăți de hârtie, să le apeși cât de bine poți. Lucrezi cu adeziv și cu hârtie absorbantă, asemănătoare sugativei din vremea anilor de școală. Se pune un strat de hârtie, aracet și apoi noi, în atelier, punem încă două straturi de hârtie. Masca iese subțire, dar rezistentă. Aracetul o face să fie rezistentă. Mulajul cu hârtia îl pui apoi la uscat. Când s-a uscat, scoți masca din formă și o dai cu șmirghelul, ca să nu se vadă unde s-a îmbinat hârtia. O dai apoi cu un adeziv special, decupezi ochii și o vopsești albă. Apoi o decorezi cum vrei. Cu diferite modele, floricele, cu pene sau fără, cu pietricele, cu diferite texturi sau chiar cu foiță de aur.
Pentru a realiza o astfel de mască de carnaval sunt necesare între 30 de minute și trei ore, în funcție de complexitatea modelului ales. În atelierul în care lucrez, prețurile pentru măștile de tip ochelari, cunoscute ca „masca lui Zorro” sau „Colombina”, încep de la 6-7 euro și pot ajunge chiar și la 50 de euro. În cazul măștilor din hârtie care acoperă toată fața, prețurile sunt cuprinse între 12 euro și 100 de euro, în funcție de cum sunt decorate.
Modelele de măști sunt de două feluri: ori le-ai făcut tu, ori le-ai copiat după un model pe care l-ai văzut undeva. Ți-ai cumpărat masca și ai făcut un mulaj după ea. Patronul meu, Carlos, face măști de peste 40 de ani. E foarte bun în meseria asta! A fost printre primii care și-au deschis un magazin de profil în Veneția, prin anii 1980″.
Timp de 16 ani, Nicu a avut propriul atelier de făcut măști în Baia Mare. Pandemia l-a forțat, însă, să îi pună lacăt. „În atelierul din Baia Mare lucram tot pentru Veneția și eram printre cei mai tari care vindea la en-gros măștile albe. Am început în 2004 și l-am ținut deschis până în 2020.
„Aveam chiar și 10-12 angajați, care munceau zi de zi. Eu făceam mulajele în Italia, iar în România angajatele făceau măștile propriu-zise”. În micul atelier din Veneția nu se fac, însă, doar măști de carnaval. „Facem și scenografii pentru film, pentru teatru, elemente decorative pentru diferite evenimente private printre care si vestitul Carnaval de la Veneția. În România ajung cam o dată pe an. Îmi este foarte dor de familie, în special de nepoțel, cu care vorbesc pe internet. Sper ca într-o zi, cât de curând, să mă pot întoarce în țară și să fac din România „acasă” pentru totdeauna”.
„Un mesaj pentru români?! Seriozitatea și sinceritatea te poartă departe! Să nu uitați asta niciodată!”.
Sursa – Comuna Fărcașa Maramureș
