Trei nominalizări pentru ”Tricolorul lunii martie” - 6 ore în urmă
Când nesimțirea devine principiu moral - 7 ore în urmă
Ziua Porților Deschise la Jandarmeria Maramureș - 9 ore în urmă
Tinerii din Sighet scapă de chirii exorbitante - 9 ore în urmă
Elevii Colegiului „Dragoș Vodă” din Sighet au demonstrat, încă o dată, pasiune și performanță în științele naturii - 9 ore în urmă
Duminica Floriilor: În Ciocotiș se va desfășura cea de-a X-a ediție a Concertului de pricesne „Patimile Domnului” - 9 ore în urmă
„La crucea Ta cu toți venim”: Concert extraordinar de pricesne organizat în Sat Șugatag - 12 ore în urmă
În Baia Mare va avea loc Târgul de Florii – meșteri și meșteșuguri tradiționale maramureșene - 13 ore în urmă
Elevi premiați în cadrul concursului organizat de Jandarmeria Maramureș - 13 ore în urmă
Posibile modificări ale regulilor din fotbal: noile propuneri ale IFAB - 13 ore în urmă
Mai mulți bani pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice
Se schimbă regulile programului Casa Verde Fotovoltaice. Românii care vor să îşi instaleze panouri solare vor fi obligaţi să îşi monteze şi baterii pentru stocarea energiei electrice. Pentru această cheltuială, statul le oferă în plus 10.000 de lei faţă de anul trecut, însă şi beneficiarii vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar, pentru că suma nu acoperă toate costurile. Românii, prin programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 vor primi de la stat o finanțare de 30.000 de lei, în creștere de la 20.000 de lei cum era până acum, însă cu acești bani vor trebui să-și monteze atât panouri fotovoltaice cât și baterii de stocare a energiei electrice. Ministerul Mediului și Administrația Fondului pentru Mediu au lansat joi ghidul de finanțare pentru programul Casa Verde Fotovoltaice care, în acest an, are o finanțare-record de 2 miliarde de lei.
„Noutatea programului de anul acesta este legată de cuantumul sumei finanțate. Mărim de la 20.000 la 30.000 de lei finanțarea din partea AFM. O altă noutate este că vom finanța pentru prima dată acumulatori, unități de stocare a energiei electrice”, a spus Mircea Fechet, ministrul Mediului, într-o conferință de presă. „Acest lucru înseamnă mai multă independență energetică și facturi mai mici pentru românii beneficiari de astfel de program”, a mai spus ministrul.
Înscrierea se va face ca până acum în aplicația AFM, pe regiuni, iar unitățile de cult vor avea la dispoziție o sesiune separată. Anul acesta va fi doar o singură zi de înscrieri pentru fiecare regiune, nu trei ca până acum, având în vedere experiența de anul trecut când fondurile s-au epuizat din primele minute. Documentele necesare pentru înscriere vor fi aceleași ca anul trecut: actul de identitate, certificatele fiscale din care să reiasă că persoana nu are datorii la bugetul consolidat și la bugetele locale, precum și extrasul de carte funciară.
Înscrierea persoanelor fizice începe pe 27 septembrie.
Lăcrimioara ZOTA