Maramureșeni prezenți la șezătoarea „Din lada de zestre a satului”, organizată la Mănăstirea Ortodoxă „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca - 1 oră în urmă
Teatrul de vară din Baia Mare a intrat în reabilitare - 2 ore în urmă
CCR respinge contestațiile și validează decizia BEC, legat de candidatura lui Călin Georgescu - 2 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Cum s-a schimbat generația 2010 și de ce sănătatea mintală a tinerilor este în criză? - 3 ore în urmă
A fost inaugurată camera salină din cadrul Spitalului Orășenesc Târgu Lăpuș - 6 ore în urmă
În februarie: Record de vizitatori la Muzeul de Mineralogie; Expoziția „Ultimii dinozauri din Transilvania” a fost atracția principală - 6 ore în urmă
Marcel Mureșan, mesaj pentru artistul Ioan Marchiș cu ocazia aniversării - 6 ore în urmă
Îndrăgita artistă Angela Buciu, noul cetățean de onoare al județului Maramureș - 8 ore în urmă
Acțiune de salvare în Munții Maramureșului: doi cetățeni ucraineni, recuperați în condiții extreme - 8 ore în urmă
Cartea „Destin liric – Gheorghe Chivu”, autor prof. dr. Ioan Dorel Todea, va fi prezentată elevilor sigheteni - 9 ore în urmă
Mersul la școală în vremurile de altădată: „Nu era o bucurie pentru părinții care aveau copii ce învățau bine, că erau tare greu de susținut p-atunci prin școli”
Zilele trecute – cu ajutorul celor de la Centrul Culturii Tradiționale Maramureș (Rada Pavel) – v-am povestit cum era cu mersul la școală în județul nostru acum mulți, mulți ani.
Povestea continuă astăzi cu Elena Opriș din Breb:
„În ’74 am mers în clasa I și în ’81 am terminat clasa a VIII-a. M-am înscris și la Ocna într-a noua, da numa’ un semestru m-am dus și în ’83 m-am măritat, când am avut 16 ani. Așa că multă școală n-am făcut. Noi ghiozdane n-am avut, numa trăistuță. Și când o umblat fata noastră la școală, tot cu trăistuță s-o dus și ea în primele clase. Abia după o vreme am avut rând să cumpărăm câte-un ghiozdan.
Caiete luam de la cooperativă. Mai cumpărau părinții și de la oraș, că mama se duce la ptiaț cu smântână, cu lapte, câte o dată pe săptămână. Noi n-am prea dat importanță școlii. Aveam și sfat de la părinți: să stăm acasă, să ne videm de treabă, să lucrăm pământu’, nu era o bucurie pentru părinții care aveau copii ce învățau bine, că erau tare greu de susținut p-atunci prin școli. Și ai mei părinți, mai ales tata, o zis că cel mai bine îi să sii țăran, că n-ai niciun șef și-ți lucri lucru tău, așa că n-am prea pus preț pe școală.
Am învățat și io de mijloc, corijentă n-am rămas, premiantă n-am fost, da’ o fost frumos, cu mulți coconi la școală. Cum veneam acasă, părinții ne ziceau „Duce-vi-ți la oi!” sau „Duce-vi-ți și aduceți apă din vale pentru vaci” sau frunze și pepini pentru porci sau câte trebuiau pe lângă casă de făcut, că era plin grajdu de animale, de-abia te așteptau părinții să vii de la școală să te trimeată pe oareunde.
Da’ poate că nici mie nu mi-ar fi plăcut să fiu doamnă, m-am învățat așa, cu munca, să am ce-mi trebe pe lângă casă… Io tare mă bucur când mă duc prin grădină și adun o poală de păstăi sau culeg o găleată de castraveți sau când adun cepele și văd că am 3-4 coșuri de cepe, când am de tăt felu’… Nu-i rea nici școala, nici domnia, da’ nu tăt omu’ îi făcut pentru așa ceva…”
Foto: Duccio Pugliese