Share
„Noaptea Viflaiemurilor” în Vişeu de Sus

„Noaptea Viflaiemurilor” în Vişeu de Sus

În această seară, 24 decembrie, începând cu ora 21:00, în Vișeu de Sus va avea loc binecunoscutul eveniment „Noaptea Viflaiemurilor”. Aceasta este cunoscută ca fiind cea mai spectaculoasă noapte de Ajun din țară.

Viflaimul este un spectacol de teatru popular, inspirat din viaţa Mântuitorului, pus în scenă cu personaje biblice precum Iosif, Maria, Irod, păstorii şi magii. Există însă şi personaje ca Moartea şi Dracii, care au rolul de a alunga spiritele rele.

Mai exact, obiceiuri, colinde, port autentic, o tradiție care continuă de peste 100 de ani.

„Evenimentul arhicunoscut – NoapteaViflaiemurilor – adună, în fiecare an, mii de turişti veniți de pretutindeni, care, alături de noi, vișeuanii, sunt martorii unui spectacol fără egal.

Jocul dracilor și al mascaților, formațiile de Viflaim, corurile de colindători, „droangele” imense ce sperie spiritele rele, cozonacii proaspeți, afinata şi voia bună, nu vor lipsi nici în acest an!

Aşadar, marți seara, de la ora 21:00, în ajunul Crăciunului, vă invităm să participați, în număr cât mai mare, la mult aşteptata sărbătoare – Noaptea Viflaiemurilor – care, în acest an, pe langǎ implicarea continuă a Pr. Protopop Mihai Chira şi Asociației Tinerilor Ortodocşi din Vişeu de Sus, beneficiază şi de un real sprijin financiar primit de la Consiliul Judeţean Maramureş. Vă așteptăm!”, anunță Primăria Vișeu de Sus.

Sursa foto – România Actualităţi


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu