Cinci maramureșeni talentați au înființat Grupul „Coconii de pe sate”: „Dragostea pentru tradiții și folclor este liantul nostru” - 10 ore în urmă
Se anunță o mișcare care ar putea schimba echilibrul de putere în România - 10 ore în urmă
Concert special de muzică, emoție și recunoștință de Ziua Femeii la Budești - 11 ore în urmă
Donald Trump, cel mai iubit politician în Rusia? - 13 ore în urmă
O iarnă plină de realizări pentru Filosofia băimăreană și urmează o primăvară plină de evenimente - 13 ore în urmă
Unitatea canină Salvamont Borșa, formată din Athos și Andreica Nicoară, participă la Conferința europeană a salvatorilor pe pârtiile de schi - 13 ore în urmă
„Rugăciune și cântare în Postul Mare”: Concurs online de pricesne organizat în Episcopia Maramureșului și Sătmarului - 13 ore în urmă
Elevii din Săcălășeni la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare - 14 ore în urmă
Întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș – 8 martie 2025 - 16 ore în urmă
Reabilitarea Bibliotecii Municipale „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației - 17 ore în urmă
Noua invenție a propagandei ruse: Păsări migratoare antrenate în Ucraina, pentru a trimite „arme biologice” în Rusia
Ministerul rus al Apărării răspândește noi informații false, preluate de agențiile de presă de stat. Potrivit RIA Novosti, instituția vorbește despre un „proiect secret” prin care SUA ar dezvolta o tulpină de gripă în laboratoare din Kiev, Harkov și Odesa, pe care ar vrea să o răspândească în Rusia cu ajutorul liliecilor și păsărilor migratoare, potrivit Kyiv Independent.
Cu ajutorul păsărilor, dezvoltatorii de arme biologice ar spera să răspândească tulpina de gripă H5N1 „cu o rată a mortalității de 50%” și boala Newcastle, asemănătoare cu gripa aviară. Pentru acest lucru ar urma să fie folosite două specii de păsări, a căror rută de zbor pentru iarnă trece pe teritoriul Rusiei, susține propaganda rusă, potrivit pravda.com.ua, arată digi24.ro.
Scenariul fals mai vorbește și de posibilitatea ca virusurile să fie răspândite de lilieci. Ministerul rus al Apărării a distribuit hărți și texte, inclusiv stema SUA și fotografii cu păsări și susține Rusia ei ar fi prins păsări infectate eliberate din așa-numita „Rezervație Herson” din regiunile Ivanovo și Voronezh. Nu a prezentat însă nicio dovadă clară în sprijinul acestei teorii, mai arată digi24.ro.
O altă minciună răspândită de ruși este că SUA experimentează cu „coronavirusul liliecilor” pentru a crea arme biologice în Ucraina. Forțele armate ale Rusiei au susținut, tot fără dovezi, că au descoperit că Pentagonul a finanțat studii biologice în Ucraina pentru a realiza „răspândirea sub acoperire a agenților patogeni mortali”. Aceste speculații vin în condițiile în care Rusia a încercat deja să reînvie o conspirație veche de ani de zile conform căreia există laboratoare militare americane în Ucraina care dezvoltă capacități de război biologic, potrivit Newsweek. Mai mulți oficiali americani și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au negat aceste informații, mai arată sursa citată în acest articol.