Concert de pricesne și muzică religioasă „Din suflet de creștin” - 16 minute în urmă
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (X) - 35 minute în urmă
Se organizează vernisajul expoziției de pictură „Armonii de primăvară” - 1 oră în urmă
Actor, regizor și realizator de emisiuni, la o dublă lansare de carte - 2 ore în urmă
Atenționare de călătorie de la MAE - 3 ore în urmă
”Zidul galben” și 15 bilete pe secundă - 4 ore în urmă
Clubul sportiv „Red&Black Dance”- o oportunitate de dezvoltare sportivă și personală - 4 ore în urmă
Astăzi despre Groenlanda, la 92 de ani de la un furt eșuat - 6 ore în urmă
În căutarea unui președinte - 9 ore în urmă
Asociația ”Sub Stejar” și demersul său de combatere a fenomenului bullying - 12 ore în urmă
Oficial: Al 7-lea deces în Maramureș din cauza COVID-19. Primul erou în halat alb răpus de noul coronavirus. A fost depășit pragul de 200 de infectați
Chiar și eroii perioadei sumbre pe care o traversăm, medicii care se pun paravn între pacienți și un inamic invizibil și nemilos, ajung să fie răpuși. Astăzi, 2 iulie, ne-a părăsit dr. Nicolae Ștrempel, care profesa ca medic de familie, în comuna Satulung.
Regretatul cadru medical s-a stins din viață la vârsta 64 de ani, după aproximativ două săptămâni de luptă cu virusul SARS-CoV-2.
Internat inițial la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, cu simptomatologie specifică, acesta a fost testat, iar în urma rezultatului pozitiv a fost transferat la spitalul -suport din Baia Mare (Spitalul de Pneumoftiziologie). Din nefericire, starea de sănătate i s-a deteriorat în ritm alert și, deși colegii săi au depus toate eforturile pentru a-l salva, dr. Nicolae Ștrempel a pierdut lupta nedreaptă.
Drum lin spre cer, dr. Nicolae Ștrempel! Dumnezeu să îl odihnească în pace!
# Coronavirus în Maramureș, în cifre
În plus, ar mai fi de zis că Maramureșul a trecut de pragul psihologic de 200 cazuri. Statistica anterioară decesului doctorului Ștrempel arăta că avem 203 persoane confirmate, 55 persoane internate și aflate sub tratament medical, 142 persoane vindecate si externate, 6 persoane decedate. Cele 5 cazuri nou înregistrate azi sunt din Maramureșul Istoric, sunt cazuri izolate, fără legătură cu Spitalul Sighetu Marmației. Șoferul de la Primăria Borșa, confirmat pozitiv, nu a fost trecut încă în statisticile oficiale, întrucât raportările sunt în continuă dinamică.
Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Maramureș deține date centralizate cu privire la două locații de carantinare. Se află în izolare la domiciliu 1.961 cetățeni, statistică ce include și membri familiei. Sunt în carantină instituționalizată 7 persoane.
La nivel național, s-au înregistrat 450 (!!!) cazuri noi, astfel că s-a ajuns la un total de 27.746. Din păcate, 1.687 persoane și-au pierdut viața. Pe secțiile de Terapie Intensivă din țară sunt 237 persoane, ceea ce e îngrijorător. Vestea bună este că 19.363 persoane au fost declarate vindecate și externate.
DirectMM.ro