Acțiune cu efective mărite pe linie silvică; Ce amenzi s-au dat
Permalink

Acțiune cu efective mărite pe linie silvică; Ce amenzi s-au dat

În cursul acestei săptămâni, 20 de polițiști au fost angrenați în activități specifice, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația din domeniul…

Mai mult →

Lucrările continuă la „Satul Copilăriei” din Desești; Orice mână de ajutor întinsă și orice altă formă de sprijin e de folos
Permalink

Lucrările continuă la „Satul Copilăriei” din Desești; Orice mână de ajutor întinsă și orice altă formă de sprijin e de folos

Părintele paroh Ioan Ardelean din Desești construiește „Satul Copilăriei”, care prinde contur, la Zăvoare, pe Plaiul Soarelui. Mai exact, aici se construiesc mai multe căsuțe tematice, iar iubitorii…

Mai mult →

29 septembrie, Ziua Satului Românesc; PS Iustin: „Acasă este numai în casa părintească, în cuibul de drag și dor, în satul și țara ta”
Permalink

29 septembrie, Ziua Satului Românesc; PS Iustin: „Acasă este numai în casa părintească, în cuibul de drag și dor, în satul și țara ta”

În ultimă duminică din luna septembrie a fiecărui an (anul acesta, 29 septembrie) este sărbătorită Ziua Satului Românesc, proclamată prin Legea n. 44 / 2020 și publicată ulterior…

Mai mult →

Maramureșul alocă 500.000 lei pentru județele afectate de inundațiile devastatoare
Permalink

Maramureșul alocă 500.000 lei pentru județele afectate de inundațiile devastatoare

Zilele trecute, Consiliul Județean Maramureș a aprobat alocarea sumei de 500.000 lei pentru județele Galați și Vaslui, afectate de inundații devastatoare. Un ajutor pentru cele peste 5.000 de…

Mai mult →

Marișca lu’ Șteț din Bârsana a învățat de micǎ arta meșteșugurilor populare și încă lucrează cu drag
Permalink

Marișca lu’ Șteț din Bârsana a învățat de micǎ arta meșteșugurilor populare și încă lucrează cu drag

Marișca lu’ Șteț din Bârsana a învățat de micǎ arta meșteșugurilor populare, a frumosului și a autenticității. Chiar și acum, la o vârstă înaintată, lucrează cu drag. Pagina…

Mai mult →

Umanitate în loc de eutanasiere: Proiect de lege pentru salvarea câinilor fără adăpost
Permalink

Umanitate în loc de eutanasiere: Proiect de lege pentru salvarea câinilor fără adăpost

Un proiect de lege aflat în discuție la Senat propune interzicerea eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice. Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș, inițiatorul acestui proiect, a explicat într-o postare…

Mai mult →

Pr. Adrian Dobreanu: Statutul de creștin autentic ne cere să ne iubim vrăjmașii!
Permalink

Pr. Adrian Dobreanu: Statutul de creștin autentic ne cere să ne iubim vrăjmașii!

Și în această duminică, a 19-a de la Rusalii, după aproape 2000 de ani de la întemeierea bisericii pe pământ în urma Pogorârii Sfântului Duh, se aud cuvintele…

Mai mult →

Ziua Europeană a Limbilor a fost marcată de elevii Școlilor Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” și „Nichita Stănescu” din Baia Mare
Permalink

Ziua Europeană a Limbilor a fost marcată de elevii Școlilor Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” și „Nichita Stănescu” din Baia Mare

Ziua Europeană a Limbilor se marchează în fiecare an pe 26 septembrie. Manifestarea dedicată celebrării Zilei Europene a Limbilor a fost organizată sub forma unui parteneriat educațional între…

Mai mult →

Parohia Ortodoxă Ucraineană din Sighetu Marmației și-a sărbătorit hramul; Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost prezent
Permalink

Parohia Ortodoxă Ucraineană din Sighetu Marmației și-a sărbătorit hramul; Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost prezent

Vineri, 27 septembrie, de Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, din încredințarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,…

Mai mult →

Talent și creativitate: Natalia Giurgiu și-a vernisat expoziția „Memorii” la Muzeul Satului din Baia Mare
Permalink

Talent și creativitate: Natalia Giurgiu și-a vernisat expoziția „Memorii” la Muzeul Satului din Baia Mare

Joi, 26 septembrie, la șura gospodăriei Preluca din cadrul Muzeului Satului Baia Mare a avut loc vernisajul expoziției „Memorii”. Este o expoziție inedită care pune în valoare talentul…

Mai mult →