Parastas la Mănăstirea Rohia pentru ÎPS Justinian Chira

Parastas la Mănăstirea Rohia pentru ÎPS Justinian Chira

Sâmbătă 28 mai, Obștea Mănăstirii Sfânta Ana Rohia, a oficiat slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Justinian Arhiepiscopul la împlinirea a 101 ani de la nașterea sa.

S-a născut la 28 mai 1921 în satul Plopiş din judeţul Maramureș, potrivit mărturiei materne, în Duminica Mare, în vremea când preoții intrau la Liturghie. Era o zi senină. Clopotele sunau la toate bisericile din satele învecinate. Vestea comunicată de moașă: „Ai un fecior”, este urmată de precizarea: „care va ajunge om mare”.

ÎPS Justinian a fost Întâistătător al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului (1990-2016), Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului (1973-1990) şi stareţ al Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia (1944-1973).

ÎPS Justinian a încetat din viață în anul 2016, la vârsta de 95 de ani. Mormântul Înaltpreasfinției Sale se află la Mănăstirea Rohia, lăcaș monahal pe care l-a păstorit timp de aproape 30 de ani.

Veșnica lui pomenire!


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu