Nașterea lui Hristos – bucurie mare pentru tot poporul lui Dumnezeu
„Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.
Că vi S-a născut azi Mântuitor,
Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”
(Luca 2, 10-11)
Iubiți părinți, slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubit popor al lui Dumnezeu,
A sosit din nou Sărbătoarea mare și sfântă a Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru și al întregului neam omenesc, Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu.
După căderea în păcat a protopărinților noștri Adam și Eva și înainte de a părăsi ei Raiul pe care l-au pierdut, Dumnezeu a făgăduit că le va trimite un Mântuitor, un Salvator, iar speranța venirii în lume a Celui făgăduit au menținut-o proorocii cei aleși de Dumnezeu și luminați de Duhul Său.
La „plinirea vremii”, Pruncul Iisus S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, în chip suprafiresc, pentru a reface legătura dintre Cer și pământ, dintre Dumnezeu și om. Când a trebuit să se împlinească „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, unul dintre solii lui Dumnezeu, care aduce veștile bune pentru lume, Arhanghelul Gavriil, a fost trimis în Țara Sfântă, la poporul ales, în orășelul Nazaret din Galileea, la o fecioară al cărei nume era Maria.
Iată cum prezintă colindul momentul Bunei Vestiri: „Colo sus, în vremea aceea, / În muntoasa Galileea, / O Fecioară viețuia / Și Maria se numea. / Într-o zi Maria sta / Singură și se ruga. / Și deodată ce văzuse? / Casa toată se umpluse / De-o lumină lucitoare, / Ca lumina de la soare. / Îngerul Gavriil intrase / La Sfânta Fecioară-n casă. / Și din zbor cum se opriră, / Bucurie îi vestiră: / Nu te-nspăimânta, Maria, / Că vei naște pe Mesia! / Fiu al Domnului va fi / Și Iisus Se va numi.” Astfel, Dumnezeu Și-a împlinit făgăduința, făcând omenirii cel mai mare dar, pe Fiul Său, „să Se nască și să crească, să ne mântuiască”.
Imnografii Bisericii au zugrăvit, în cuvintele minunate ale slujbelor noastre, apropierea Praznicului Crăciunului. La sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, din 21 noiembrie, sărbătoare închinată celei mai sfinte dintre fiicele pământului, care va deveni, ea însăși, prima „biserică sfințită” și întâiul „rai cuvântător”, se cântă, pentru prima dată, Catavasiile Nașterii Domnului: „Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul și cu veselie lăudați-L, popoare, că S-a preaslăvit!”
Intrând în atmosfera Praznicului Nașterii Domnului, neamul românesc – creștin de la nașterea lui și în toată devenirea sa istorică – a păstrat neștirbit mesajul Evangheliei și mereu aprinsă lumina ei. Adusă poporului român de Sfântul Apostol Andrei, credința în Hristos s-a exprimat, în familia creștină a neamului nostru, în modul cel mai curat, frumos și luminos, prin colind. Colindele noastre minunate, unice, împodobesc acest praznic al bucuriei, înveșmântându-l în cele mai frumoase și luminoase veșminte. Inspirate din Sfintele Scripturi, colindele ne luminează mintea și ne lămuresc taina Întrupării Cuvântului. Îngerii veniți din Cer la păstorii din Betleem au dat tonul inspirator pentru toate colindele noastre. Ei au fost cei care au cântat pentru prima dată la Nașterea Domnului, în doxologie cerească: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Apoi, luminați și îndemnați de îngeri, păstorii au mers, de îndată, la locul arătat lor: „Acesta vă va fi semnul: veți găsi un Prunc înfășat, culcat în iesle” (Luca 2, 12). Păstorii, găsindu-L, I s-au închinat și I-au adus, alături de darul turmei lor, și colindul, zicând: Bine ai venit în lumea noastră, Doamne, să ne luminezi și să ne mântuiești!
În continuarea minunatelor evenimente, Sfântul Evanghelist Matei ne relatează că, „dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 1-2). Colindul nostru românesc așază în versuri acest adevăr evanghelic: „Trei crai de la Răsărit / Cu Steau-au călătorit. / Și-au mers, după cum citim, / Până la Ierusalim”.
Referatul biblic ne arată că, la Ierusalim, steaua s-a ascuns, astfel că magii au fost nevoiți să intre la Irod, ca să întrebe unde S-a născut Cel a Cărui stea au văzut-o. Irod și toată cetatea s-au tulburat de această veste, care – din punctul de vedere al regelui – îi amenința domnia tiranică peste poporul ales. Astfel, împreună cu nomenclatura din jurul său, pune la cale un act criminal. După ce află, de la slujitorii Templului, unde urma, conform Scripturii, să Se nască Mesia – adică în Betleemul Iudeii, așa cum au scris proorocii: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1) – Irod trimite acolo armata, ca să ucidă toți copiii de doi ani și mai mici, provocând o adevărată crimă împotriva umanității, așa cum au făcut, în decursul istoriei, toți criminalii și toate regimurile totalitare, pentru a-și menține puterea și privilegiile.
Dumnezeu, însă, a purtat de grijă Pruncului Iisus, Mariei, mama Lui, și bătrânului Iosif, pe care l-a prevenit, în vis, despre cele ce urmau să se întâmple și căruia i-a dat poruncă: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2, 13).
Plecând magii de la Irod și părăsind cetatea, steaua a reapărut, în chip minunat, și a mers înaintea lor, oprindu-se deasupra locului unde era Pruncul. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că steaua aceea nu era un astru ceresc obișnuit, ci un înger luminos, care împlinea o rânduială dumnezeiască. Iar colindul urmează relatarea biblică: „Craii dacă au plecat, / Steaua iar s-a arătat. / Și-au mers până au stătut, / Unde era Prunc născut. / Și cu toți s-au bucurat / Pe Hristos dac-au aflat. / Cu daruri s-au închinat, / Ca unui mare-mpărat”.
Icoana Nașterii Domnului este în total acord cu relatarea biblică. În ea este zugrăvită peștera de la marginea Betleemului, cu Pruncul înfășat, pe un pătuț de fân uscat. Fecioara Maria veghează. Într-o parte, Dreptul Iosif, în stare de uimire. Apoi sunt zugrăviți păstorii, care vin la închinare, și magii călătorind, luminați de stea. Steaua își trimite raza asupra peșterii, care este luminată, în primul rând, de Cel ce a venit în lume să fie Lumină, așa cum va spune, mai târziu, Mântuitorul: „Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12, 46).
Iubiți credincioși,
Cu uimire și recunoștință, cu evlavie și credință, retrăim, în fiecare an, evenimentul sfânt și unic al Nașterii Domnului. Noi nu socotim adevărurile Evangheliei mântuirii ca fiind simple povești sau legende, așa cum le consideră cei care nu cred în Sfintele Scripturi. Da, este o poveste! Dar una reală. Și cea mai frumoasă. Este povestea de iubire dintre Dumnezeu și umanitate; este povestea poveștilor. Iar Scriptura este Cartea cărților, tocmai pentru că ne dezvăluie marea iubire a lui Dumnezeu pentru întreg neamul omenesc. Ea ne arată limpede că Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a așezat în centrul planului Său de creare a lumii. Iar dacă lumea este opera lui Dumnezeu – operă unică, măreață și în armonie desăvârșită –, omul este capodopera Lui. Lumea și Universul sunt materiale; au un început și vor avea un sfârșit. Omul, în schimb, este o ființă alcătuită din trup material și suflet nemuritor, suflet care este suflare din suflarea Duhului lui Dumnezeu, Cel ce este viața vieții noastre.
Așadar, omul aparține ambelor lumi: atât lumii materiale, cât și celei spirituale. Iar Dumnezeu nu a dorit ca scânteia pe care a pus-o în noi, și care-I aparține, adică sufletul nostru, să fie dat pierzării și întunericului iadului. De aceea, din iubire nemărginită, L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să ne arate destinația noastră finală: Împărăția cerurilor și viața veșnică, în Slava și Lumina Preasfintei Treimi. În convorbirea cu Nicodim, un demnitar de rang înalt al iudeilor, Mântuitorul dezvăluie pentru prima dată acest lucru, spunând: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Iată de ce toate neamurile pământului care au primit lumina Evangheliei, prin predica Sfinților Apostoli, s-au luminat, s-au sfințit și s-au desăvârșit prin Botez și prin înrudirea după har cu Dumnezeu, mărturisindu-L pe Iisus Hristos, Fiul Său, Mântuitorul lumii și Salvatorul umanității. Pentru creștini, ceea ce s-a petrecut acum două mii de ani, în Betleemul Iudeii, prin Nașterea lui Iisus Hristos, nu ține de trecut, ci este un prezent continuu. În colind noi spunem așa: „Astăzi S-a născut Hristos, / Mesia chip luminos. / Lăudați și cântați și vă bucurați!”
Noi, poporul lui Dumnezeu, datorăm dragostei părintești a Tatălui și purtării de grijă a Bisericii lui Hristos darul cel frumos al sărbătorilor. Și conștientizăm cât de tristă și de cenușie ar fi viața fără sărbătorile creștine. Ce lipsite de sens ar fi toate aspectele vieții noastre – nașterea, copilăria, adolescența, maturitatea, viața în familie și în societate, bătrânețea, cu neputințele ei – dacă nu ar fi bucuria izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu pentru poporul Său. Căci, prin Hristos Cel născut, răstignit, mort și înviat, Dumnezeu ne-a dăruit tinerețe fără bătrânețe și viață fără de sfârșit! Aceasta este „taina creștinătății”. Iar Sfântul Apostol Pavel, în Întâia Epistolă către Timotei, întărește acest adevăr: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credințe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16).
Iubiți fii duhovnicești,
Bucuria, lumina, pacea și mântuirea aduse lumii de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, au fost mereu propovăduite de Biserică, Evanghelia fiind cea mai bună și mai plină de speranță veste, pentru întreaga umanitate. În același timp, însă, Mântuitorul le-a spus, în chip profetic, contemporanilor Săi și tuturor acelora care au respins venirea Lui: „Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite” (Ioan 3, 19-21). Așadar, El ne arată limpede cum se vor împărți oamenii: între fiii luminii, credincioși lui Dumnezeu, și fiii întunericului, care L-au respins pe Hristos, Lumina lumii.
De două mii de ani, Biserica lui Hristos, „pe care nici porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18), răspândește lumina, pacea, bucuria, iubirea și iertarea între neamurile pământului. Însă cel rău, diavolul, vrăjmașul fericirii și al mântuirii oamenilor, seamănă dezbinare, ură, conflict, război și moarte. Cei care nu cred în Hristos și se cred stăpânii lumii continuă să suprime libertatea și demnitatea umană, care sunt daruri supreme și inalienabile, dăruite de Dumnezeu omului de la facerea lumii. Crezându-se stăpâni peste oameni, ei adoptă legi ale fărădelegii, fac din fărădelege lege, împotriva adevărurilor fundamentale ale umanității, încercând să schimbe normalitatea creată de Dumnezeu și să smintească viața firească din canonul și din norma ei, care sunt sfinte. Fiecare familie – bărbat și femeie, după modelul biblic – este binecuvântată și sfântă, având menirea procreării și continuării vieții pe pământ. „Ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Marcu 10, 9), a spus Mântuitorul. Este, așadar, o sfidare la adresa lui Dumnezeu încercarea de a schimba rânduiala firii omenești. Dar „Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică!”, căci Dumnezeu veghează și proniază, iar Biserica lui Hristos rabdă, iubește, iartă și se roagă pentru păzirea poporului lui Dumnezeu de uneltirile celui rău.
Toate derapajele omului – războaiele nedrepte; asuprirea popoarelor de către cei puternici; sfidarea arogantă a celor slabi și neajutorați; sărăcirea națiunilor prin furt, prin înșelăciune și prin repartizarea inegală a resurselor pentru existență; dezintegrarea neamurilor prin planuri oculte de subminare a valorilor identitare, a valorilor care au consacrat lumea civilizată și creștină; lipsirea de libertate, de dreptul de a decide propria cale de urmat, și impunerea, în mod autoritar și unilateral, a unor direcții greșite, care produc traume unor popoare întregi; intervenția brutală în dreptul națiunilor de a-și alege în mod demn și liber calea –, toate acestea sunt cauzate de lipsa fricii de Dumnezeu, de judecata și pedeapsa Lui cea dreaptă.
Dumnezeu ne lasă să mergem pe calea aleasă, chiar și atunci când am ales să nu mergem pe calea Lui. Dar când lucrurile se agravează – când glasul poporului necăjit și asuprit nu este ascultat, când poporul este privat de iubirea și de empatia pe care le merită, când este lipsit de apărare și crezare, când este lipsit de dreptul de a-și rândui familia și viața, de posibilitatea de a-și procura cele necesare pentru a se întreține, pentru a-și crește și a-și educa copiii și pentru a trăi decent, firesc, în respectul valorilor sfinte și identitare –, atunci El intervine și, uneori, intervine năpraznic, așa cum s-a întâmplat și în viața poporului român, în decembrie 1989, după 45 de ani de totalitarism comunist-ateu.
Biserica tace, veghează și se roagă ca Dumnezeu să ne dăruiască pace, liniște, înțelepciune și lumină, pentru a ajunge „să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim”. Biserica lui Hristos este Mama noastră spirituală și, ca orice mamă, se bucură de bucuria fiilor ei și suferă împreună cu ei când sunt tulburați, rătăciți și lipsiți de pace și unitate.
Dumnezeul părinților noștri să asculte rugăciunile poporului din țară și din lume și să dăruiască tuturor neamurilor pământului pace, liniște și dor de Hristos, spre mântuirea sufletelor noastre!
Iubiți părinți păstori de suflete,
Iubiți credincioși,
Anul care se încheie, 2024, a fost unul binecuvântat de Dumnezeu cu multe lucruri sfinte și mult-folositoare poporului dreptcredincios. Pe parcursul unui an întreg – declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” –, ne-am ocupat de bătrânii noștri bolnavi și singuri, care au rămas în grija Bisericii și a parohiilor noastre, copiii lor fiind plecați în lume, după un trai mai bun. Pe acești bătrâni, Biserica și preoții sunt datori să-i iubească, să-i ocrotească, să-i îngrijească și să le șteargă lacrimile singurătății. Căci – așa cum spun mereu – terenul pastoral cel mai convingător al preotului de ieri, de azi și dintotdeauna este suferința umană: boala, abandonul, singurătatea, umilința, indiferența față de persoana aflată în dificultate.
Am fost împreună cu bolnavii în toate spitalele, săvârșind Taina Sfântului Maslu, în dar și spre dar de sănătate. Prețuim mult și binecuvântăm părintește lucrarea pastorală a preoților slujitori și păstori ai comunităților creștine. Am reușit să edităm „Catehismul creștinului ortodox”, care a ajuns deja la majoritatea familiilor din eparhia noastră, fiind oferit în mod gratuit, în cadrul Proiectului eparhial „Nici o familie creștină fără Învățătura de credință ortodoxă”. De asemenea, tipărim o „Carte de rugăciuni pentru bătrâni și bolnavi”, cu un specific aparte, pentru a răspunde nevoilor acestor frați ai noștri. Au fost organizate în Episcopia noastră, de către Sectorul teologic-educațional, în parteneriat cu parohiile și mănăstirile, numeroase activități cu tineretul, însumând peste 200 de tabere și școli de vară, la care au participat aproximativ 10.000 de tineri, împreună cu dascălii de Religie. Toate acestea sunt lucrări minunate și binecuvântate, pe care ne-a ajutat Dumnezeu să le realizăm cu responsabilitate, prin conlucrarea și multa osteneală a preoților și a tinerilor noștri creștini ortodocși, implicați în toate proiectele.
Anul care urmează, 2025, a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor din secolul XX”. Pe parcursul lui vor fi organizate mari și sfinte evenimente, adevărate popasuri de istorie și memorie ale neamului nostru românesc dreptcredincios în Biserica Ortodoxă Română.
În Episcopia Maramureșului și Sătmarului vor fi continuate proiectele noastre eparhiale importante. Astfel, vom continua demersurile pentru începerea lucrărilor la Spitalul de îngrijiri paleative „Sfântul Nectarie”, din vecinătatea Catedralei Episcopale, spital în care vor găsi alinarea suferinței peste 100 de pacienți grav bolnavi, care au nevoie de îngrijire specială și permanentă, dar și de iubirea și ocrotirea Bisericii. De asemenea, au demarat lucrările la proiectul educațional Grădinița Ortodoxă „Maica Domnului – Împărăteasa îngerilor”, grădiniță care va fi construită în incinta Bisericii „Nașterea Domnului” din Baia Mare. Noua unitate de învățământ va avea o capacitate de 120 de copii.
Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, cel mai important eveniment din Eparhia noastră, evenimentul anului 2025, va fi sfințirea Altarului Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. Vă mulțumim tuturor – păstorilor, parohiilor și sfintelor mănăstiri – pentru sprijinul pe care l-ați acordat construirii Catedralei, atât prin colecta organizată de Sfintele Rusalii, cât și prin cea de dată mai recentă, pentru pictura Catedralei. Cu mulțumire și recunoștință către Dumnezeu, pentru tot ce ne-ați ajutat să împlinim, Îl rugăm să ne țină pe toți sănătoși și să ne ajute să desăvârșim întreaga noastră lucrare, spre binele Țării și al Bisericii și pentru unitatea, libertatea și demnitatea neamului nostru românesc.
Acum, la sfârșit de an 2024, îndreptăm binecuvântările noastre părintești către tinerii iubitori de Biserică și Neam, păstrători ai identității naționale, ai firescului și normalității, către cei din ASCOR, ATOCEM și din asociațiile celor opt protopopiate. Îi încredințăm că avem multă admirație și prețuire pentru tot ce fac spre a aduce în fața credincioșilor noștri frumusețea portului, a colindului, a cântului, a tradițiilor noastre sfinte. Ei sunt minunea care îi impresionează pe credincioși, de fiecare dată când îi au în mijlocul lor. Vă îndemnăm, dragi tineri, să vegheați în continuare la păstrarea acestor valori, și să creșteți frumos, creștinește, ca să duceți mai departe Biserica, Țara și Neamul, spre dăinuire și nemurire!
Fiilor și fiicelor eparhiei noastre din țară și celor plecați în toată lumea, fraților noștri păstori de suflete și cinstitului cin monahal, le dorim să aibă parte de Sfinte Sărbători de iarnă pline de har, bucurie și lumină! Să ne rugăm fierbinte Bunului Dumnezeu pentru încetarea tuturor războaielor de pe pământ, pentru pacea dintre oameni și dintre popoare și pentru buna așezare a întregii lumi! Ca să putem lucra cele bineplăcute lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră și a întregului neam omenesc. Amin!
Sărbători binecuvântate și „La mulți ani”!
Al vostru, al tuturor,
de tot binele doritor și împreună cu voi călător
în rugăciune și în colind sfânt și bun, de fiecare Crăciun,
† IUSTIN,
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
