Maramureșul, sărbătorit pe scena Sălii Lascăr Pană: Spectacol aniversar de excepție - 10 ore în urmă
Evenimentul „Calea spre vindecare – Identifică și Depășește Blocajele din Viața Ta” va avea loc în Baia Mare - 15 ore în urmă
Diana Șoșoacă, candidatură respinsă: între contestare și spectacol politic - 17 ore în urmă
Ziua Creioanelor Colorate a fost sărbătorită la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” - 17 ore în urmă
În Borșa a început a doua ediție a cursului „Comportamente responsabile în situații de urgență și reziliență la dezastre” - 18 ore în urmă
CJRAE Maramureș – un model de succes în sprijinul educației - 18 ore în urmă
Cântărețul Glad Condor organizează un concert în Baia Mare - 18 ore în urmă
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (VII) - 19 ore în urmă
Educație la muzeu – proiect interactiv pentru tinerii artiști - în urmă
Rezultate impresionante obținute de un elev al Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” la Olimpiada Națională de Fizică - în urmă
Poamele uscate pe ață de bunicii și străbunicii noștri aveau un gust inconfundabil
Uscarea este una dintre vechile metode de păstrare a alimentelor. Fructele și legumele pot fi păstrate mai mult timp, fără a-și pierde gustul și calitățile nutritive și pot fi depozitate mai ușor, pentru că volumul lor se reduce.
Cu siguranță ne amintim cu toții de acest procedeu. Bunicii și străbunicii noști uscau pe ață diverse, iar gustul era inconfundabil.
„Bătrâna Maria Ilieș pregătea proviziile pentru iarnă, în șatra casei sale din Poienile Izei. Scena a trezit interesul fotografului Felician Săteanu, care ulterior, a obținut cu această fotografie Premiul special ArtImage la Concursul Național F-DE în 2007.
Profesorul dr. Ion Petrovai de la Petrova descrie procedeul uscării poamelor pe șir, mărul crăpat și pus pe ață la uscat.
„Mai puneau prune, pere, pere pădurețe. Și rutenii erau mai perfecționiști la capitolul ăsta, aveau afumătoare specială. Era un grătar de lemn împletit și din jos făceau foc. Era o groapă în pantă zidită din piatră, cu forme, cu fețe, ca la cuptor și o împletitură prinsă în rame în același sistem ca și coșul de la mălai. Și nu se mâncau cu zahăr, unii aveau stupi, bunica mea avea stupi, ce ne lingeam pe degete când aveam câte un pic de miere, ne dădea câte o sticlă. Bunica nu vindea miere pentru bani, ci pentru lucru, trebuia să-i prestezi. Unii mergeau la piață, alții se duceau la târg. Plusul producției se valorifica” – informează Corina Isabella Csiszar din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto: Felician Săteanu