Fără vize pentru SUA, din 31 martie 2025 - 5 ore în urmă
Marea aliniere a planetelor, fenomen astronomic rar la începutul anului 2025 - 5 ore în urmă
Huberta – proză scurtă de Marian Ilea (I) - 15 ore în urmă
Încă o zi liberă pentru bugetari, în 2025 - 17 ore în urmă
Duminică seară, de vizionat „Pictorul de pancarte” de Marian Ilea, la Teatrul Ararat - 17 ore în urmă
Artistul Paul Surugiu (Fuego) va concerta la începutul primăverii, la Baia Mare - 1 zi în urmă
Activitate a elevilor Liceului „Emil Racoviță,” dedicată marelui poet Mihai Eminescu - 1 zi în urmă
O nouă acțiune de căutare-salvare a Salvamont Maramureș - 1 zi în urmă
Programul Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru duminică, 12 ianuarie - 1 zi în urmă
Cuvântul „MULȚUMESC” este sărbătorit pe tot globul, la data de 11 ianuarie - 1 zi în urmă
Poamele uscate pe ață de bunicii și străbunicii noștri aveau un gust inconfundabil
Uscarea este una dintre vechile metode de păstrare a alimentelor. Fructele și legumele pot fi păstrate mai mult timp, fără a-și pierde gustul și calitățile nutritive și pot fi depozitate mai ușor, pentru că volumul lor se reduce.
Cu siguranță ne amintim cu toții de acest procedeu. Bunicii și străbunicii noști uscau pe ață diverse, iar gustul era inconfundabil.
„Bătrâna Maria Ilieș pregătea proviziile pentru iarnă, în șatra casei sale din Poienile Izei. Scena a trezit interesul fotografului Felician Săteanu, care ulterior, a obținut cu această fotografie Premiul special ArtImage la Concursul Național F-DE în 2007.
Profesorul dr. Ion Petrovai de la Petrova descrie procedeul uscării poamelor pe șir, mărul crăpat și pus pe ață la uscat.
„Mai puneau prune, pere, pere pădurețe. Și rutenii erau mai perfecționiști la capitolul ăsta, aveau afumătoare specială. Era un grătar de lemn împletit și din jos făceau foc. Era o groapă în pantă zidită din piatră, cu forme, cu fețe, ca la cuptor și o împletitură prinsă în rame în același sistem ca și coșul de la mălai. Și nu se mâncau cu zahăr, unii aveau stupi, bunica mea avea stupi, ce ne lingeam pe degete când aveam câte un pic de miere, ne dădea câte o sticlă. Bunica nu vindea miere pentru bani, ci pentru lucru, trebuia să-i prestezi. Unii mergeau la piață, alții se duceau la târg. Plusul producției se valorifica” – informează Corina Isabella Csiszar din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto: Felician Săteanu