Două sportive din cadrul Clubului Sportiv Seini, calificate la Campionatul Național de înot din această vară - 18 secunde în urmă
Memorandistul Teodor Mihali, evocat la Boiu Mare într-un eveniment aniversar - 11 minute în urmă
Consultare publică la Seini pentru stabilirea direcțiilor de dezvoltare ale orașului - 41 minute în urmă
Dezbatere captivantă la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș: „Utopie vs. Distopie” - 54 minute în urmă
Tânăra din Baia Mare, Alexandra Tincu a participat la două olimpiade luna aceasta - 14 ore în urmă
Marginalii la volumul Marian Ilea: «Vremuri îmbârligate». Antologie de proză - 16 ore în urmă
Creștere îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă în Maramureș – cei mai vulnerabili sunt bebelușii și copiii mici - 17 ore în urmă
Lansarea cărții „Umbre pe oglinda lumii” și vernisajul expoziției „Dialog Floral” ale autoarei Florica Bud vor avea loc în curând - 18 ore în urmă
Informații privind activitatea de pescuit recreativ/sportiv în zona de frontieră - în urmă
Astăzi se împlinesc 68 de ani de la trecerea în neființă a sculptorului român Constantin Brâncuși - în urmă
Poamele uscate pe ață de bunicii și străbunicii noștri aveau un gust inconfundabil
Uscarea este una dintre vechile metode de păstrare a alimentelor. Fructele și legumele pot fi păstrate mai mult timp, fără a-și pierde gustul și calitățile nutritive și pot fi depozitate mai ușor, pentru că volumul lor se reduce.
Cu siguranță ne amintim cu toții de acest procedeu. Bunicii și străbunicii noști uscau pe ață diverse, iar gustul era inconfundabil.
„Bătrâna Maria Ilieș pregătea proviziile pentru iarnă, în șatra casei sale din Poienile Izei. Scena a trezit interesul fotografului Felician Săteanu, care ulterior, a obținut cu această fotografie Premiul special ArtImage la Concursul Național F-DE în 2007.
Profesorul dr. Ion Petrovai de la Petrova descrie procedeul uscării poamelor pe șir, mărul crăpat și pus pe ață la uscat.
„Mai puneau prune, pere, pere pădurețe. Și rutenii erau mai perfecționiști la capitolul ăsta, aveau afumătoare specială. Era un grătar de lemn împletit și din jos făceau foc. Era o groapă în pantă zidită din piatră, cu forme, cu fețe, ca la cuptor și o împletitură prinsă în rame în același sistem ca și coșul de la mălai. Și nu se mâncau cu zahăr, unii aveau stupi, bunica mea avea stupi, ce ne lingeam pe degete când aveam câte un pic de miere, ne dădea câte o sticlă. Bunica nu vindea miere pentru bani, ci pentru lucru, trebuia să-i prestezi. Unii mergeau la piață, alții se duceau la târg. Plusul producției se valorifica” – informează Corina Isabella Csiszar din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto: Felician Săteanu