Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 3 ore în urmă
Călătoria lui Anton Joseph la Nürnberg pe vremea COVIDULUI-19 – proză scurtă de Marian Ilea - 3 ore în urmă
Ce putem face cu mâncarea care ne-a rămas după Masa de Crăciun - 4 ore în urmă
Elevii Ansamblului „Flori de Maramureș”, participanți ai Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Marmația” - 4 ore în urmă
Tinerii parohiei Dumbrăvița duc tradiția mai departe; Au colindat întreg satul, aducând bucurie și lumină prin scenetele tradiționale „Irod” și „Irodaş” - 18 ore în urmă
17 zile libere în 2025 pentru angajații din România - 19 ore în urmă
În a treia zi de Crăciun, ierarhii maramureșeni au slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare - 19 ore în urmă
În a doua zi de Crăciun, în Bogdan Vodă, pe Valea Izei, s-a organizat joc - în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Între Trecut și Viitor – Reflecții la cumpăna dintre ani - în urmă
Diana Topan și Dorin Filip au lansat cântecul „Dragoste, parfum de floare rară” - în urmă
Povestea cu atacul nuclear: În județul Maramureș în total a sosit un număr important de pastile de iod. Acum 709 mii sunt în depozitul DSP!
Povestea cu atacul nuclear: În județul Maramureș în total a sosit un număr important de pastile de iod. Acum 709 mii sunt în depozitul DSP!
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat marţi, 29 februarie, că toate Direcţiile de Sănătate Publică din ţară au primit comprimatele cu iodură de potasiu fabricate de Antibiotice Iaşi. În județul Maramureș au ajuns în total acum 709 mii de pastile care sunt depozitate în spațiul Direcției de Sănătate Publică arată informațiile DirectMM.ro. Până în momentul de față nu se știe exact cum vor fi distribuite populației (distribuirea se va face doar dacă va fi necesar: catastrofă nucleară) și nici cine o va face. Se vehiculează varianta medicilor de familie, dar aceștia sunt nemulțumiți de o asemenea opțiune. Mai exact ei spun că prin intermediul medicilor de familie ar dura mult prea mult distribuirea în caz de nevoie, dat fiind numărul mare al pacienților care ar avea nevoie de ele. În plus s-ar crea aglomerații care ar prejudicia actul medical, spun reprezentanții acestora. De altfel, aproape 90% din medicii de familie se opun acestei variante.
Ministrul Alexandru Rafila subliniază din nou că pastilele nu se administrează preventiv şi anunţă dozele recomandate fiecărei categorii de vârstă. Ministrul a făcut publice, de asemenea, informaţii privind modul de păstrare a comprimatelor cu iod, menţionând că acestea nu se lasă la îndemâna copiilor şi nu se aruncă împreună cu deşeurile menajere. ”Întreaga cantitate a ajuns deja la Direcţiile de Sănătate Publică şi acum căutăm cea mai bună cale de distribuire încât ele să ajungă la toate persoanele eligibile din România. Administrarea de comprimate de iodură de potasiu trebuie făcută în cazul unei urgenţe, doar la indicaţia autorităţilor, deci nu trebuie luate în niciun caz în mod preventiv, ci doar dacă există un anunţ public că aceste pastile ar trebui luate dacă există în proximitatea României un incident nuclear, iar acest incident se soldează şi cu creşterea nivelului de radiaţii în România şi există iod radioactiv în cadrul aceste radiaţii. Altfel, nu trebuie luate”, a declarat ministrul Sănătăţii, marţi după-amiază, într-o conferinţă de presă, arată ziare.com.
Alexandru Rafila a anunţat şi dozajele care se administrează populaţiei în caz de scurgeri radioactive. Astfel, pentru bebeluşii cu vârsta de până la o lună se administrează un sfert de comprimat, copiii între o lună şi trei ani primesc o jumătate de comprimat, copiilor între 3 şi 12 li se administrează un comprimat, în timp ce pentru copiii peste 12 ani, pentru adulţi şi pentru femeile gravide sau care alăptează doza recomandată este de două comprimate. Persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani nu li se recomandă administrarea de iodură de potasiu, „cu excepţia cazurilor excepţionale în care expunerea tiroidei la iod radioactiv prin inhalare este extrem de mare şi lucrul ăsta se întâmplă doar în cazul expunerii directe, adică dacă adultul este chiar în zona în care se petrece incidentul nuclear”, a menţionat ministrul. Alexandru Rafila a explicat că tratamentul se administrează în maximum opt ore de la anunţul autorităţilor şi nu în termen mai mare de 24 de ore. “Tratamentul se administrează într-un timp optim de maxim opt ore de la anunţul autorităţilor, iar posibilitatea administrării nu trebuie să depăşească 24 de ore pentru că atunci este inutilă şi nu are să administrezi o cantitate suplimentară de iod. Administrarea se face în doză unică”, a adăugat el. Acesta a precizat că pastilele se păstrează în ambalajul original, la o temperatură de cel mult 25 de grade şi nu se lasă la îndemâna copiilor şi, dacă nu e folosit, nu se aruncă laolaltă cu deşeurile menajere, ci trebuie duse la farmacie pentru neutralizare. Rafila a menţionat că optează pentru distribuirea iodurii de potasiu prin intermediul medicilor de familie. “Ne-am consultat cu Casa de Asigurări Sănătate, în primul rând, ca să putem să vedem care sunt persoanele eligibile de pe lista fiecărui medic de familie. Optăm pentru această formă de distribuţie prin intermediul medicilor de familie. I-am invitat oficial la discuţii, joi dimineaţă, am invitat Societatea Naţională pentru Medicina de Familie să găsim cea mai bună soluţie convenabilă pentru ca această distribuţie să nu se facă intempestiv, ci să se facă raţional fără să perturbe semnificativ activitatea medicilor de familie şi lucrul ăsta să nu fie birocratic, să fie să fie realizat cât mai scurt”, a transmis ministrul Sănătăţii. El a mai afirmat că un incident nuclear este fi posibil, dar nu probabil. “Nu, nu putem exclude însă în mod absolut un astfel de eveniment care este posibil, dar nu este probabil. Noi trebuie să fim responsabili şi să ne pregătim pentru astfel de situaţii”, a declarat ministrul Sănătăţii.
El a mai menţionat şi de ce sunt distribuite acum aceste pastile şi nu în cazul unui accident nuclear. “Experienţa internaţional arată că în cazul unui incident nuclear, cum a fost, de exemplu, cel din Japonia, de la Fukushima, nu există timpul necesar pentru distribuirea comprimatelor de iodură de potasiu. S-ar crea panică, haos şi atunci trebuie să poţi să le distribui din timp populaţiei, aşa cum s-a întâmplat în mai multe ţări din Uniunea Europeană. Pastilele distribuite au un termen de valabilitate de trei ani şi pot fi păstrate”, a transmis ministrul Sănătăţii. El a explicat că persoanele neasigurate se pot înscrie pe lista medicilor de familie şi vor primi iodură de potasiu. “Pentru persoanele neasigurate, pe listele medicilor de familie există atât persoane asigurate, cât şi persoane neasigurată, persoanele aflate în situaţia de a nu fi asigurate se pot înscrie pe listele medicilor de familie ca şi neasiguraţi şi vor primi aceste comprimate cu iodură de potasiu. Avem o cantitate suficientă încât să putem să furnizăm şi o cantitate suplimentare care să acopere şi persoanele neasigurate. Ca şi cifre brute, există cam 16 milioane de persoane pe listele medicilor de familie asiguraţi, 19 milioane cu tot cu neasiguraţi”, a mai declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, mai arată sursa citată în acest articol.
DirectMM.ro