S-a stins din viață filosoful maramureșean Aurel Ion Brumaru - 1 oră în urmă
Cursuri de planorism și parașutism la Aeroclubul Baia Mare - 3 ore în urmă
„Magia culorilor”: Cercul de pictură din Vișeu de Sus a organizat un eveniment deosebit pentru a marca cei 8 ani de la înființare - 4 ore în urmă
În timp ce se afla în timpul liber, un polițist al Penitenciarului Baia Mare a prins un hoț - 4 ore în urmă
„Joc în Sat” la Căminul Cultural Văleni - 15 ore în urmă
Mâncăruri aruncate la tomberoane după sărbători - 16 ore în urmă
Biserica prăznuiește pe 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza - 17 ore în urmă
Aghiasma de la Bobotează se poate consuma dimineața, pe stomacul gol, timp de opt zile - în urmă
„Jocul Onceștenilor” ajunge la ediția 58; Muzica și voia bună va fi asigurată de artiști de renume - în urmă
Eveniment special organizat de CJCPCT Maramureș de „Ziua Culturii Naționale” - 1 zi în urmă
Părintele Daniel Buda, decanul Facultății de Teologie din Sibiu, maramureșean la origine, a trecut la cele veșnice
Marți seara, 26 decembrie, pr. prof. univ. dr. Daniel Buda, decanul Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, a trecut la cele veșnice, la doar 46 de ani. Părintele era maramureșean la origine. În luna februarie a acestui an, a suferit un accident vascular cerebral hemoragic.
Specializat în Istoria Bisericii, a lucrat peste 10 ani și în cadrul departamentului de Relații Externe al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) din Geneva. Studiile de Teologie le-a început în 1991, absolvind mai multe instituții de învățământ teologic:
- 1991-1996 Seminarul Teologic Ortodox Român din Baia Mare;
- 1996-2000 Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna” din Sibiu, secția Teologie Ortodoxa Pastorală. Licențiat în Teologie; titlul tezei de Licență: „Începuturile creștinismului la armeni și relațiile lor cu celelalte Biserici până la Sinodul de la Calcedon (451)”;
- 2000-2001: Studii aprofundate la Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna” din Sibiu, specializarea Teologie istorică. Titlul tezei de dizertație: „Contribuția istorică și doctrinară a Apusului la Sinoadele ecumenice până la papa Leon cel Mare”;
- 2001-2004 Program de doctorat la Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna” din Sibiu începute sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Aurel Jivi și încheiate, datorită decesului acestuia, sub îndrumarea Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu. La data de 16 iulie 2004 a susținut teza de doctorat cu titlul „Hristologia antiohiana de la Sfântul Eustatiu al Antiohiei pâna la Nestorie” obtinând calificativul Magna cum Laude.
De asemenea, Părintele Daniel Buda are și o bogată activitate didactică, parcurgând mai multe funcții și posturi didactice: preparator (2003-2007), lector (2007-2014), conferențiar (din anul 2014), iar până de curând a fost profesor universitar, îndrumător de doctorat, specializat în Istoria Bisericii Universale, iar din 2020 decan al facultății sibiene, se precizează pe mitropolia-ardealului.ro.
Reamintim că în august 2021, PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, i-a conferit Ordinul „Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul” „în semn de înaltă cinstire şi aleasă preţuire, pentru activitatea academică prestigioasă în ţară şi străinătate, slujind Biserica Ortodoxă Română şi reprezentând-o cu fidelitate şi competenţă în faţa celorlalţi teologi ortodocşi şi a altor biserici şi făcând cunoscută, iubită şi preţuită Ortodoxia Românească în lume”.
Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanțe familiei!
L.C.H.