Îngrijorător: Creștere alarmantă a cazurilor de agresivitate verbală și fizică la UPU Baia Mare - 3 minute în urmă
Schimb administrativ între Primăria Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș - 11 minute în urmă
CS Minaur Baia Mare întâlnește CS Măgura Cisnădie - 13 minute în urmă
Europa League: FCSB vs. PAOK - 17 minute în urmă
Se lansează Proiectul Eparhial „Primăvară în cimitirul parohial” - 23 minute în urmă
În Făurești se organizează șezătoare - 3 ore în urmă
Provocare pentru IT-iștii din Maramureș - 4 ore în urmă
Poezie și emoție de Ziua Îndrăgostiților, la Biblioteca „Petre Dulfu” - 4 ore în urmă
În Tăuții Măgherăuș se organizează competiția Trofeul BST Arena - 5 ore în urmă
Unitatea canină a Salvamont Borșa și-a reconfirmat brevetul de căutare în avalanșă și mediu natural - 5 ore în urmă
PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împlinește azi o frumoasă vârstă
Azi, 23 iunie, Preafințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împlinește 62 de ani.
Cu acest prilej, cu începere de la ora 9:00, PS Iustin împreună cu PS Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, vor liturghisi la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
După Sfânta Liturghie, PS Părinte Timotei Sătmăreanul va oficia Slujba Tedeumului de mulțumire pentru toate binefacerile și darurile duhovnicești care s-au revărsat asupra Preasfințitului Părinte Episcop Iustin și peste întreaga noastră Eparhie, prin slujirea jertfelnică și propovăduirea cu fidelitate a Cuvântului lui Dumnezeu.
La final vor fi adresate mesajele de felicitare din partea autorităților centrale și locale. De asemenea, persoanele care doresc să transmită mesaje de felicitare Preasfințitului Părinte Episcop Iustin o pot face în scris, prin intermediul Paginilor Oficiale de Facebook, Instagram și Twitter sau pe adresa de email: sectormediaonline@gmail.com.
Scurtă biografie
Episcopul Iustin s-a născut în 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş, din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel de-al patrulea copil al familiei.
A urmat primele opt clase la Şcoala Generală Octavian Goga din localitate, iar în 1976, la vârsta de paisprezece ani, a intrat în obștea Mănăstirii Sfânta Ana – Rohia, ca frate. A urmat treapta întâi de Liceu în satul natal, petrecând vacanţele în Mănăstire.
În anul 1979 a fost transferat, cu aprobarea IPS Teofil Herineanu, la Seminarul din Cluj Napoca pe care l-a absolvit în anul 1983.
În anul 1983 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot, pe seama Mănăstirii Rohia. În 1985 a fost tuns în monahism avându-l naş de călugărie pe PS Justinian Maramureșanul, primind numele de Iustin.
Ca ieromonah slujitor la mănăstirea Rohia, a îndeplinit şi ascultarea de secretar al mănăstirii.
În anul 1988 s-a înscris la Institutul Teologic Universitar Sibiu pe care l-a absolvit în anul 1992.
Tot în 1988, IPS Arhiepiscop Teofil al Clujului i-a încredinţat conducerea provizorie a Mănăstirii Rohia, iar în ianuarie 1989 a fost numit stareţ al acestei mănăstirii. În 1990 a devenit protosinghel, iar în anul 1993, la propunerea PS Justinian, Sfântul Sinod aprobă ridicarea sa la rangul de arhimandrit.
În 22 martie 1994 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aprobă alegerea sa în postul de Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului cu titlul de Sigheteanul.
În 17 aprilie 1994 a avut loc la Mănăstirea Sfânta Ana hirotonia în arhiereu, oficiată de către IPS Antonie Plămădeală, IPS Bartolomeu al Clujului şi PS Justinian al Maramureşului şi Satmarului.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Preasfinţitul Părinte Iustin în demnitatea de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului în şedinţa din 16 decembrie 2016. Întronizarea a avut loc în data de 27 decembrie 2016, la Baia Mare.
Preasfințitul Iustin este numit și „Episcopul Tinerilor”. De-a lungul timpului, tinerii eparhiei au avut prilejul să participe la numeroasele proiecte și activități întreprinse la inițiativa și sub îndrumarea Preasfinției Sale.
Întru mulți ani, Preasfinția Voastră! Multă sănătate și bucurii!
L.C.H.