Concert special de muzică, emoție și recunoștință de Ziua Femeii la Budești - 14 minute în urmă
Donald Trump, cel mai iubit politician în Rusia? - 2 ore în urmă
O iarnă plină de realizări pentru Filosofia băimăreană și urmează o primăvară plină de evenimente - 2 ore în urmă
Unitatea canină Salvamont Borșa, formată din Athos și Andreica Nicoară, participă la Conferința europeană a salvatorilor pe pârtiile de schi - 2 ore în urmă
„Rugăciune și cântare în Postul Mare”: Concurs online de pricesne organizat în Episcopia Maramureșului și Sătmarului - 2 ore în urmă
Elevii din Săcălășeni la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare - 3 ore în urmă
Întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș – 8 martie 2025 - 5 ore în urmă
Reabilitarea Bibliotecii Municipale „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației - 6 ore în urmă
Întreruperi de curent programate în Maramureșul istoric - 7 ore în urmă
Canonul cel Mare la Catedrala Episcopală din Baia Mare - 8 ore în urmă
Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Rolul în viață al încrederii în sine în menținerea sănătații; Ajutorul uriaș produs de gândurile pozitive
Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Rolul în viață al încrederii în sine în menținerea sănătații; Ajutorul uriaș produs de gândurile pozitive
Gândurile pozitive joacă un rol semnificativ în viața noastră a tuturor. Concentrarea asupra gândurilor pozitive nu este doar un gest de optimism, ci are și un impact profund asupra bunăstării noastre generale. Când privim într-o manieră optimistă se activeaza sistemul reticulat și construim autostrăzi neuronale noi. Acest aspect ne duce spre atingerea succesului pe care îl vrem în viață.
Când mă refer la succes, nu vorbesc neapărat de mari realizări, ci vorbesc de atingerea lucrurilor mărunte ce ne aduc bucurie și fericire în viață. Pentru unii poate fi echilibrul emoțional, gestionarea stărilor de stres, despresie și anxietate, pentru alții să scape de câteva kilograme în plus pentru a fi mai sănătoși sau să se înțeleagă mai bine cu copiii, partenerul, colegii etc. Deci, faptul de a ne concentra pe gânduri pozitive și raționale și modurile ne poate influența calitatea vieții noastre.
Uite, faceți un experiment: închideți ochii și gândiți-vă că vă aflați în bucătarie. Luați o lămâie, o analizați, o tăiați în felii, după care luați o bucată și o mirosiți și aveți curajul să o mestecați. Ce simțiți? Sunt convinsă că o vedeți sau simțiți că vă lasă gura apă. Vedeți? Creierul vostru nu face diferența între real și imaginar. Realizați că tot așa reacționează corpul vostru la gândurile voastre. Gândurile produc emoții și emoțiile le trăim în corp. De aceea trebuie să fim atenți la ceea ce ne vorbim în mintea noastră pentru că ne putem induce probleme. Recunoștința are același efect. Atunci când ne concentrăm pe aspectele bune ale vieții și suntem recunoscători pentru ele, ne creăm un cadru mental favorabil. Optimismul ne ajută să facem față mai ușor stresului, să depășim obstacolele și să avem o perspectivă mai luminoasă asupra viitorului.
De importanță majoră este efectul pe care îl are asupra sănătății minții. Aceasta poate reduce nivelul de anxietate și depresie, crescând starea de bine și reducând riscul de boli psihice, plus ne face mai rezilienți. Gândurile pozitive cresc încrederea în sine. Acest lucru ne ajută să ne asumăm riscuri, să explorăm noi oportunități și să ne atingem obiectivele cu mai multă încredere. Încrederea în sine este un ingredient esențial pentru succesul personal și profesional. Gândurile pozitive contribuie la relațiile noastre cu ceilalți. Atunci când suntem pozitivi, avem tendința de a atrage oameni asemănători, ceea ce duce la legături mai sănătoase și satisfăcătoare. Creierul va căuta în mediu aceleași tipuri de relații în funcție de energia noastră. Aceasta creează un cerc virtuos de bunătate și sprijin reciproc. Performanța noastră se îmbunătățește semnificativ. Concentrarea pe succes, încredere și posibilități în loc de eșec, îndoială și obstacole poate stimula productivitatea și creativitatea. O minte pozitivă este mai deschisă la soluții și inovație. O astfel de minte e concentrată pe soluții și nu ia totul personal.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și