Lume multă la Cavnic; Ce trebuie să știți dacă aveți de gând să mergeți zilele acestea la zăpadă - 27 minute în urmă
La Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș se va desfășura primul atelier MERITO – Literație din acest an - 1 oră în urmă
LA MULȚI ANI, SENSEI! - 2 ore în urmă
Catedrala Episcopală din Baia Mare pune dispoziția credincioșilor 10.000 de sticle cu Aghiasma Mare - 4 ore în urmă
Semințe flori și semințe plante: alegeri inspirate pentru grădina ta - 14 ore în urmă
Incendiu la o braserie din Baia Mare - 15 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Oglinda relațiilor noastre – Lecțiile lui Guy Corneau - 19 ore în urmă
Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii - în urmă
Scurte îndrumări tipiconale la Praznicul Botezului Domnului - 1 zi în urmă
Iernile copilăriei de altădată erau despre haine tricotate de bunicuțe - 1 zi în urmă
Rata de infectare: Un oraș și patru comune în topul 5 al incidenței, în Maramureș. Baia Mare a mai urcat un loc. Vezi situația pe localități
Numărul cazurilor de COVID-19 în Maramureș a înregistrat o mică creștere față de raportarea de ieri. Iată cifrele aferente zilei de 11 februarie, cele mai recente publicate de DSP Maramureș! În total, în ultimele două săptămâni, s-au înregistrat 1.633 cazuri de COVID-19 în județ, din care 17 în focare, în Baia Mare, Sighetu Marmației și Coltău și 1.616 în afara focarelor. Asta înseamnă o incidență de 3,09 fără focare și 3,12 cu focare, însă cea fără focare este cea luată momentan în considerare. Astăzi, 11 februarie, avem trei localități în carantină zonală, orașul Seini și comunele Poienile Izei și Gârdani.
În ceea ce privește numărul de cazuri, municipiul Baia Mare se menține, logic, pe primul loc, întrucât are și cea mai mare populație, cu o tendință mică de creștere față de ziua de ieri. Urmează, evident, Sighetu Marmației, respectiv, în ordine, orașele Baia-Sprie, Seini, Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, comuna Recea, orașul Borșa și comuna Satulung.
Referitor la incidența cazurilor la mia de locuitori, vorbim despre un oraș și patru comune pe primele cinci locuri ale clasamentului. Acestea sunt, în ordine, comuna Poienile Izei, cu o incidență de peste 9 cazuri la mia de locuitori, comuna Remetea Chioarului, orașul Seini și comuna Recea, cu o incidență mai mare de 6, dar sub 7, comuna Gârdani, municipiul Baia Mare și comuna Groși, cu o incidență mai mare de 5, dar sub 6, orașele Baia-Sprie și Tăuții Măgherăuș și comunele Satulung, Dumbrăvița și Bogdan Vodă, cu o incidență mai mare de 4, dar sub 5, respectiv comuna Săcălășeni, orașele Vișeu de Sus, Săliștea de Sus și Cavnic și comuna Bicaz, cu o incidență mai mare de 3, dar sub 4.
Așadar, avem o unitate administrativ-teritorială (UAT) cu incidența de peste 9, trei UAT-uri cu incidența mai mare de 6, dar sub 7, trei UAT-uri cu incidența mai mare de 5, dar sub 6, cinci UAT-uri cu incidența mai mare de 4, dar sub 5 și încă cinci UAT-uri cu incidența mai mare de 3, dar sub 4. Acest lucru înseamnă un total de 17 UAT-uri în care incidența este mai mare de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori. Totodată, mai avem și 25 UAT-uri cu incidența de la 1,5 la 3 cazuri la mia de locuitori, considerate praguri de scenariu. Avem numai două UAT-uri în care nu s-a înregistrat niciun caz (sau nu a fost raportat) în ultimele două săptămâni, respectiv Coroieni și Budești. Ca atare, a crescut numărul cazurilor la nivel județean, în unele UAT-uri crescând incidența destul de mult. În prezent, avem trei localități carantinate zonal, Poienile Izei, Gârdani și Seini.
Foarte important de spus este faptul că, pentru a reduce considerabil răspândirea virusului, pe lângă campania de vaccinare, care a ajuns în faza a doua, autoritățile reamintesc cele trei reguli de aur care trebuie respectate pentru a reduce numărul de cazuri, și anume: o igienă exemplară, purtarea măștii de protecție și evitarea aglomerației. Depinde numai de noi.
C.Ț.