În prima zi a noului an prăznuim Tăierea împrejur cea după trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. În cele ce urmează puteți citi despre cele două sărbători.
Taierea imprejur cea dupa trup a Domnului Iisus Hristos este primul praznic imparatesc din noul an civil. Amintim ca ritualul „taierii imprejur” era prevazut de legea lui Moise pentru toti copiii de parte barbateasca. Aceasta taiere imprejur era savarsita de catre preotii Legii Vechi pentru amintirea izbavirii poporului evreu din robia Egiptului. Era si un semn al credintei cea adevarata in Dumnezeu.
Practica circumciderii era atestata in Orientul Apropiat in doua forme: una egipteana, partiala, practicata de preotii egipteni si alta siro-palestiniana, in care preputul era indepartat in totalitate. Evreii nu au imprumutat aceasta practica de la egipteni. Daca la egipteni ea era aplicata numai preotilor, la evrei toti cei de parte barbateasca erau supusi in mod obligatoriu acestui ritual.
Taierea imprejur este asociata jertfei. Omul ofera o jertfa din sine, din propria carne, ca semn ca doreste sa nu mai traiasca dupa voia instinctelor, ci dupa voia lui Dumnezeu. El leapada deprinderile vechi, toate placerile sale si toate lucrurile in care afla desfatare; taie patimile si aplecarea spre pofte. Taierea imprejur trebuia sa sustina curatia morala: „Deci sa taiati imprejur inima voastra si de acum inainte sa nu mai fiti tari la cerbice” (Deuteronom 10, 16). Sfantul Ioan Gura de Aur marturiseste: „stiind ca va fi nedesavarsit sufletul urmasilor lui Avraam, le-a dat ca un frau, semnul acesta al taierii imprejur, pentru a le taia pornirile lor nestapanite de a se amesteca cu alte popoare”.
Mantuitorul primeste la opt zile de la nasterea Sa taierea imprejur, pentru a ne descoperi ca a fost cu adevarat Om si pentru a implini Legea, caci El nu a venit sa o strice, ci sa o implineasca. Taierea imprejur cea dupa trup a Domnului era doar o calauza spre Hristos, preinchipuia Botezul – o taiere imprejur duhovniceasca. Din acest motiv, taierea imprejur a Legii Vechi inceteaza prin botezul crestin. Mentionam ca in urma sinodului de la Ierusalim, Biserica primara hotaraste patru reguli pe care convertitii proveniti dintre pagani trebuie sa le respecte (Faptele Apostolilor 15:19-20), printre acestea neaflandu-se circumciderea. Ca locul taierii imprejur a fost luat de botezul crestin se vede si din porunca data de Hristos ucenicilor Sai: „Mergand invatati toate neamurile, botezandu-le…” Matei, 28, 19), nu spune „Taindu-le imprejur…”
Deodata cu taierea imprejur pruncul primea si un nume. Astfel, taierea imprejur a Domnului este si momentul in care Fiul lui Dumnezu intrupat primeste numele Iisus. Numele de Iisus vine de la Iesuah (Lc. 2, 21), care inseamna „Dumnezeu mantuieste”, „Domnul este mantuirea” sau „Mantuitorul”. Acest nume a fost descoperit lui Iosif in vis de catre un inger: „Maria va naste Fiu si-I vei pune numele Iisus, pentru ca El va mantui pe poporul Sau de pacate” (Matei, 1, 21). Din evanghelia Sfantului Luca (Lc. 1, 31) aflam ca si Fecioara Maria a primit porunca de a pune Mantuitorului numele Iisus: „Iata vei zamisli si vei naste fiu, caruia ii vei pune numele „Iisus”.
Numele sau nu este pus la intamplare, este un nume fixat mai inainte de a se fi zamislit in pantecele Fecioarei Maria.
In Molitfelnic este prevazut ca in a opta zi de la nastere sa i se puna nume copilului. In aceasta carte de cult exista o rugaciune speciala la punerea numelui copilului, in a opta zi dupa nastere. Ea incepe cu formula: „Doamne, Dumnezeul nostru, Tie ne rugam si pe Tine Te chemam, sa se insemneze lumina fetei Tale peste robul tau acesta (N)…”. Aceasta ierurgie se savarseste in fata usilor imparatesti si cuprinde: „Sfinte Dumnezeule”, troparele, rugaciunea, „insemnarea” pruncului, Psalmul 50, „Cuvintele mele pricepe-le, Doamne…” si Apolisul.
Despre aceasta practica a punerii numelui in ziua a opta, Sfantul Simeon al Tesalonicului mentioneaza: „In ziua a opta se aduce pruncul lui Dumnezeu inaintea usilor bisericii, caci nu este inca sfintit prin botez, si preotul il insemneaza pe acesta (prima insemnare se facea in ziua nasterii), la frunte, la gura si la piept si-i da lui nume prin rugaciune sfanta, nume pe care nu-l aveau cei nascuti, cu care se si boteaza, caci aceasta s-a facut si Domnului, in ziua a opta a fost taiat imprejur si a primit numele Iisus… Caci, in ziua a opta, pruncul primeste si numele, ca si Mantuitorul, Care a fost numit cu numele Mantuitor, Iisus. Este pecetluit cu rugaciune sfanta, ca sa fie adus Domnului si insemnat cu semnul crucii la frunte, pentru minte, la gura, pentru cuvant si suflare si la inima pentru puterea vietuirii, scris in cartea vietii, prin punerea numelui, apoi se inapoiaza mamei” (Dialoguri, cap. 59-60).
De asemenea, în această zi îl prăznuim pe Sfantul Ierarh Vasile cel Mare.
S-a nascut in anul 330, in Capadocia, intr-o familie numeroasa. A avut patru surori si patru frati. Cinci din cei noua au devenit sfinti in calendarul Bisericii Ortodoxe, alaturi de parintii lor, Vasilie, Emilia si Macrina cea Batrana, bunica Sfantului Vasile. Doi dintre fratii sai au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa si Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfanta Macrina cea Tanara, a ajuns un model de viata ascetica.
Temelia educatiei sale este pusa de tatal sau, Vasile, profesor de retorica la Neocezareea in Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Batrana si elev al Sfantului Grigorie Facatorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol si Atena, insusindu-si tot ceea ce era mai bun din cultura pagana. In anul 356 revine in tara si devine profesor de retorica.
Sfantul Vasile cel Mare – dascal al monahismului
Paraseste cariera de profesor si intra in monahism. Prima forma de monahism pe care Sfantul Vasile a studiat-o a fost cea urmata de ucenicii episcopului Eustatiu de Sevasta, insa, nu s-a regasit in monahismul predicat de acesta.
Calatoreste pentru cunoasterea monahismului in Siria, Palestina, Egipt si Mesopotamia. Planul de organizare a vietii monahale l-a alcatuit dupa anii petrecuti alaturi de ucenicii Sfantului Pahomie cel Mare si de anahoretii care traiau dupa regulile Sfantului Antonie cel Mare. Acest plan a fost pus in practica la Annesi, un vechi domeniu al familiei sale, din vecinatatea raul Iris. Viata ascetica de la Annesi se schimba dupa venirea in acel loc a Sfantului Grigorie de Nazianz. Se construiesc noi chili, iar munca este impletita cu studiul si rugaciunea.
A scris Regulile vietii monahale si a pus bazele Filocaliei cu Sfantul Grigorie. Regulile monahale ale Sfantului Vasile au ramas in Biserica de Rasarit temelia organizarii vietii manastiresti. In Apus, ele au circulat in traducerea facuta de Rufin de Aquileia si au fost cunoscute de Sfantul Cassian si Sfantul Benedict, legiuitori monahali apuseni.
Desi Sfantul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a dispretuit familia si casatoria, caci spune: „Dumnezeu, Care poarta grija de mantuirea noastra, a impartit viata oamenilor in doua feluri de vietuire, adica in viata de casatorie si in cea de feciorie, asa incat cel care nu poate sa duca lupta fecioriei sa-si ia femeie (sotie) legiuita, cunoscand ca i se va cere fagaduinta de infranare, sfintenie si asemanare cu sfintii care au avut sotie si au crescut fii”.
Sfantul Vasile cel Mare – dascal al dreptei credinte
Sfantul Vasile cel Mare a luptat impotriva pnevmatomahilor, a celor care negau dumnezeirea Sfantului Duh. A argumentat pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii ca Duhul Sfant este de o fiinta cu Tatal si cu Fiul.
Pana la Sfantul Vasile cel Mare, termenii ousia si hypostasis erau socotiti sinonimi, iar aceasta abordare provoca neintelegeri si controverse. Sfantul Vasile cel Mare a insistat asupra individualizarii termenilor: o singura usie si trei ipostase (in Dumnezeu exista o singura usie si trei ipostasuri).
Sfantul Vasile cel Mare – practicant al milosteniei
Sfantul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelenta a milosteniei. Dragostea sa fata de semeni s-a concretizat mai ales in asezamantul filantropic, numit de credinciosi Vasiliada. Acest asezamant a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunati cei infometati si abandonati, spre a fi hraniti. Potrivit cercetatorilor, fiecare boala isi avea rezervata cladirea si personalul necesar pentru ingrijire.
Sfantul Vasile cel Mare a trecut la cele vesnice pe 1 ianuarie 379.
Legatura Sfantului Vasile cel Mare cu tara noastra
In scrisoarea nr. 155, Sfantul Vasile cel Mare ii cere lui Junius Soranus, comandantul militar al Scythiei Minor, sa-i trimita moastele martirilor din aceste parti. Acest guvernator ii trimite moastele Sfantului Sava, martirizat de goti la nord de Dunare, in anul 372. Amintim ca pe 10 octombrie 1777, patriarhul ecumenic Sofronie, impreuna cu Sinodul de la Constantinopol, a hotarat sa daruiasca Mitropolitului Tarii Romanesti titlul onorific de loctiitor al scaunului Cezareei Capadociei pentru ajutorul material oferit Patriarhiei Ecumenice aflata sub stapanire otomana.
Dupa ce Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, in anul 1925, acest titlu a inceput sa fie purtat si de catre Patriarhul Romaniei, intrucat acesta este si mitropolit al Tarii Romanesti.
Semnificatia numelui Vasile
Numele Vasile, foarte raspandit in toata lumea crestina, provine din grecescul basileios, care la randul lui sta in legatura cu basileos, „rege”, „imparat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astazi e curenta forma Vasile (la vechiul Vasilie pare sa fi renuntat chiar si conservatoarea limba bisericeasca), cu prescurtarea populara Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se intalnesc astazi destul de rar, fiindu-le preferat mai gratiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica si Sica/Sica.
Liturghia Sfantului Vasile cel Mare
Liturghia Sfantului Vasile cel Mare se oficiaza in Biserica Ortodoxa de zece ori pe an: in primele cinci duminici ale Postului Mare, in joia si sambata din Saptamana Patimilor, in ajunul Craciunului si Bobotezei si, desigur, in sarbatoarea care ii este dedicata in ziua de 1 ianuarie.
La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Vasile cel Mare!
Sursa: crestinortodox.ro.
