Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 7 ore în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 9 ore în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 9 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 10 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 10 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 10 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 10 ore în urmă
Perechea David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 10 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 11 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 12 ore în urmă
A fost hramul de iarnă al Mănăstirii Scărișoara Nouă
Marți, 7 ianuarie, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei și cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare, cu ocazia hramului de iarnă al așezământului monahal.
„La încheierea sfintelor sărbători creștine de iarnă, Nașterea Domnului, Tăierea împrejur și Boboteaza, iată, în ziua de 7 ianuarie, cinstim soborul Sfântului Proroc, înaintemergător și Botezător Ioan, un Sfânt unic și mare, care a încheiat șirul proorocilor și a fost mare, pentru că nașterea lui a fost de la Dumnezeu, pentru că îngerul a spus despre el că va fi mare înaintea lui Dumnezeu, nu va bea nici vin, nici băuturi amețitoare și se va umple de har încă din pântecele maicii sale și va merge înainte, pregătind calea Domnului cu duhul și puterea lui Ilie.
Acesta este Sfântul pe care l-a trimis Dumnezeu în lume să se nască din drepții bătrâni Zaharia, arhiereu al templului, și Elisabeta, care până în vremea când i s-a arătat lui Israel și a așteptat un astfel de dar prin rugăciune, răbdare și smerenie, până la adânci bătrânețe. Acest Sfânt mare este modelul desăvârșit al monahismului ortodox, al tuturor monahilor, de altfel, pentru că a trăit în pustie până în vreme când i s-a arătat lui Israel și asta s-a întâmplat când el era ca la 30 de ani, cum spune Sfântul Evanghelist Marcu. Când a ieșit la râul Iordan să predice pocăința și să boteze cu apă din Iordan spre iertarea păcatelor, Ioan Botezătorul a apărut ca trimisul lui Dumnezeu, a impresionat mulțimile, a vorbit la toate categoriile sociale, dând soluții pentru problemele morale și sociale ale vremii.
A fost mesajul lui de un impact extraordinar, încât poporul se întreba nu cumva acesta este Hristos. Și faptul că Ioan Botezătorul nu și-a depășit limitele mandatului, adică a spus clar poporului, nu sunt eu Hristos, Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, lui nu sunt vrednic, aplecându-mă, să-I dezleg curea încălțămintelor. De aceea, Mântuitorul l-a numit, pentru fidelitatea lui față de misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu, de aceea l-a numit cel mai mare bărbat născut din femeie. N-a vorbit despre nimeni Mântuitorul precum a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul.
Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-am întâlnit, iată, la cea mai vestică mănăstire a Eparhiei noastre, Mănăstirea Scărișoara Nouă, mănăstirea de suflet a Preasfințitului Părinte frate al nostru Timotei Sătmăreanul, care a și ctitorit-o și venim aici ca să facem bucurie părinților, credincioșilor, să cinstim pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul de ziua Soborului său și, de obicei îl chemăm și pe vecinul nostru din străinătatea apropiată, pe Preasfințitul Părinte Siluan al românilor ortodocși din Ungaria, să fim împreună să ne bucurăm în sobor, pentru că tot este vorba de soborul Sfântului Ioan Botezătorul în jurul căruia sunt sfinți cuvioși și preacuvioși și preacuvioasele maici în sobor de rugăciune, atât cât și îngerii din cer, că Sfântul Ioan Botezătorul a avut viață îngerească și este zugrăvit în unele icoane cu aripi. Slujim în sobor de Arhierei, iată, troiță de Arhierei, să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a revărsat și în aceste sărbători asupra poporului lui Dumnezeu cel drept credincios, a Bisericii Sale și a slujitorilor Săi din România creștină și, în special noi, din Eparhia Maramureșului și Sătmarului. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a explicat Preasfințitul Părinte Iustin.
Sfânta Liturghie Arhierească
Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Arhim. Spiridon Belei, stareţul mănăstirii Scărişoara Nouă, Arhim. Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei și fost stareț al acestui sfânt locaș, Pr. Florian Mocan, protopopul de Carei, Pr. Gabriel Gorgan, protopop de Satu Mare, Pr. Marcel Ioan Malanca, protopopul Oașului, Pr. Valer Pop, secretar protopopesc, Pr. Ioan Ovidiu Bontoş, de la Spitalul Județean de Urgență „Constantin Opriş” din Baia Mare, Pr. Gheorghe Dat, din Supuru de Jos, Pr. Vasile Nechita, pensionar, Pr. Vlad Marcu din Blaja, Pr. Ciprian Pașca, misionar, Pr. Marius Zota din Scărișoara Nouă, Pr. Ioan Trușcă din Resighea, Pr. Vasile Porumb din Cean, Pr. Vasile Mădălin Malanca din Andrid, Pr. Gheorghe Dat din Supuru de Jos, Pr. Vlad Marcu din Blaja, Pr. Ciprian Paşca, misionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Emanuel Văduva, din Episcopia Românilor Gyula, Ungaria, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Gherasim Nap, şeful de cabinet al Arhiereului Vicar, Arhid. Dumitru Botiş, director al serviciilor sociale, Arhid. Ioan Onuţ Păcurar, referent secretariat.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la Chinonic a cântat preoteasa Ioana Botiş.
Întâmpinarea Ierarhilor s-a făcut, ca de fiecare dată la Liturghiile Arhierești, pe sunetul tulnicelor din Munții Apuseni, cu tulnicari veniți din Gârda de Jos, din zona din care, în urmă cu 100 de ani, au venit locuitorii localității Scărișoara Nouă, informează Andrei Fărcaş – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre
Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol