Share
Sărbătoare: A fost hramul mic al Mănăstirii Rohia; PS Iustin a slujit în fruntea unui sobor de peste 25 de preoţi (FOTO)

Sărbătoare: A fost hramul mic al Mănăstirii Rohia; PS Iustin a slujit în fruntea unui sobor de peste 25 de preoţi (FOTO)

Vineri, 7 mai, Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia şi-a săbătorit cel de-al doilea hram, Izvorul Tămăduirii, închinat Maicii Domnului, ocrotitoarea acestui Sfânt Munte pe care este aşezată mănăstirea.

Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul de vară din curtea mănăstirii, în fruntea unui sobor de peste 25 de preoţi, alcătuit din stareţi de mănăstiri, preoţi de mir şi diaconi.

Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana”, Arhim. Vasile Filip, stareţul Mănăstirii Rohiiţa, Arhim. Spiridon Belei, stareţul Mănăstirii Scărişoara Nouă, Protos. Cleopa Sarca, stareţul Mănăstirii Portăriţa, Protos. Dometie Pitiş, stareţul Mănăstirii Prislop, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretarul Protopopiatului Lăpuş, Pr. Vasile Mihai Hatos, parohul din satul Rohia, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Diac. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale, Ierod. Calinic, slujitor al mănăstirii.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la chinonic a cântat pricesne cunoscuta interpretă de cântece bisericeşti şi muzică populară, Rafila Borbos, din localitatea Cerneşti.

Mulţime mare de credincioşi, câteva mii, s-a rugat împreună cu soborul, iar cele câteva picături de ploaie nu i-a împrăştiat, ci i-a ţinut mult mai aproape. Între credincioşii sosiţi la hram din întreaga Ţară a Lăpuşului, din zona Baia Mare, din judeţul Bistriţa-Năsăud, din Sălaj şi Cluj, din Maramureşul Voievodal, s-au aflat domnul Ing. Mircea Leţiu, din Satu Mare, primarul oraşului Tg. Lăpuş şi o parte din urmaşii Preotului Nicolae Gherman, intemeietorul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, ridicată în urmă cu aproape un secol, la îndemnul Maicii Domnului, în memoria fiicei sale Anuţa, trecută la Domnul la numai 10 ani.

Vastul cuvânt de învăţătură pe care l-a rostit Preasfinţitul Părinte Iustin a cuprins, în prima parte, lămuriri despre Săptămâna Luminată, despre praznicul „Izvorul Tămăduirii”, despre Maica Domnului şi Mântuitorul Iisus Hristos.

„Suntem în Săptămâna Luminată. Luminată i se spune pentru că este aureolată de Lumina Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi fiecare zi din această săptămână este o zi luminată, iar slujbele Bisericii sunt cu totul şi cu totul speciale, care continuă să actualizeze pregnant sărbătoarea şi minunea cea cutremurătoare a Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În toată Săptămâna Luminată, precum aţi putut auzi, începutul slujbelor se face cu doxologia treimică, după care preotul înconjoară cu lumânarea în mână Sfânta Masă, cădind în patru colţuri şi rostind acele frumoase stihuri. Totul este Înviere. Totul este Lumină.

Totul este minune cutremurătoare şi dumnezeiască. De aceea suntem pătrunşi de acest eveniment dur care a întors direcţia lumii de la moarte, la viaţă. Lumea de la Adam până la Hristos mergea spre moarte şi spre iad, spre întuneric toate sufletele. O dată cu Răstignirea, pătimirea şi moartea Domnului şi Învierea Lui, Mântuitorul pogorându-se ca fulgerul în întunericul iadului, l-a orbit pe diavolul, căreia îi place numai întunericul, şi a luminat iadul şi a ridicat de acolo pe toţi strămoşii, pe Adam, pe Eva şi pe toţi ceilalţi şi i-a dus în Rai şi iadul s-a golit. În mod paradoxal, primul cetăţean, alături de strămoşi, al raiului a fost tâlharul de pe Cruce, care a recunoscut că e vinovat şi e păcătos şi că Hristos este fără de vină şi a zis: Doamne, pomeneşte-mă când vei veni întru Împărăţia Ta, şi i-a zis Mântuitorul: Astăzi vei fi cu mine în Rai. Şi primul locatar al iadului a fost un apostol: Iuda. Un nou început, dar un început fără de sfârşit şi fără de speranţă. Până la Învierea lui Hristos lumea nu avea speranţă. Era în aşteptare. După Învierea lui Hristos totul este opţional: alegem Învierea, alegem Lumina, alegem pe Hristos, alegem direcţia către Dumnezeu şi către Împărăţie, către veşnicie şi către Lumina şi fericirea şi slava Preasfintei Treimi sau mergem în aceeaşi direcţie către care mergea lumea până la Hristos. Necrezând în Hristos şi în Dumnezeu. Singuri ne pregătim veşnicia, în întuneric sau în lumină”.

Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a explicat credincioşilor în ce constă sărbătoarea închinată Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirii, vorbind despre icoana Maicii Domnului îndurerată, adică lângă Cruce, despre Maica Domnului – a bucuriei şi a luminii (Maica Domnului Izvorul Tămăduirii), în amintirea unei minuni care s-a petrecut lângă Constantinopol în urmă cu 1500 de ani.

La final, două eleve de la Şcoala Generală din Cupşeni au recitat în faţa credincioşilor o poezie despre Mănăstirea Rohia alcătuită de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

În această zi de hram al Mănăstirii Rohia, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a conferit mai multe ordine şi medalii.

Ordinul şi Medalia „Preot Nicolae Gherman” au fost acordate post-mortem preotului şi ctitorului Nicolae Gherman, care se vor păstra în muzeul mănăstirii pe care a ctitorit-o pentru: Boieru Octavian Iacob din Cluj-Napoca, nepot al preotului ctitor Nicolae Gherman; Câmpan Victoria din Cluj-Napoca, nepoată a preotului ctitor Nicolae Gherman; Pop Viorica Aurelia din Gîlgău, Sălaj, nepoată a preotului Nicolae Gherman; Perţea Mariana, din Iaşi, nepoată a preotului ctitor Nicolae Gherman; Gherman Octavian Puiu, din Sângeorz Băi, nepot al preotului ctitor Nicolae Gherman; Bud Ştefania, din Cornu, Prahova, nepoată a preotului ctitor Nicolae Gherman, Prof. Gherman Adriana, Şcoala Gimnazială Cupşeni, a primit distincţia Crucea „Preot Nicolae Gherman” pentru laici.

Interpretei Rafila Bărbos i-a fost conferită distincţia Crucea „Sfântul Iosif Mărturisitorul” pentru activitatea sa vastă de interpretă de pricesne şi cântece bisericești. De asemenea, elevelor Filip Anca Tatiana și Filip Diana, din clasa a V-a a Școlii Gimnaziale Cupşeni, le-a fost înmânată câte o Diplomă, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu