Pe 10 ianuarie, România sărbătorește ZIUA MATEMATICII, INFORMATICII ȘI ȘTIINȚELOR NATURII - 7 ore în urmă
Festivalul internațional de colinde, datini și obiceiuri de iarnă la ucraineni a ajuns la cea de-a XXXII-a ediție - 8 ore în urmă
Muzică și poezie în Parcul „Grădina Morii” din Sighetu Marmației de Ziua Culturii Naționale - 11 ore în urmă
La Biblioteca Orășenească Borșa se reia șezătoarea săptămânală; Sunt invitate doamnele care îndrăgesc portul popular și arta confecționării lui - 13 ore în urmă
Eveniment cultural de excepție: La Borșa se va organiza Simpozionul „Nicoară Timiș – 100 de ani de la naștere” - 15 ore în urmă
Sunteți invitați să sărbătoriți Ziua Culturii Naționale alături de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” - 17 ore în urmă
Alexandru Pașca şi Marius Tătar de la Academia de Șah Maramureș, locul II la Concursul național școlar ”Elisabeta Polihroniade” - 17 ore în urmă
2025 a fost declarat „Anul Mihai Eminescu” - 18 ore în urmă
Două gimnaste valoroase ale României au fost admise la universități din SUA - 18 ore în urmă
Cum poți obține o reducere de 10% pentru plata impozitelor - 19 ore în urmă
„Am vrut să fie cât mai spectaculoasă viaţa noastră. Am uitat de simţul măsurii, de cumpătare. Iată, ne-a adus Dumnezeu în situaţia de faţă” – atrage atenția PS Iustin
Duminică, 29 martie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Paraclisul Episcopal cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial din Baia Mare, în fruntea unui sobor restrâns de preoţi. Episcopul şi soborul s-au rugat în genunchi pentru izbăvirea poporului român şi a întregii lumi de această grea pandemie şi revenirea la o viaţă normală cât mai repede.
În cuvântul de învățătură, PS Iustin a enumerat, printre altele, situaţiile majore şi evidente în care poporul nu a ascultat de Biserică: provocarea avorturilor în număr de peste 20 milioane după 1989, picarea referendumului prin care se cerea ca familia să fie formată dintr-un bărbat şi o femeie şi consfinţită în Constituţie, secularizarea societăţii contemporane prin îndepărtarea de Biserică şi de valorile creştine, neascultarea de sfaturile Bisericii şi sfidarea lor etc.
„Biserica a tăcut. Biserica a cerut înţelepciune. Biserica a cerut echilicru. Biserica a cerut să gospodărim şi să rânduim ţara aşa cum se cuvine. Iată acum suntem pe cont propriu fiecare. Nu mai există solidaritate între neamuri şi popoare şi fiecare încearcă să se salveze. Şi noi va trebui să găsim soluţii să ne salvăm. Dar am uitat poruncile lui Dumnezeu. Am uitat normalitatea Bibliei. Normalitatea creaţiei. Am făcut din viaţa noastră un spectacol. Am vrut să fie cât mai spectaculoasă viaţa noastră. Am uitat de simţul măsurii, de cumpătare. Iată, ne-a adus Dumnezeu în situaţia de faţă. Dacă i-am spus Bisericii Lui să tacă, a tăcut. A vorbit Dunezeu. Şi vorbeşte încă. Dar ne aduce aminte Dumnezeu de ce ne-a spus în Sfânta Scritură.
Să nu ne îngrijorăm. Este o etapă. Este o încercare peste care ne va ajuta Dumnezeu să trecem. Acest „duh mut şi surd” al lumii de astăzi care nu vrea să asculte cuvântul lui Dumnezeu nu iese decât cu rugăciune şi cu post, în genunchi la Dumnezeu. Acesta este îndemnul Bisericii şi al Părinţilor ei. În genunchi la Dumnezeu. Să lăsăm risipa, să lăsăm dezmăţul, să lăsăm răutatea, să lăsăm judecata, să lăsăm păcatele mari şi grele sufleteşti, că poate nici nu sunt atât de mari cele trupeşti, cum sunt cele sufleteşti, că trupu-i ţărână şi omul, chiar dacă mai are căderi trupeşti, trupul este trecător, răutăţile, judecăţile, pizma, dezbinarea, ura, neîmpăcarea, lipsa de înţelepciune, toate acestea sunt mai grele păcate decât păcatele trupeşti. Înapoi la Dumnezeu. Înapoi la post şi la rugăciune, pentru că acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post”, a spus Episcopul Iustin.
La rândul său, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” Scărişoara Nouă.