Apelul Episcopului Iustin către autoritățile din România: „Nu mai țineți creștinii departe de bisericile lor! Clopotele îi chemă, iar Hristos îi așteaptă”

Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, face un apel la rațiune și înțelepciune, pentru reintrarea în normalitate a vieții creștinilor. Redăm mai jos mesajul integral al Episcopului:

​”Vremurile sunt grele, nemaitrăite și cum nu ne-am fi putut imagina vreodată că vor fi sau că generația noastră le va trăi. Un dușman mic, invizibil și aparent neînsemnat a intrat în conflict cu toată umanitatea, îngenunchindu-i libertatea, demnitatea și imunitatea. Oare din îngăduința lui Dumnezeu a venit peste noi? Oare natura l-a creat sau oamenii l-au confecționat? Sunt frământări și întrebări care stau pe buzele tuturor și care au primit un răspuns parțial sau au rămas fără răspuns.

​Cert este că toată planeta a fost îngenucheată și știința medicală, atât de avansată a lumii noastre, debusolată și tulburată peste măsură, fără să poată da o soluție armonizată cu capacitatea de răbdare limitată a oamenilor. Totul este în așteptare cu răbdare. Stat după stat, de la cele mai puternice, la cele din categoria de mijloc și la cele mai sărace (peste 150 de state), au introdus starea de urgență și au limitat la maxim drepturile și libertățile cetățenilor, încetinind la minim turația motoarelor economiei, cu riscul de a intra într-o criză economică și mai mare decât cea a pandemiei, dar viața are prioritate!

​În România, starea generală de urgență a fost introdusă în 16 martie 2020 și, din acest moment, toate instituțiile au fost chemate să se conformeze ordinelor militare, specifice stării de urgență, prin încetarea oricăror activități cu publicul și izolarea la domiciliu, pentru a limita la maxim riscul răspândirii în masă a COVID-19.

​Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte legale din România au răspuns afirmativ, adaptându-și programul pastoral la noile condiții impuse de starea de urgență. Din 16 martie 2020, slujbele cu participarea credincioșilor au fost suspendate, ajungându-se la formula (fericită de altfel) ca trei persoane (preot, cântăreț, paraclisier) să poată săvârși zilnic serviciile religioase, conform cu fișa postului și menirea lor, în biserică (locul lor de muncă), iar credincioșii au avut posibilitatea să urmărească Sfintele Liturghii și slujbe la televiziunea TRINITAS TV, să le asculte la Radio TRINITAS, dar și să urmărească online slujbele transmise de păstorii lor: ierarhi, preoți și monahi, la nivel local.

​A fost o experiență care s-a învățat mai greu și s-a corectat din mers, care a stârnit păreri pro și contra din partea unor intelectuali ortodocși cu o gândire duhovnicească mai veghetoare, dar a adus multă mângâiere credincioșilor care au văzut și auzit că păstorii lor sunt la altare, liturghisind și rugându-se pentru ei. Aceasta, contrar părerilor conservatoare, a liniștit sufletele și inimile tulburate de izolare ale credincioșilor lipsiți de Sfânta Liturghie și de Sfânta Euharistie.

​Pe de altă parte, numele lui Hristos, Liturghia, Euharistia, imnografia și iconografia au ieșit din spațiul sacru al bisericilor și au intrat acolo unde vrăjmașul lui Dumnezeu se aștepta mai puțin, în spațiul virtual, pe internet, acolo de unde Biserica lui Hristos a primit cele mai multe lovituri și răni. La asta vrăjmașul nu s-ar fi așteptat. Mai mult, fiecare casă și fiecare familie și-a alcătuit propriul altar, casele credincioșilor devenind astfel, fiecare în parte, o biserică, precum în primele secole ale creștinismului.

​Cea mai dureroasă experiență a fost, de departe, atât pentru cler cât și pentru popor, imposibilitatea de a fi împreună în noaptea de Înviere, a primi Sfânta Lumină și a cânta „Hristos a Înviat”.

Biserica s-a adaptat și la această situație, organizând preoții și comunitățile spre a face posibil ca Sfintele Paști și Sfânta Lumină să ajungă la fiecare parohie, prin consilierii și voluntarii creștini din parohii.

A fost greu, enorm de greu să fim despărțiți de sărbătorile pascale, dar în cele din urmă umilința și neputința răstignirii au fost transformate în biruința Învierii, o altfel de Înviere, în timp de pandemie.

​Biserica a dovedit, dacă mai era nevoie, că este o instituție veșnică, așa cum a întemeiat-o Hristos, iar drept urmare nu improvizează pe moment, ci se adaptează la vremuri și situații, fie ele și de urgență și vine cu soluții pastorale adecvate pentru mângâierea credincioșilor și asigurarea păcii și liniștii sociale.

​Acum, când pericolul infectării și îmbolnăvirii s-a redus, când majoritatea țărilor încep să ridice treptat restricțiile și să revină la o normalitate, reținută din punct de vedere social și când facem o analiză, constatăm că țara noastră a trecut testul pandemiei cu bine, în sensul că au fost înregistrate un număr mic de decese (827), 13.837 persoane infectate și 5.454 vindecate și că scenariul cel mai sumbru nu s-a confirmat în România, putem spune cu credință și recunoștință față de Dumnezeu că, alături de medicii și ostenitorii din sănătate, rugăciunile făcute în toată România creștină de toți credincioșii, Sfintele Liturghii săvârșite în bisericile din parohii și mănăstiri, dangătul de rugăciune al clopotelor, toate au atenuat impactul tragic pe care l-ar fi putut avea pandemia peste România!

​Unii specialiști (fără a fi neapărat credincioși), în studiul virușilor de ultimă generație, care provoacă adevărate pandemii la nivel planetar, vorbesc despre faptul că singura armă de apărare împotriva acestor noi pericole, care s-ar putea să mai vină peste planetă, este, pe lângă igienă și izolare, o înaltă spiritualitate sau trăirea vieții după legile morale, naturale și în legătura omului cu Dumnezeu – Izvorul vieții.

​Este exact ce zice Mântuitorul: „Duhul este cel ce dă viață, trupul nu folosește la nimic”. Adică, degeaba apărăm trupul de îmbolnăviri, dacă îl lipsim de forța sufletească a duhului și credința în Dumnezeu.

​În concluzie: apelul nostru la rațiune și înțelepciune către autoritățile din România înseamnă următorul lucru: nu mai țineți creștinii departe de bisericile lor! Clopotele îi chemă, iar Hristos îi așteaptă. Au trecut două luni de izolare. Poporul a rezistat și pentru că are o Biserică înțeleaptă și împăciuitoare, prudentă, și preocupată de binele comun al tuturor și condusă de ierarhi înțelepți. Păstorii Bisericii Ortodoxe nu au făcut în această perioadă „haiducie pastorală”, în sensul de a îndemna la nesupunere și revoltă. Dacă ar fi fost așa, nu ar fi putut nimeni și nimic să stăpânească oceanul de credință al poporului român, pe care nici regimul comunist nu l-a putut seca cu toată forța lui demonică. În schimb, Biserica a promovat cu responsabilitate liniștea și pacea socială, cu respectarea legilor adoptate în situația de urgență.

​La înțelepciunea, răbdarea și responsabilitatea Bisericii, autoritățile trebuie să răspundă simetric, cum se procedează între două instituții care se susțin și se respectă reciproc, conform Legii Cultelor. Acest lucru îl așteaptă creștinii! Credincioșii nu mai pot fi ținuți departe de biserică, de Liturghie, de rugăciune și comuniune. Altfel, nu ne vor ajunge toate medicamentele să-i tratăm de depresie, de disperare, de sărăcie și câte pericole nu mai pot fi enumerate. Românii sunt oameni frumoși, voioși și credincioși. De aceea au trecut cu greu, dar cu bine, peste această experiență traumatizantă, însă, din 15 mai, când se ridică starea de urgență, trebuie revenit treptat la normalitate, așa cum gradual s-au instituit și restricțiile.

​Biserica se cuvine să fie principala instituție deschisă credincioșilor, revenindu-se la săvârșirea slujbelor în aer liber, cu păstrarea distanței sociale.

​Se poate reveni, de asemenea, la situația în care, în spațiile de cult, numărul credincioșilor participanți să fie la limita evitării oricărui pericol, restul urmând să asculte slujbele de afară.

​Trebuie ținut cont și de faptul că, atât comunitățile cât și familiile și-au organizat pentru acest an diferite evenimente, sfințiri de biserici, botezuri, cununii, iar anularea lor înseamnă suprimarea pulsului vieții și normalității unei comunități.

​Acestea ar fi măsurile înțelepte pentru care nu trebuie să faci un studiu de impact, ci doar să ieși din costumul de protecție birocratică, funcționărească și să începi să vezi, să auzi, să simți, să cobori în societate și comunitate și să asculți pulsul inimii oamenilor și dorul și suspinul credincioșilor de libertate, de normalitate, de demnitate, de DUMNEZEU!

​Acest apel firesc vine din Nord – Vestul României, din Maramureș și Sătmar, un ținut cu oameni frumoși, voioși, ospitalieri și profund credincioși, care nu prea au avut timp să se îmbolnăvească în această perioadă, deși îngrijorările autorităților județene și locale erau foarte mari din cauza revenirii în țară, din zonele roșii ale Europei a zeci de mii de români.

​Cu toate acestea, în Maramureș până la ora aceasta doar 76 de persoane au fost diagnosticate pozitiv, din care 54 s-au vindecat, iar în Satu Mare 52 de persoane diagnosticate pozitiv din care s-au vindecat 31. Explicația ar putea fi aceasta: aici se trăiește viața plenar, în adevărata bucurie, responsabilitate, muncă, rugăciune și credință în Dumnezeu, iar Biserica este instituția cea mai iubită, cinstită, cercetată și dorită ca:

Locaș de rugăciune și comuniune împreună cu Dumnezeu;

Spital de alinare și vindecare;

Școală pentru toată viața.

Astfel vede și înțelege tot românul adevărat, încreștinat și luminat, Biserica părinților, moșilor și strămoșilor săi.

​Așa să ne ajute Dumnezeu!
​Hristos a înviat!”.