Serviciul Public Ambient Urban caută noi colegi - 6 minute în urmă
Programul Rabla pentru Tractoare se lasă greu lansat - 10 minute în urmă
Săptămâna Patimilor- Luni - 22 minute în urmă
Naționala de handbal feminin s-a calificat la Campionatul Mondial - 6 ore în urmă
Emoționant: Năstăcuța Iuga a lansat priceasna „Și cand mi-e bine, uit de Tine” - 13 ore în urmă
Cuptorul tradițional din Muzeul Satului Baia Mare, pus la dispoziția celor care vor să-și pregătească bucatele pentru Paști - 14 ore în urmă
În Groșii Țibleșului se organizează procesiunea „Prin cruce spre lumină” - 15 ore în urmă
ACS Athletic Tg. Lăpuș, două zile de activități atletice și rezultate notabile - 16 ore în urmă
Copiii din Seini au participat la o vânătoare de ouă de Paști - 16 ore în urmă
Artistul Mircea Bochiș vernisează în Cluj-Napoca expoziția „Piese de identitate” - 19 ore în urmă
Astăzi este marea Sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului
Pe 15 august se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an, când, potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a fost înălţată la Cer de Fiul său, Mântuitorul Iisus Hristos. Sărbătoarea este precedată de două săptămâni de post strict. În seara dinaintea Sfintei Mării în toate bisericile au loc slujbe precum Vecernia cu Litie și slujba Utreniei. Acestea două sunt urmate de Prohodul Maicii Domnului.„Adormirea Maicii Domnului. Înțelepciunea bizantină ne-a lăsat un cuvânt mare: «Cine moare înainte să moară, nu mai moare atunci când moare». A te pregăti pentru moarte înseamnă a te gândi la Cel ce este Viața. A avea gândul la moarte înseamnă a te pregăti pentru Împărăția cerurilor. Nu se teme de moarte cel care-L iubește pe Cel ce a biruit moartea. Numai astfel poți avea «sfârșit creștinesc, neînfruntat, în pace și răspuns bun la înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos».
În ziua de 15 august, credincioșii participă la slujbe religioase pentru a comemora Adormirea Maicii Domnului. Este un moment de rugăciune și reculegere, în care se aduc mulțumiri și cereri către Fecioara Maria. Cine se roagă la Sfânta Fecioară, respectând postul negru, este eliberat de necazuri, boli și pagube, și găsește în schimb alinare și împlinire, spune datina. Alții fac pelerinaje la mănăstiri și biserici cu această ocazie, unde pot primi binecuvântări speciale. Mănăstirile din toată țara se umplu de vizitatori, iar atmosfera devine una de mare solemnitate.
Nu mai puțin de 2,2 milioane de români (dintre care 1,8 milioane de femei) își serbează onomastica în această zi. Numai că sunt voci care spun că NU este bine să urezi La mulți ani de Sfânta Marie Mare, ci de Sfânta Maria Mică. Se zice că, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se pomenesc doar morții, iar ziua onomastică poate fi sărbătorită doar pe 8 septembrie, atunci când Biserica sărbătorește Nașterea Maicii Domnului. Biserica, însă, nu consideră greșit să spui ”La mulți ani!” cu ocazia acestei sărbători, fiind considerată o sărbătoare plină de bucurie. Moartea Maicii Domnului este mutare la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: „Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții”. Din acest motiv, această sărbătoare nu este tristă, ci plină de bucurie, scrie creștinortodox.ro. După credința Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. „Sărbătoarea aceasta are, chiar dacă vorbim despre <adormire>, o semnificație dincolo de moarte pentru cei ce au această înțelegere tainică a sărbătorii. Alții o înțeleg drept o comemorare a morții Sfintei Maria, prin urmare, pentru aceștia nu e corect să se spună <La mulți ani!>, având în vedere că vorbim despre o înmormântare. Cea mai potrivită interpretare și cea caracteristică ortodoxiei este cea ce are în centru învierea, viața cea veșnică și nu cea ce pune accentul pe moarte.
Lăcrimioara ZOTA