Locul ocupat de echipa de fotbal a României în clasamentul FIFA, la sfârșitul lui 2024 - 6 ore în urmă
99 de ani de la moartea marelui poet rus, Serghei Esenin - 7 ore în urmă
În a treia zi de Crăciun este sărbătorit Sfântul Ștefan - 8 ore în urmă
“Tanti Irina a Anuții Văsălichii Măriuții din Șișești” continuă tradiția brodatului de mână - 10 ore în urmă
Două eclipse de lună și două de soare, în anul 2025 - 14 ore în urmă
Salvamontiștii maramureșeni, Moși Crăciuni pentru 50 de copii din satele cele mai greu accesibile ale județului - 14 ore în urmă
Pietre de poveste din zona Băiuț (II) - 14 ore în urmă
Praznicul Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Baia Mare - 17 ore în urmă
În Moisei: Festivalul Național de Colinde și Obiceiuri de Iarnă „Ioan Horea” ajunge la cea de-a XIII-a ediție - 17 ore în urmă
Maica Domnului, cinstită în a doua zi de Crăciun - 1 zi în urmă
Biserica de lemn în stil maramureșean din New Jersey a fost sfințită (FOTO)
Duminică, 1 mai, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi și cu Preasfințitul Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, slujba de sfințire a bisericii de lemn în stil maramureșean cu hramul „Izvorul Tămăduirii” din Long Valley, New Jersey, USA.
Biserica a fost înălțată de părintele Ionuț Voicu cu propriile mâini, ca un adevărat meșter și ctitor al ei, dăruindu-i Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii” care este ofranda a vieții lui de slujitor al lui Hristos, ajutat de binefăcători creștini și de credincioșii pe care îi păstorește cu vrednicie, jertfelnicie, dragoste și fidelitate. Elementele specifice au fost confecționate de părintele Teodor Bârsan, fiul celebrului sculptor Toader Bârsan din localitatea Bârsana din Maramureșul Voievodal.
După slujba de sfințire, care a fost precedată de Sfințirea apei, pe un loc special amenajat lângă lăcașul de cult, a fost săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către cei trei ierarhi, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența unui mare număr de credincioși.
Din soborul părinților slujitori amintim pe părintele Daniel Ene, secretar eparhial și protopop de New York, Noua Anglie și Estul SUA și părinții Delegației Eparhiale: Arhim.Dr. Casian Filip, consilier social-filantropic și misionar și eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Ioan Socolan, protopopul Sătmarului, Pr. Gabriel Gorgan, slujitor la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Satu Mare, Pr. Ionuț Voicu, parohul credincioșilor, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale, alături de alți preoți invitați.
La acest eveniment a participat Excelența Sa Dan-Andrei Muraru, ambasadorul României în US Washington DC.
După citirea Sfintei Evanghelii, înainte de ectenia întreită, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a rostit un bogat cuvânt de învățătură cu multe foloase duhovnicești.
„În pericopa evanghelică citită astăzi în cadrul Sfintei Liturghii observăm faptul că Dumnezeu nu forțează nimănui libertatea de a crede în niciun fel. De aici, ne dăm seama de faptul că Iisus Hristos Se arată doar celor care L-au iubit și L-au prețuit încă din timpul activității Sale pământești. Din acest motiv se arată ucenicilor în foișor, intrând prin ușile încuiate și acceptând un „Check In” din partea lui Toma. De ce? Pentru că mai era nevoie de o încă o mărturisire din partea apostolilor, pentru adeverirea și întărirea Învierii din morți a Mântuitorului. Iar la final, Apostolul Toma exclamă cu toată convingerea: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.
Prin această arătare înaintea apostolilor, Hristos a urmărit să îi vindece pe aceștia de durere, apoi a dorit să rostească sentința pentru noi cei de 2000 de ani: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” Mântuitorul Iisus Hristos a înviat cu identitatea pe care a avut-o înainte de Înviere, adică de Om adevărat și Dumnezeu adevărat, exact așa cum a fost tot timpul împreună cu apostolii Săi. Din acest motiv și-a arătat rănile și urmele pătimirilor Sale”, a explicat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
La final, IPS Nicolae a explicat pe scurt slujba de sfințire a bisericii: „Este botezul bisericii ca locaș ce cuprinde pe toți cei botezați care se adună în numele lui Hristos, a Preasfintei Treimi, pentru a aduce mulțumire și jertfă prin săvârșirea Sfintei Liturghii. Numele credincioșilor se împărtășesc de sfințenia Sfintelor Moaște ale martirilor, care au fost introduse în piciorul Sfintei Mese. În biserică ne lucrăm fiecare dintre noi mântuirea, pe care nădăjduim să o pregustăm încă din viața aceasta pământească, prin revărsarea binecuvântării lui Dumnezeu. Această biserică construită în stil maramureșean va fi pentru fiecare dintre dumneavoastră o carte de vizită a credinței ortodoxe”, a explicat Înaltpreasfinția Sa.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a dăruit pentru întreaga comunitate de credincioși ai parohiei din Long Valley o icoană cu hramul Izvorul Tămăduirii și o cruce de binecuvântare.
În numele PF Daniel, Patriarhul României, Înaltpreasfinția Sa a conferit părintelui paroh Ionuț Voicu Crucea Patriarhală pentru clerici, care reprezintă cea mai înaltă distincție conferită de Patriarhia Română.
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a mulțumit IPS Nicolae pentru dragostea și prețuirea arătată oaspeților din delegația eparhială și a conferit părintelui Ionuț Voicu cea mai înaltă distincție a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului și anume „Crucea Voievodală Maramureșeană”.
De asemenea, Preasfinția Sa a conferit încă două distincții și anume: pentru Dr. Radu Crăciun, Ordinul „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, iar pentru domnul Bogdan Crintea, Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”.
„Crucea Mitropolitană Americană” pentru mireni a fost acordată de către IPS Nicolae pentru trei doamne, în semn de prețuire și recunoștință pentru implicarea și jertfa de a zidi casă Domnului: Daniela V., Delia Cotigă și Costina Maria Nițulescu, președinte a Consiliului parohial.
În încheiere, părintele paroh Ionuț Voicu a mulțumit celor trei ierarhi pentru slujire și binecuvântare, și, în semn de recunoștință și prețuire le-a dăruit câte o icoană cu hramul bisericii și câte un buchet de flori, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.