Ce probleme au cauzat în Maramureș fenomenele meteorologice din această după-amiază - 5 ore în urmă
Rezultate remarcabile obținute de elevii Colegiului ”Dragoș Vodă” din Sighet la Concursul Național de Fizică PHI - 8 ore în urmă
Concertul de pricesne „Lumină pentru suflet de creștin” va avea loc în Târgu Lăpuș în Duminica Floriilor - 9 ore în urmă
De ce nu te odihnești bine noaptea deși ai dormit cel puțin 7 ore - 10 ore în urmă
Turneul Național de Educație Istorică 2025: Filme, regalitate și lecții vii despre trecut - 12 ore în urmă
12 Martie – zi plină pentru polițiștii maramureșeni - 12 ore în urmă
Echipa de robotică „Robocorns” a Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare se pregătește pentru Națională - 12 ore în urmă
În Târgu Lăpuș se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a Festivalului de Pricesne „Lumină din Lumină” - 13 ore în urmă
Nouă provocare pentru elevi la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș - 13 ore în urmă
Vești bune pentru pensionari: Cum poți obține bani în plus la pensie dacă ai fost student - 13 ore în urmă
Conferințele preoțești continuă: Părinții slujitori din protopopiatele Satu Mare, Carei și Oaș s-au reunit la Catedrala din Carei
Joi, 15 iunie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat conferința preoțească cu părinții slujitori din protopopiatele Satu Mare, Carei și Oaș, la Catedrala Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Municipiul Carei, județul Satu Mare.
Conferința preoțească a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii și a unui Polihroniu în prezența Întâistătătorului Eparhiei noastre.
„Preoţii din aceste protopopiate au o mare virtute: nu se plâng niciodată de probleme pe care le au, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Îşi poartă crucea apostoliei şi slujirii cu multă dăruire şi conştiinţă preoţească şi multă iubire faţă de Dumnezeu şi de poporul român. Dăm slavă lui Dumnezeu că ne reîntâlnim în această catedrală. Anul trecut, Sfântul ocrotitor al Catedralei, care este „Sfântul Mare mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, prin hotărîrea Permanenţei Consiliului Eparhial şi Decizia noastră a fost proclamat, în chip solemn, în cadrul unei Sfintei Liturghii, ca Sfânt ocrotitor al muncipiului Carei. Deci suntem sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, suntem sub adumbrirea Duhului Sfânt, că încă suntem în lumina praznicului Rusaliilor, şi suntem întru bucuria Domnului nostru Iisus Hristos”.
„Înţelegem că rugăciunea este expresia unităţii Bisericii, a precizat Părintele Protopop Marcel Malanca, protopopul Oaşului. Mântuitorul Iisus Hristos ne-a învăţat că unde sunt doi sau trei în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. De aceea, ne exprimăm unitatea şi o facem aceasta prin rugăciunea pentru toţi, fie că ne rugăm împreună, fie că ne rugăm individual, desigur, nu ne singularizăm, şi ne rugăm pentru toţi şi întreaga Biserică.
Astfel, că şi astăzi ne-am exprimat această unitate, participând toţi preoţii din cele trei protopopiate la conferinţa preoţească de primăvară, organizată în frumoasa Catedrală a Careiului, am participat la Sfânta Liturghie, am slujit în sobor de preoţi şi ne-am aşezat cu toţii, exprimând această unitate în rugăciune, sub Omoforul binecuvântării şi rugăciunilor Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, care, de altfel, a şi prezidat conferinţa de astăzi. Transmitem tuturor preoţilor, credincioşilor acest îndemn al Sfântului Apostol Pavel ca, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru că toate proiectele vieţii noastre şi toate activităţile pe care le desfăşurăm zi de zi trebuie să poarte pecetea rugăciunii, ca să fim încredinţaţi de binecuvântarea lui Dumnezeu şi de îndeplinirea lucrului celui bun”.
„Conferinţa de astăzi a avut ca temă „Preotul rugător – mijlocitor între cer și pământ” şi a fost susţinută de Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor şi stareţul Mănăstirii Rohia. Ea a început cu cea mai înaltă formă de rugăciune, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită în Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, din Carei, biserică ce este, însăşi, cea mai înaltă şcoală a rugăciunii, a spus Părintele Florian Mocan, Protoiereul Careiului. Astăzi a revenit rândul Protopopiatului Carei să fie gazda conferinţei preoţeşti de primăvară.
Consider că fiecare conferinţă este binevenită, deoarece, prin intermediul ei, preoţii au de învăţat ceva folositor pentru viaţa liturgică şi consider că fiecare preot din cele trei protoierii din judeţul Satu Mare a avut astăzi ceva de învăţat şi vor merge în parohii mai întăriţi în ceea ce priveşte rugăciunea. Cred că doar rugăciunea este cea care le dă putere preoţilor din Protopopiatul Carei, cu parohii multe şi mici, răsfirate pe văi şi pe dealuri, să meargă mai departe şi să fie slujitori adevăraţi în ogorul lui Dumnezeu”.
În timpul conferinţei, Preasfinţitul Părinte Iustin a făcut mai multe comunicări pastoral-misionare, cultural-teologice şi social-filantropice pentru ca preoţii să realizeze o bună şi eficientă păstorire a credincioşilor, având o călăuză statornică în rugăciune.
În încheiere, au fost înmânate diplome de recunoştinţă protopopilor şi preoţilor, precum şi credincioşilor care s-au remarcat în activităţile social-filantropice şi de ajutorare a refugiaţilor ucraineni, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.