Bisericile din lemn din Maramureș sunt celebre în toată lumea, în special cele care au fost declarate monument UNESCO. Deși doar opt dintre ele au această calitate, mai sunt multe altele care sunt cel puțin la fel de valoroase prin vechimea și, mai ales, prin ornamentele deosebite.
Acesta este cazul bisericii de lemn din Sârbi-Susani, care are un ornament aparte. Este vorba despre „funia sacră”, care înconjoară biserica. Etnografii spun că are virtuți apotropaice, adică protectoare și este destinată să îndepărteze răul sau influențele malefice.
„Într-o interpretare personală, (funia, n.r.) vine din religiile precreştine şi are virtuți apotropaice, adică de magie protectoare, destinată să îndepărteze răul sau influențele malefice. Popoarele vechi obişnuiau să-şi protejeze sălaşurile provizorii, corturi sau colibe, cu o funie desfăşurată de jur-împrejurul locului de înnoptat. Se crede că şerpii nu vor trece niciodată peste funie şi vor rămâne în exteriorul ei. Prin funia sacră care înnoadă biserica, şarpele cel bătrân care este diavolul, nu va putea intra în sfântul lăcaş”, arată publicistul Cornel Ivanciuc.
Datarea dendrologică a lăcașului de cult arată că lemnul a fost tăiat în iarna dintre 1638-1639. Astfel, se crede că cel mai probabil a fost construită în vara care a urmat, respectiv 1639.
Simbolistică bogată
„Butea, adică partea încheotorată a bisericii, este încinsă pe exterior de o funie puternic profilată, cioplită direct din lemnul masiv al peretelui”, arată autorul Alexandru Baboș în volumul Tracing a Sacred Building Tradition, Wooden Churches, Carpenters and Founders in Maramureș until the turn of the 18th century (2004).
Funia sacră care împrejmuiește biserica este foarte bine reliefată, iar simbolistica ei este foarte bogată. „La Sârbi-Susani, funia de pe portal reprezintă întregul an ecleziastic, ce pleacă de pe ușorul stâng și se termină pe cel drept în partea de jos”, arată Ene Braniște în Liturgica generală, apărută în 1993.
Etnografii spun că funia are mai multe semnificații. „Rombul și funia răsucită sunt simboluri ancestrale regăsite la toate popoarele lumii, inclusiv în arta tradițională românească. În județul Maramureș le întâlnim în arta tradițională, pe porțile tradiționale din lemn, în arhitectura exterioară sau interioară a bisericilor vechi de lemn, pe pecetare, lăzi de zestre, linguri ornamentale, sărărițe, căuce, întindeică etc. sau pe diverse textile, accesorii (podoabe tradiționale – zgărdane, costume tradiționale, trăistuțe, „țoluri‖/covoare, cergi, ștergare etc.”, spune scrie conf. dr. Delia Anamaria Răchișan în lucrarea „Arta tradițională maramureșeană și simblurile ancestral – Rombul și funia răsucită”.
„Legătura dintre cer și pământ”
„Funia răsucită poate fi asociată cu aspirațiile ființei umane, cu dorința sa de a urca, de a evolua, de a-și depăși limitele”, mai scrie Delia Anamaria Răchișan în lucrarea sa.
Funia este unul dinte cele mai vechi și mai comune simboluri maramureșene, fiind întâlnită atât pe porțile sculptate, cât și pe alte obiecte de uz casnic din lemn.
Pe porțile maramureșene, atunci când este pe verticală, este asociată cu „legătura dintre cer și pământ”, cu aspirația omulu ispre înălțimi.
Funia simbolizează, de asemenea, infinitul, binele și răul, care nu pot exista separat.
O completare extrem de pertinentă, venind de la un cititor foarte drag nouă – Gavril de Barsana – si pe care o publicăm cu prețuire, ne evidențiază:
„Da, este și ceea ce ați subliniat voi, dar interpretarea creștină și teologică este legătura continuă dintre generații, dintre cele de pe pământ și cele plecate în lumea veșniciei lui Dumnezeu! Deoarece iubirea este mai puternică decât moartea, iar Hristos -Viața lumii, este Cel ce face legătura între generații de la Adam până la El și de la Hristos până la sfârșitul istoriei omenirii! Deci funia Maramureșană este mai mult decât au explicat-o specialiștii în artă populară!”
