Hram fără credincioși, la Bisericuța de Lemn din Baia Mare; Cine a fost Sfântul Iosif Mărturisitorul, ocrotitorul lăcașului de cult din centrul municipiului (VIDEO ȘI GALERIE FOTO)

Ziua de 24 aprilie are o dublă însemnătate anul acesta. Două sărbători importante sunt prăznuite concomitent. Izvorul Tămăduirii se sărbătorește, de fiecare dată, în vinerea de după Învierea Domnului. În plus, în fiecare an, în data de 24 aprilie, este sărbătorit Sfântul Iosif Mărturisitorul. Singurul sfânt al Maramureșului este și ocrotitorul Bisericuței de Lemn, din centrul municipiului Baia Mare.

Indiferent de ziua săptămânii în care cădea praznicul religios, lăcașul de cult și curtea aferentă erau pline-ochi de creștini. Anul acesta, pandemia care a îngrozit omenirea a făcut ca acest lucru să nu fie posibil.

Slujba religioasă s-a desfășurat, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată de când a apărut acest COVID-19, conform Ordonanțelor Militare și a dispoziților dispuse de autoritățile centrale. Imaginile au fost unele triste. Lăcașul de cult care era plin de credincioși, acum era gol. Însă, slujba religioasă a fost transmisă online.

Redăm, în cele ce urmează după materialul video, o descriere a Sfântului Iosif Mărturisitorul, realizată de reprezentanții Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului!

„24 aprilie – Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, Ocrotitorul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului

Pământul românesc, această grădină a Maicii Domnului, este plin de vetre duhovniceşti şi de jertfele martirilor, de nevoinţele cuvioşilor, de suferinţele celor statornici în credinţa străbună, ale căror nume n-au fost toate scrise în documente, dar pe care Dumnezeu le-a trecut în „Cartea veşniciei”.

Cercetându-ne trecutul şi cinstind pe sfinţii noştri martiri, cuvioşi, mărturisitori, preoţi şi credincioşi, care s-au învrednicit de a primi de la Dumnezeu „Cununa sfinţeniei” şi ale căror nume au rămas în evlavia credincioşilor, aflăm la loc de cinste şi numele episcopului Iosif al Maramureşului.

El s-a născut într-un sat din părţile Năsăudului, dintr-o familie de oameni luminaţi şi curaţi la suflet, puternic înrădăcinaţi în credinţa ortodoxă.

Învăţătura şi-a dobândit-o de la preoţii satelor, dar şi de la călugării din mănăstirile şi schiturile maramureşene, de care s-a simţit atras încă din copilărie. După slujirea sa ca preot, a fost ales episcop, în 1690, în vremuri de grele încercări pentru românii din ţinuturile Maramureşului.

Hirotonit arhiereu în Moldova, pentru ţinutul Maramureşului, de marele mitropolit Dosoftei, el a primit, odată cu darul arhieriei şi îndemnul de a veghea cu stăruinţă la păstrarea şi apărarea dreptei credinţe în Maramureşul acelor vremuri, mult încercat de uneltirile celor potrivnici Ortodoxiei şi unde vlădicii români nu puteau să rămână în scaun decât doi-trei ani, după care erau nevoiţi să pornească pe drumul pribegiei. A avut la început reşedinţa la Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri, apoi când aceasta a încetat să mai existe, s-a mutat lângă cetatea Hust, iar spre sfârşitul păstoririi a stat pe rând la mănăstirile Giuleşti şi Budeşti din Maramureş.

Din documentele vremii aflăm că acest vlădică a fost un neobosit păstor sufletesc şi cu mare grijă pentru turma sa, şi totodată, un dârz apărător al dreptei credinţe, într-o vreme când duşmanii Ortodoxiei reuşiseră, prin diferite mijloace, să sfărâme unitatea religioasă şi sufletească a românilor transilvăneni şi când făceau sforţări mari ca să înstrăineze şi pe românii din Maramureş de la legea strămoşească.

Necruţând ostenelile, el a vizitat parohiile, a ţinut soboare şi a apărat interesele Bisericii româneşti cu rară pricepere pentru acele vremi cu arma puternică a cuvântului şi a scrisului, ca un cărturar învăţat şi dibaci mânuitor al condeiului împotriva vrăjmaşilor credinţei sale strămoşeşti.

Chemat la Viena, în 1701, unde i s-a făcut propunerea de părăsire a credinţei ortodoxe, el a respins categoric această încercare de trădare a Ortodoxiei, ceea ce a îndârjit mult pe cei ce urmăreau prin orice mijloace dezbinarea religioasă şi de neam a românilor transilvăneni. Căutând să se răzbune, aceştia s-au năpustit asupra lui cu calomnii şi învinuiri de tot felul, pentru a-l compro­mite înaintea turmei sale. Ca urmare a unor asemenea învinuiri, ce proveneau din cercurile vrăjmaşilor Ortodoxiei, episcopul Iosif a fost chemat la Sibiu pentru a fi tras la răspundere în faţa guvernului Transilvaniei. El s-a prezentat fără teamă la judecată şi s-a apărat cu demnitate şi curaj, drept pentru care a fost trimis în temniţă, de unde a fost scos la insistenţele clerului şi credincioşilor Maramu­reşului.

În martie 1705 însă, uneltitorii s-au ridicat cu şi mai multă înverşunare împotriva lui şi în urma unor nedrepte învinuiri, sub povara cărora căzuseră victime mai înainte Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, mitropoliţii Ardealului, episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniţă, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. Fraţii români din Maramureş au protestat cu hotărâre împotriva acestei samavolnicii şi au cerut stăruitor eliberarea arhipăsţorului lor. A fost pus în libertate la sfârşitul anului 1705, dar nu i s-a îngăduit să mai rămână în fruntea turmei sale.

A revenit totuşi în scaunul de episcop al Maramureşului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferinţelor îndurate, a trecut la cele veşnice cu conştiinţa curată că a mărturisit şi a slujit cu credincioşie Legea strămoşească, până la sfârşitul zilelor sale.

Dacă la actul dezbinărilor religioase a românilor transilvăneni din 1700 n-a luat parte niciun român din Maramureş, aceasta se datorează desigur şi episcopului Iosif, care a răspuns cu cinste mi­siunii sale, apărând cu jertfelnicie şi pricepere obştea credincioşilor împotriva tuturor uneltirilor duşmanilor Ortodoxiei.

De la mutarea sa la Domnul, el a intrat în evlavia şi cinstirea credincioşilor ortodocşi maramureşeni ca un îndreptător şi apărător al credinţei, ca un mărturisitor neînfricat al Evangheliei lui Hristos şi ca un ierarh care şi-a pus sufletul său pentru turma încredinţată lui spre păstorire, numele lui fiind înscris şi în ceruri, dar mai ales, în evlavia şi conştiinţa credincioşilor.

La propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Iustinian Chira, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât, la 20 iunie 1992, ca episcopul Iosif să fie trecut în rândul sfinților, ca „mărturisitor” al credinței ortodoxe. În hotărârea sinodală se rânduia ca prăznuirea lui să se facă în ziua de 24 aprilie, odată cu mitropoliții Ilie Iorest și Sava Brancovici.

În aceeași hotărâre se spunea: „în bisericile care se vor ridica de acum inainte, se va zugravi icoana acestui sfânt și mare ierarh, iar pentru ca evlavia binecredinciosului popor român să sporească față de el, rânduim ca unele din bisericile care se vor zidi să-și poata lua hramul Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul”.

La inițiativa vrednicului de pomenire, Arhiepiscopul Iustinian, Sfântul Sinod al Bisericii a aprobat înființarea unui Seminar Teologic Ortodox la Baia Mare, instituție care astăzi poartă numele Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul.

Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, cu prilejul târnosirii a mai multor biserici de pe teritioriul Eparhiei, a acordat pentru multe dintre acestea și un al doilea hram, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș.

De asemenea, după reabilitarea Palatului cultural din Sighetu Marmației – cel mai important edificiu din întreaga Patriarhie Română, în care nu mai există un proiect de reabilitare a unui edificiu cultural de o asemenea anvergură – acesta va primi destinaţia ca Centrul Pastoral Cultural „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.

Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.” – au explicat reprezentanții Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

Cătă ȚINEGHE