Traian și Decebal. Strămoșii-blazon ai neamului românesc. Menționați elogios, pe merit, în multe contexte, mai vechi sau mai noi, relative la istoria noastră. Când cei doi se nășteau, undeva în deceniul șase al primului secol, Sinodul Apostolic din Ierusalim (50) trimisese deja, pe țărmurile Pontului Euxin, un pescar din Betsaida. Andrei nu mai era însă un simplu pescar, ci „pescar de oameni”, apostol al lui Iisus din Nazaret, despre Care a început să le vorbească pașnicilor locuitori de aici. Lor le-a plăcut cuvântul lui. Și l-au îndrăgit atât de mult încât i-au păstrat numele în râuri, în munți, în doine și colinde. Apoi, din generație în generație și din deal în deal, i-au răspândit lumina numelui și a învățăturii în întreaga lor țară. Și așa, Sfântul Andrei a ajuns, peste timp și peste spațiu, până la noi.
Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare a fost târnosită în anul 2018, în ajunul Zilei Centenarului Marii Uniri. Gest simbolic, cu profunde semnificații. Căci, după cum remarca Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, cu ocazia hramului din acest an, „Sfântul Apostol Andrei este botezătorul și ocrotitorul românilor, părintele credinței noastre, iar ziua lui de prăznuire este ziua noastră națională bisericească. Poporul român s-a încreștinat în mod firesc, în mod natural, așteptând parcă mesajul Evangheliei, pe o inimă, pe un suflet și pe o tradiție de o înaltă spiritualitate, pe care a avut-o poporul dacic. Am fost încreștinați de întâiul Apostol chemat al Mântuitorului și suntem, astfel, o Biserică de sorginte apostolică, de o frumusețe unică, rodind minunat pe parcursul celor două milenii de Creștinism.”
Luni, 30 noiembrie, Preasfințitul Părinte Iustin a săvârșit Sfânta Liturghie în această frumoasă biserică, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi: Pr. Indrei Buda, parohul bisericii, Pr. Vasile Botiș, Pr. Ioan Stanciu, Pr. Ioan Bușecan, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial, Arhid. Ionuț Todorca, consilier eparhial, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial, și Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale. Grupul psaltic „Theologos”, condus de părintele Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, a încântat și de această dată audiența, prin frumusețea interpretării răspunsurilor liturgice. La momentul pricesnei, tinerii din A.S.C.O.R. și A.T.O.C.E.M., în tradiționalele costume populare, dirijați de părintele Ionuț Pleș, de la Catedrala Episcopală, au prilejuit o pregustare a bucuriei Crăciunului, prin două minunate colinde.
„Suntem în zi de mare sărbătoare națională bisericească. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ziua lui de prăznuire, este una cu semnificații speciale pentru noi. Știm, din istoria Bisericii, că Sfântul Apostol Andrei a încreștinat poporul român. Însă, în trecut, nu am cultivat foarte mult această sfântă învățătură și cinstirea pe care se cuvine să i-o dăruim celui care este botezătorul nostru întru Hristos; celui care ne-a botezat, ne-a încreștinat și ne-a adus lumina Evangheliei” – a subliniat Preasfințitul Părinte Iustin la începutul predicii sale. După ce au trecut anii grei de comunism, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în 1995, a însemnat sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cu cruce roșie în calendar, ca zi cu ținere, cu Liturghie solemnă. Apoi, în 1997, Sfântul Sinod l-a declarat pe Sfântul Andrei „ocrotitorul României”. Iar mai târziu, în 2012, tot la propunerea Sfântului Sinod, Parlamentul României a dat legea prin care ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei devenea, oficial, zi de sărbătoare națională.
„Iată cum Dumnezeu ne-a dăruit nouă, românilor, două sărbători sfinte, una lângă cealaltă: 30 Noiembrie este sărbătoarea națională a unității noastre de credință, ortodoxă, strămoșească, iar 1 Decembrie este sărbătoarea unității noastre naționale. Căci la 1 Decembrie aducem prinos de recunoștință lui Dumnezeu Cel în Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, pentru faptul că ne-a reunit, făcând din cele trei provincii – Moldova, Muntenia și Transilvania – o singură țară românească și o Românie Mare. Astfel, Dumnezeu în Treime a făcut din treimea celor trei provincii o singură țară. România este țara bisericilor, țara Răstignirilor, țara mănăstirilor. Ea poartă, adică, însemnele credinței. Este țara lui Dumnezeu și grădina Maicii Domnului.”
De ce îl cinstim, în mod deosebit, pe Sfântul Apostol Andrei? Pentru că ne-a încreștinat. Și pentru că a fost cel dintâi chemat la apostolat. Iar din pericopa evanghelică a zilei, luată de la Sfântul Evanghelist Ioan, aflăm și alte lucruri minunate. Căci Sfântul Ioan, Teologul dintre cei patru Evangheliști, consemnează în Evanghelia sa lucruri pe care nu le transmit ceilalți trei, sinopticii. Pentru că Ioan a stat cel mai mult lângă Mântuitorul, din vremea chemării sale la apostolat și până la Cruce. Astfel, aflăm că după Botezul din apa Iordanului, Mântuitorul a trecut din nou, într-o altă zi, pe lângă locul unde predica Sfântul Ioan Botezătorul. Iar acesta, văzându-L, L-a arătat ucenicilor săi și celor care erau de față: „Iată Mielul lui Dumnezeu”. Folosește, așadar, o expresie din cartea Proorocului Isaia, expresie cu profunde semnificații mesianice. Atunci, doi dintre ucenicii Botezătorului, Andrei și Ioan, pornesc în urma Mântuitorului. El se întoarce, îi vede și îi întreabă: „Pe cine căutați?” „Ce întrebare!… Cauți întotdeauna pe cineva, nu ceva. Ca persoană, cauți pe cineva. Pe acela pe care să-l urmezi, să-l asculți, să-l prețuiești, să-l respecți și să-l iubești. Cauți pe cineva. Dincolo de obiecte sau lucruri efemere, trecătoare, cauți un om. Căci persoanele sunt veșnice. Oamenii sunt veșnici, sunt nemuritori.”
I-a întrebat: „Pe cine căutați?” Iar ei L-au întrebat: „Învățătorule, unde locuiești?” „Veniți și vedeți.” Și au mers cei doi ucenici. „Și au fost cuceriți de Hristos. Căci Evanghelia ne spune că au rămas acolo toată ziua. I-a fascinat, încât au stat toată ziua să-L asculte. În acele momente, Mântuitorul le-a descoperit, cu siguranță, cine este și care este mesajul pe care îl aduce de la Tatăl. Și multe alte lucruri.” Încât, atunci când s-au întors, Andrei l-a căutat pe fratele lui, Simon, și i-a zis: „Am găsit pe Mesia”. Mai târziu, Filip, cel de-al treilea care L-a întâlnit pe Hristos, dintre Apostoli, l-a găsit pe Natanael și i-a spus: „Am aflat pe Acela despre care au scris Moise în Lege și proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi” (Ioan 1, 45-46). Mântuitorul a știut, în duh, ce îl întrebase Natanael pe Filip. De aceea a și spus despre el: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug”. Pentru că a fost sincer. Iar la întrebarea lui Natanael – „De unde mă cunoști?” De unde îmi cunoști firea și vorbirea și gândirea? – Mântuitorul îi răspunde: „…te-am văzut când erai sub smochin”. Nu i-a zis „te-am și auzit”. Dar Natanael a înțeles acest lucru și mărturisește: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel”. „Ce frumoasă mărturisire… Primii Apostoli, Andrei și Ioan, I-au zis «Rabi, unde locuiești?» La fel I-a spus și Natanael: «Rabi»… Adică «Învățătorule», Învățătorul prin excelență. Au mărturisit, prin aceasta, că învățătura Lui este de la Dumnezeu; că este învățătură curată, învățătură adevărată”.
„Ce trebuie să reținem? Ce constatăm? Că Apostolii s-au adus unul pe altul la Hristos. Sfinții Apostoli, chemați de Hristos, prietenii lui Hristos, ne-au adus, apoi, și pe noi la Hristos, făcându-ne prieteni cu Fiul lui Dumnezeu. Au adus persoane, au adus familii, au adus comunități, au adus popoare. Ne-au adus în Familia lui Dumnezeu, în Biserică, prin Botez. Așa a făcut și Sfântul Apostol Andrei, botezătorul românilor. Căci, dacă te bucuri de ceva, bucuria ta nu este deplină dacă nu o împărtășești și altcuiva. De aceea, din vechime, creștinii nu veneau niciodată singuri la biserică. Aduceau pe cineva. Din familie, din vecini, din comunitate. Nu mergi singur la Hristos. Ne aducem unii pe alții ca să ne împrietenim cu Hristos, cu Maica Domnului, cu icoana, cu atmosfera, cu slujitorii lui Dumnezeu. Aceasta este taina sărbătorii de astăzi: să ne aducem unii pe alții la Hristos, așa cum cel dintâi chemat ne-a adus pe noi, înnobilându-ne, ca neam, prin încreștinare, și înzestrându-ne cu daruri deosebite și nemuritoare.”
La final, și Preasfinția Sa le-a făcut credincioșilor acestei parohii un dar deosebit, în persoana unui om deosebit: părintele Vasile Botiș, vreme de cincisprezece ani vrednic liturghisitor la Catedrală, iar de acum împreună-slujitor cu părintele Indrei Buda, la Altarul acestei biserici închinate părintelui spiritual al neamului românesc.
Traian, Decebal, Andrei. Într-o ordine non-cronologică, dincolo de orice suspiciuni triumfaliste.
C. B. Roatiș
