Ce probleme au cauzat în Maramureș fenomenele meteorologice din această după-amiază - 4 ore în urmă
Rezultate remarcabile obținute de elevii Colegiului ”Dragoș Vodă” din Sighet la Concursul Național de Fizică PHI - 7 ore în urmă
Concertul de pricesne „Lumină pentru suflet de creștin” va avea loc în Târgu Lăpuș în Duminica Floriilor - 8 ore în urmă
De ce nu te odihnești bine noaptea deși ai dormit cel puțin 7 ore - 8 ore în urmă
Turneul Național de Educație Istorică 2025: Filme, regalitate și lecții vii despre trecut - 11 ore în urmă
12 Martie – zi plină pentru polițiștii maramureșeni - 11 ore în urmă
Echipa de robotică „Robocorns” a Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare se pregătește pentru Națională - 11 ore în urmă
În Târgu Lăpuș se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a Festivalului de Pricesne „Lumină din Lumină” - 12 ore în urmă
Nouă provocare pentru elevi la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș - 12 ore în urmă
Vești bune pentru pensionari: Cum poți obține bani în plus la pensie dacă ai fost student - 12 ore în urmă
În Duminica Tuturor Sfinților: Slujire arhierească la Mănăstirea Țeghea
În prima duminică după Praznicul Rusaliilor, închinată Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, județul Satu Mare.
Slujba a fost oficiată pe Altarul de vară amplasat în curtea lăcașului monahal, în prezența unui sobor de preoți și diaconi, fiind precedată de sfințirea noului lumânărar.
Între părinții slujitori amintim pe Pr. Florian Mocan, protopopul Careiului, Protos. Sebastian Drăguțan, duhovnicul mănăstirii, Protos. Visarion Beuka, de la Mănăstirea Scărișoara Nouă, Pr. Anin Coste, paroh în Tășnad, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat, alături de alți preoți invitați.
În cuprinsul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a explicat credincioșilor prezenți pericopa evanghelică care a fost citită astăzi în cadrul Sfintei Liturghii, consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, duminică care este cunoscută sub denumirea „a Tuturor Sfinților”.
La final, monahia Emanuela Mateiu, stareța Mănăstirii Țeghea, a dăruit Preasfinției Sale, în semn de mulțumire și recunoștință, o icoană pictată cu chipul Sfântului Ioan Gură de Aur și un coș cu flori.
Scurt istoric
Istoricul acestei mănăstiri este destul de recent iar aici nu exista până în vara anului 1995 decât o câmpie verde și o tradiţie în popor care amintea de vieţuirea în această zonă a unui pustnic smerit şi nevoitor, cândva în jurul anului 1300. Biserica din lemn din cadrul Mânăstirii Țeghea a fost ridicată mai târziu, fiind construită după modelul clădirilor de acest gen din zonă. Biserica de lemn a mănăstirii a fost construită între anii 1996-1997, de cunoscutul meşter popular Gavrilă Hotico din Ieud, şi târnosită în anul 1997.
Mânăstirea Țeghea a devenit un adevărat complex monahal, având în alcătuire o biserică din lemn, un altar în care se țin sfintele slujbe vara, o casă monahală, câteva ateliere de pictură și croitorie. În atelierele de croitorie și pictura măicuțele realizează adevărate opere de artă, picturi bisericești, dar și straie monahale, informează Arhid. Adrian Dobreanu
Responsabil Comunicații Media-Online.