Share
La Catedrala Episcopală din Baia Mare: Procesiune cu icoane de Duminica Ortodoxiei

La Catedrala Episcopală din Baia Mare: Procesiune cu icoane de Duminica Ortodoxiei

Duminică, 13 martie, a Ortodoxiei, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, s-au aflat în mijlocul credincioşilor veniţi la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare cu icoane în mâini, atât tineri şi copii, cât şi persoane în vârstă, pentru a se ruga pentru ei şi familiile lor, precum şi pentru încetarea războiului din Ucraina şi pacea întregii lui.

Soborul slujitor a fost ca la mare sărbătoare şi a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Viorel Bud, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Ionuţ Pleş, Pr. Adrian Morar, Pr. Dr. Valeriu Vana, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Dumitru Botiş, inspector eparhial social, Arhid. Gherasim Nap, şeful de cabinet al Arhiereului-vicar, Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, dirijorul Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Diac. Vasile Petru Bud, Diac. Ioan Onuţ Păcurar, Diac. Vlad Nechita și Ierod. Serafim Bilţ.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran.

În interiorul Catedralei Episcopale s-a aflat un număr impresionant de credincioşi, la fel ca la marile praznice împărăteşti, iar cei care nu au avut loc în interior, s-au retras în curtea vastă a sfântului locaş de închinare şi s-au rugat de acolo. Numărul lor mare s-a putut observa doar la procesiunea cu icoane care a avut loc, în mod tradiţional, în jurul lăcaşului de închinare.
În cadrul Sfintei Liturghii, împreună cu poporul drept credincios în genunchi, cei doi ierarhi au înălţat rugăciuni către Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina şi pentru pacea întregii lumi.

„Astăzi este Duminica Ortodoxiei, este duminica în care sărbătorim biruinţa dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor şi rătăcirilor, care, timp de opt secole, s-au abătut asupra Bisericii şi care au determinat Biserica şi pe Sfinţii Părinţi să aşeze Evanghelia lui Hristos şi credinţa apostolică în dogme şi canoane, în rânduieli sfinte şi care au statornicit că închinarea la sfintele icoane este dreaptă şi bineplăcută lui Dumnezeu şi este o datorie sfântă.

De aceea, biruinţa Ortodoxiei a excelat şi s-a afirmat, şi s-a manifestat prin închinarea la Sfintele icoane, care au fost purtate în procesiune în duminica din 11 martie 843, odată la biserica Vlahernelor şi apoi a fost proclamată biruinţa dreptei credinţe prin Sinodiconul Ortodoxiei, citit în Sfânta Sofia, Catedrala dreptcredinciosului împărat Iustinian, într-o solemnitate fără precedent şi, iată, de atunci şi până astăzi, de 1179 de ani, de atunci şi până astăzi Biserica lui Hristos socoteşte prima duminică a Postului Mare sărbătoarea Ortodoxiei Universale”.

Preasfinţitul Părinte Iustin a îndemnat pe toţi credincioşii ca împreună să se roage „pentru unitatea tuturor, pentru pace pe pământ şi pentru bunăvoire între oameni”.

„Ne rugăm ca Ortodoxia Universală şi creştinismul, care a primit Evanghelia, pentru că ne-a chemat pe toţi să credem în Dumnezeu Tatăl şi să-L mărturisim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, să găsească linişte şi pace. Şi pentru că suntem chemaţi şi botezaţi în numele Preasfintei Treimi, să ne rugăm pentru pacea lumii toţi astăzi, împreună, într-un gând şi un cuget, cu umilinţă şi multă credinţă, ca să înceteze războiul şi să vină şi să se aşeze din nou pacea între conducători, între persoane, între comunităţi, între neamuri şi popoare, pentru că, până la urmă, Liturghia pe care o săvârşim este Liturghia iubirii, a jertfei şi a păcii şi ne rugăm pentru pacea de sus, pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru bună statornicie a sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unitatea tuturor, pentru pace pe pământ şi pentru bunăvoire între oameni.

Slavă lui Dumnezeu că ne-a ajutat, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, să fim într-o solemnitate deosebită, pe măsura praznicului, la sfânta noastră Catedrală, împreună cu seminariştii, cu studenţii, cu tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, cu tinerii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene şi cu poporul lui Dumnezeu, care cercetează sfânta noastră Catedrală”.

La final, a avut loc o procesiune în jurul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, în dangăt de clopote şi cântări ale Ortodoxiei, după care a fost rostit otpustul pe esplanadă, în prezenţa tuturor credincioşilor, informează Andrei Fărcaş,
redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu