Share
Lecțiile duhovnicești ale Arhiepiscopului Iustinian Chira despre dragostea de neam, rugăciune și aproapele nostru

Lecțiile duhovnicești ale Arhiepiscopului Iustinian Chira despre dragostea de neam, rugăciune și aproapele nostru

Dumnezeu rostuieşte toate lucrurile, având grijă ca să se petreacă perfect. Înaltpreasfințitul Iustinian Chira a fost chemat la viaţă într-o zi de Rusalii, când se oficia Sfânta Liturghie. Și plecarea lui din această lume a fost tot într-o zi de duminică, în timp ce se oficia Sfânta Liturghie. E greu să rezumăm ce a însemnat Înaltpreasfinţitul Justinian, Arhiepiscopul nostru, pentru noi şi pentru toţi cei ce l-au cunoscut. Au fost multe virtuţile care l-au împodobit. Ctitor de lăcaşuri sfinte, şi-a pus sufletul pentru ctitoria de la Mănăstirea Rohia. A fost un păstor neobosit care a cercetat credincioşii din Eparhie,  învăţând, mângâind, îmbărbătând. Pe lângă toate aceste virtuţi, şi multe altele, pe cea de „părinte” trebuie să o subliniem. A fost un părinte spiritual extraordinar. Şi ca părinte spiritual i-a primit pe toţi, oricum au fost ei: credincioşi şi mai puţin credincioşi, tineri şi bătrâni. I-a primit pe toţi în inima lui mare. Şi după ce i-a primit pe toţi, i-a iubit pe toţi. Avea o iubire care se revărsa în afară, peste toţi şi peste toate. Şi după ce i-a primit pe toţi, după ce ne-a iubit pe toţi, s-a rugat pentru noi, pentru toţi. Şi apoi a purtat sarcinile spirituale ale tuturor. Ne-a lăsat cuvinte și sfaturi duhovnicești pentru a ne ghida și a ne arăta calea cea bună a vieții.

„Tare frumoasă, ţara noastră! Eu sunt încântat, foarte încântat, atunci când îmi văd ţara. Pe timpul ocupaţiei, pe timpul regimului comunist, nu mă bucuram de ţară. România mi se părea o ţară străină. Dumneavoastră sunteţi mai tineri şi poate nu înţelegeţi – din ’40 până-n ’44 a fost ocupaţia ungurească, deci ţara mi se părea un spaţiu străin. Din ’44 a venit regimul comunist, până în 1989. Țara mi se părea tot un spaţiu străin. În ziua de Anul Nou din 1990 am fost chemat la o şedinţă a Sfântului Sinod. Când am ieşit pe poarta Episcopiei am avut deodată sentimentul că sunt în ţara mea, după atâţia ani de zile. Şi am privit-o… Eram fericit, parcă aveam sentimentul că am în faţă chipul mamei mele. Am avut sentimentul că am în faţă ţara mea, oraşul meu. Şi de atunci până acum aşa simt.”

„Rugăciunea este un act firesc. Omul, în sensul curat al cuvântului, este o fiinţă care se roagă, care dialoghează cu Tatăl Ceresc. Rugăciunea nu trebuie să fie ceva mecanic. Ea nu se face obligatoriu numai după Ceaslov şi Psaltire. Rugăciunea trebuie să fie în primul rând vie, să fie imprimată în gând, şi în suflet şi în inimă. Aceasta este rugăciunea adevărată. Dacă le faci repede, după texte, numai ca să fie zise, înseamnă că nu ai făcut mai nimic. Textele le poţi spune artificial, cu mintea foarte împrăştiată.

„Dumnezeu a pregătit o lume în care copiii să se poată simţi bine, dar asta depinde de noi, de cei maturi. Depinde de noi cum se simt. Ce facem în familie, în lume, ca aceşti copii să nu se simtă într-un mediu ostil?Nu-i întărâtaţi la mânie pe fiii voştri” (Efeseni 6, 4) însemnează: nu-i decepţionaţi, nu-i smintiţi, nu-i tulburaţi, nu le stricaţi sufletele prin faptele voastre, prin vorbele voastre, prin gândurile voastre. Staţi de vorbă mai mult cu copiii voştri. Priviţi-i mai atent. Ascultaţi suspinul ce-l scot uneori, copiii, şi în somn. Fiţi mai înţelegători faţă de ei. Acordaţi-le mai multă grijă. Căutaţi să înţelegeţi mai adânc viaţa lor. Priviţi mai des şi mai profund în ochii lor. Uitaţi-vă la faţa lor, care nu e întotdeauna senină. Coborâţi mai adânc în viaţa lor, în sufletul lor, în inima lor. Să nu vă închipuiţi că v-aţi făcut datoria dacă le-aţi asigurat hrana şi haina. Gândiţi-vă că fiii voştri nu au numai stomac şi trup. Aduceţi-vă aminte că fiii voştri au şi inimă, şi suflet.”

Lăcrimioara ZOTA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu