Share
Mii de credincioși au fost prezenți la hramul Mănăstirii Pietroasa-Borșa

Mii de credincioși au fost prezenți la hramul Mănăstirii Pietroasa-Borșa

În ziua sărbătorii închinate Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, joi, 29 august, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Borșa–Pietroasa, Protopopiatul Vișeu, cu ocazia hramului.

„Suntem la poalele Masivului Pietrosul, la poalele vârfului Pietrosul Rodnei, unde s-a sălășluit în chip minunat o frumoasă mănăstire, care s-a născut aici în orașul Borșa din dorința credincioșilor, din dorința familiei Timiș, care a dăruit Bisericii mai multe fete, care au devenit monahii.

Maica Ioanichia Timiș a exprimat această dorință și familia ei a dăruit acest teren, pe care l-am trecut în proprietatea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, și apoi am pornit aprobările pentru întemeierea, inițial, a unui schit, care, apoi, a devenit mănăstire.

S-a pus piatră de temelie de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, în 2007, și apoi au pornit lucrările de ridicare a unei biserici, care, între 2011-2013, s-a construit, s-a înălțat biserică de lemn, în stil maramureșean, s-a construit o casă monahală, spațioasă, cu Paraclis, cu toate spațiile necesare pentru o mănăstire de călugărițe sau de măicuțe și apoi s-au construit și alte obiective, alte spații în incinta mănăstirii, turn clopotniță, Altar de Vară, Casa duhovnicului.

Este un ansamblu monahal de o frumusețe deosebită. În 2018, când pictura aceasta minunată în tehnica frescă, luminoasă și neobizantină, și biserica a fost împodobită după toată rânduiala, am venit în mijlocul credincioșilor, la chemarea obștii monahale, să sfințim biserica mănăstirii. A fost chiar de sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, deci în 29 august, și a fost un eveniment fără precedent.

Se adună în fiecare an, de această sărbătoare, mănăstirea fiind pusă sub ocrotirea sărbătorii de astăzi, se adună o mare mulțime de credincioși din orașul Borșa și nu numai. Orașul Borșa este un oraș mediu, cu o populație deosebit de aplecată asupra credinței și tradițiilor noastre sfinte. Sunt în relații foarte bune cu autoritățile, ceea ce se și vede din prezența lor în desfășurarea hramurilor mănăstirii, și mănăstirea are un rol deosebit, pentru că aici, la această sărbătoare, după ce avem în 15 august, la Mănăstirea Moisei, sărbătoarea Maramureșului întreg, la această sărbătoare, cei care sunt mulți plecați și foarte mulți veniți în concedii în luna august, poposesc în incinta mănăstirii și participă la Sfânta Liturghie, pregătindu-se să se reîntoarcă apoi din nou la locurile lor de muncă, purtând în suflet, în inimă, în mintea și în ființa lor sărbătorile noastre sfinte, credința ortodoxă strămoșească, rugăciunea preoților, a monahilor, tradițiile noastre sfinte și acestea sunt hrana pentru suflet pe care credincioșii, fiii și fiicele Bisericii noastre Ortodoxe și ale Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, o poartă cu ei și este imaginea care îi întărește și care îi ajută să reziste în lumea aceasta, care este secularizată și înstrăinată de Dumnezeu și de valorile noastre sfinte.

Noi, poporul român creștin ortodox, nu putem trăi fără biserică și fără Dumnezeu, suntem un popor drept credincios, mult iubitor de Hristos, de Biserică, de Maica Domnului, de Sfinții lui Dumnezeu și de toate valorile și virtuțile moșilor și strămoșilor noștri, ale Sfinților Părinți și ale Părinților noștri Sfinți. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial, Arhim. Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, Arhim. Iosif Naniescu, economul Mănăstirii Sihăstria Putnei, Protos. Ambrozie Piticari, duhovnicul mănăstirii, Pr. Mihai Chira, protopopul de Vișeu, Pr. Călin Vlad, secretar protopopesc, Protos. Antonie Ciobanu, starețul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” Borșa, Protos. Pimen Roșan, starețul Mănăstirii Baia Borșa, Protos. Iosif Petra, egumenul Mănăstirii Dragomirești, Protos. Andrei Roman, duhovnicul Mănăstirii Valea Scradei, Vieșu de Sus, Protos. Atanasie Palio, Mănăstirea „Sfânta Cruce”, Oradea, Pr. Matei Șandru – Moisei II, Pr. Gavrilă Roman – Borșa Repedea, Pr. Duțu Timiș, parohul bisericii „Sfântul Ioan Evanghelistul” Borșa, Pr. Ioan Timiș – Borșa IV, Pr. Florin Mihali – Borșa II, Pr. Marcel Oprișan – Bârsana, Pr. Vasile Jora, de la Parohia „Emilia Romagna”, protopop în Italia, Pr. Ierima Ioan Narcis – Săliștea de Sus II, Pr. Stelian Tomoiagă – Borșa Fântână II, Pr. Dumitru Iuga – Parohia Baia Borșa, Pr. Vasilică Grec – slujitor la Mănăstirea Borșa Pietroasa, Pr. Dr. Ștefănel Ciurcion, de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Ierom. Sofronie Ailenei – Schitul Vinișorul Borșa, Ierom. Nectarie Crăciun – Mănăstirea Doroteia, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la chinonic au cântat Silvia Timiș, studentă în anul II la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, și Oana Larisa Pop, elevă în clasa a X-a la Colegiul de Arte Baia Mare.

Sărbătoarea hramului Mănăstirii Pietroasa Borșa s-a desfășurat în prezența a mii de credincioși, care au umplut la propriu curtea mănăstirii. Între ei au fost mulți tineri și copii de toate vârstele.

Vremea a ținut cu credincioșii: a fost nici prea cald, nici prea rece, iar la finalul rugăciunilor au căzut câteva picături de ploaie, ca niște lacrimi de bucurie, ca o binecuvântare peste întreaga mulțime și mai ales peste cei ce în orele și zilele următoare, cu miile, iau din nou calea străinătății. Da, a fost și ploaia un dar de la Dumnezeu, scrie Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.

Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu