Rușinos! CCR își alocă bani pentru pastile, în timp ce românii strâng cureaua - 14 ore în urmă
4 februarie 1945 – Conferința de la Yalta și reconfigurarea lumii postbelice - 14 ore în urmă
Concurs național de eseu filosofic „Emil Cioran” - 16 ore în urmă
Tânărul maramureșean Alex-Ionuț Pop a publicat cea de-a patra carte – ,,Cum îți mai este în suflet?” - 16 ore în urmă
Fenomen misterios pe cerul Greciei: Nor în forma Fecioarei Maria apare în timpul cutremurelor - 17 ore în urmă
De la graniță, direct pe podium: Andrei Ihnatiuc, campion la 3.000 de metri la Cupa României - 17 ore în urmă
Trei elevi de la „Lucaciu” au obținut premii la Concursul Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas” - 17 ore în urmă
Scandal la bazinul din Recea: Consilierii locali își fac valuri cu intrări gratuite - 18 ore în urmă
În Groși se fac cursuri de dans popular pentru copii - 19 ore în urmă
Marcel Mureșan, dialog cu Ioan Marchiș (III) - 19 ore în urmă
Părintele Constantin Necula a slujit la Catedrala Episcopală din Baia Mare; PS Iustin i-a conferit Ordinul „Preot Nicolae Gherman” (FOTO)
Duminică, 28 noiembrie (a XXX-a după Sfintele Rusalii), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Printre aceștia s-a aflat și Preacucernicul Pr. Prof. Conf. Univ. Habil. Dr. Constantin Necula, prodecanul Facultății de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, care a rostit și cuvântul de învățătură.
Pornind de la Evanghelia zilei, părintele Necula a dat exemple din viața de zi cu zi, cuvintele intrând în sufletul credincioșilor prezenți.
„E sărbătoare de fiecare dată când venim să ne întâlnim cu Hristos, iar atunci când coborâți la biserică, de fapt, vă înălțați. Catedrala copiilor și tinerilor din Baia Mare privește până departe… În satele Italiei, în orașele Spaniei, pe unde sunt coconii duși, spunându-le că tot mai e un motiv să vină acasă.
Acasă este acolo unde te întorci ca să fii cu Hristos. Acasă este tot timpul unde mergi să te întâlnești cu Hristos, acolo unde cei care pot posti postesc și pentru cei care nu pot posti, dar muncesc. Preasfințitul mi-a îngăduit să spun eu cuvântul de învățătură, deși arhiereului i se cuvine să-l rostească. Dar așa sunt voievozii – darnici!
Vă mulțumesc pentru ziua de azi! Ați îngăduit unui brașovean, cu bunică din Vișeu de Jos, să revadă plaiurile pe care s-a plimbat altădată.
Să țineți minte un lucru: oriunde pleci și oriunde te duci nu ai cum să nu porți în vârful inimii lumea care te-a născut și ți-a oferit bucuria de a fi. Vă iubesc și oriunde sunt vă port cu toată dragostea în adâncul inimii mele!” – a spus, printre altele, pr. Constantin Necula.
„A vorbit frumos părintele și ne bucurăm că am slujit împreună! Are rădăcini în Maramureș și se vede că are ceva voievodal. Noi maramureșenii ne mândrim, cu o mândrie nepăcătoasă, cu rădăcinile noastre voievodale. Acestea se simt din fermitate, dârzenie, demnitate, libertate, credință puternică, statornicie, iubire de glie, de Dumnezeu, neam și țară. Părintele Constatin Necula le are pe toate” – a precizat PS Iustin, iar apoi i-a acordat părintelui Necula Ordinul „Preot Nicolae Gherman” și câteva cărți.
L.C.H.