Sfânta Evanghelie din Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor (cf. Luca 15, 11-32) ne pune înainte un exemplu de iubire supremă, pe care multora dintre noi ne este greu să îl înțelegem și cu atât mai mult, să îl practicăm. Câți dintre noi ar putea iubi atât de mult ca tatăl celor doi fii, astfel încât să șteargă totul celor ce le-a greșit?
Se poate interpreta faptul că fiul cel mic îi reprezintă pe tinerii de astăzi care nu cunosc cu adevărat valoarea casei părintești, locul unde s-au născut și au crescut, care vor să plece repede de acasă și să se înfrunte, de multe ori, fără voia lor, în mod direct sau indirect, din dulcețile cele amare ale lumii în care trăiesc, crezând că „tot ce zboară se mănâncă”, pornind spre un pământ necunoscut.
Chiar dacă cei tineri se temperează foarte greu, fiind dată și natura vârstei lor, totuși, de multe ori, chiar și cei mai în etate și maturi, pot greși mult mai mult decât a făcut-o tânărul din Evanghelie care, la un moment dat, și-a revenit în fire, și s-a întors la casa tatălui, în căminul cald, acolo unde se simțea iubit și prețuit.
Pe de altă parte, această pericopă evanghelică – o capodoperă a Sfintei Scripturi –, ne pregătește pentru un moment dat și pe noi ca părinți, fiindcă de multe ori tinerii fac lucruri nejudecate, fără să gândească în deplinătatea conștiinței și a conștienței în prealabil, pentru că nu sunt destul de copți în gândirea profundă a lucrurilor.
Pe parcursul vieții, fiecare om poate fi unul risipitor, și așa se și întâmplă, pentru că societatea în care trăim își dorește să ne expună tentațiilor consumismului și a ofertelor ei; parcă își dorește să ne „alunge” de lângă cei dragi, de lângă părinți și prieteni, din Biserică și de la valorile noastre sfinte, de la moralitate și chibzuință, de la o viață frumoasă și simplă la una tumultoasă, învolburată și complicată!
Nimic nu este pierdut atâta timp cât ne facem un examen de conștiință, ne punem ordine în minte și în inimă urmând exemplul fiului risipitor spunând „Tată, am greșit la cer și înaintea Ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”.
Dumnezeu este îndelung-răbdător și mult-milostiv, așteptând ca să ne întoarcem de pe cărările nocive și întunecate, pentru că în Hristos toți suntem fii ai lui Dumnezeu după har, așa cum exprimă versurile acestei poezii pe care am alcătuit-o în ajunul acestei duminici:
Mă întorc la Tine, Doamne,
Din drumul meu, întunecat;
Și vreau, de astăzi înainte,
Să fug, de-al vieții-amar păcat!
Am fost și eu, un tânăr, care,
Asemenea, celui pierdut;
Am cheltuit, și-nepăsare,
Am tot pierdut ce-am avut!
Dar, luminează-mi, Doamne, calea,
Și vino, la mine, mereu!
Trimite îngerul Tău, care,
Să mă ferească de rău!
Povățuiește, Doamne, lumea toată,
Să cugete, neîncetat;
Să zică creștinii de astăzi,
Pierduți am fost, dar Te-am aflat!
Amin!
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Meditație la Duminica vameșului și a fariseului – început al pregătirii noastre pentru Postul cel Mare
