Cum va fi marcată Ziua Culturii Naționale la Muzeul Satului din Baia Mare - 34 minute în urmă
În Baia Mare se organizează un atelier practic de literație pentru învățători și educatori - 49 minute în urmă
Tradiție și culoare: Sighetu Marmației a găzduit a XXXII-a ediție a Festivalului Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni - 1 oră în urmă
Maramureșencele Nicola Codrea și Sara Sitar, vicecampioane naționale la categoria U14 dublu fete la Campionatele Naționale Individuale Indoor - 3 ore în urmă
Intervenție de urgență la biserica de lemn din Buteasa; Se află în cea mai avansată stare de degradare dintre toate bisericile de lemn maramureșene - 3 ore în urmă
PS Timotei Sătmăreanul își serbează ziua de naștere - 4 ore în urmă
Cum vor fi calculate bursele școlare pentru anul școlar 2025-2026 - în urmă
Ateliere practice de literație pentru educatorii și învățătorii din Maramureș - în urmă
Bilete de avion mai ieftine cu 60%, în luna ianuarie - în urmă
Simpozionul „Mihai Eminescu și vocația enciclopedismului”, la Biblioteca „Petre Dulfu” - 1 zi în urmă
PS Iustin a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Parohia Vima Mică (FOTO)
Miercuri, 30 martie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vima Mică, Protopopiatul Lăpuș, comunitate de credincioși păstorită de preacucernicul părinte Man Ionuț.
Din soborul părinților slujitori au făcut parte Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, Pr. Mihai Gheduțiu, secretar protopopesc, Pr. Ciceu Ioan, proin-protopop de Lăpuș, Pr. Roman Ioan, paroh în Sâlnița, Pr. Clep Ionuț, paroh în Vima Mare, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial și Arhid. Vlad. Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului.
Răspunsurile la strană au fost date de către o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.
La momentul pricesnei, Nicoleta Iulia Câmpan, fiică a satului și membră a Corului de copii și tineri „Gaudium” a interpretat două cântări bisericești specifice Postului Mare.
„Liturghia Darurilor înainte sfințite este o slujbă specială, alcătuită din două părți: Vecernie și Liturghie, mai mult o liturghie și misionară pentru faptul că ne întâlnim în duh de rugăciune și de comuniune”, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
În continuare ierarhul a făcut o scurtă incursiune istorică creionând o frumoasă legătură între autorul Liturghiei, Sfântul Grigorie Dialogul supranumit „cel Mare” și Sfântul Ioan Scărarul, sărbătorit astăzi, în fiecare an la data de 30 martie.
„De ce această legătură? În arhivele Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai există un pomelnic trimis de Papa Grigorie cel Mare al Romei către Sfântul Ioan Scărarul prin care mijlocește să se roage pentru el, recunoscându-i astfel puterea sfințitoare și rugătoare a sfântului”, a explicat Preasfinția Sa.
La final, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Iustin pentru prezență și slujire, iar în semn de recunoștință, mulțumire și prețuire, a dăruit Întâistătorului Eparhiei noastre, o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul bisericii și un coș cu flori, informează Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.