Cum vor fi calculate bursele școlare pentru anul școlar 2025-2026 - 9 ore în urmă
Ateliere practice de literație pentru educatorii și învățătorii din Maramureș - 9 ore în urmă
Bilete de avion mai ieftine cu 60%, în luna ianuarie - 10 ore în urmă
Simpozionul „Mihai Eminescu și vocația enciclopedismului”, la Biblioteca „Petre Dulfu” - 13 ore în urmă
Personalități maramureșene de ieri și de azi, născute în luna ianuarie-TEREZIA FILIP - 15 ore în urmă
Fără vize pentru SUA, din 31 martie 2025 - 1 zi în urmă
Marea aliniere a planetelor, fenomen astronomic rar la începutul anului 2025 - 1 zi în urmă
Huberta – proză scurtă de Marian Ilea (I) - 1 zi în urmă
Încă o zi liberă pentru bugetari, în 2025 - 2 zile în urmă
Duminică seară, de vizionat „Pictorul de pancarte” de Marian Ilea, la Teatrul Ararat - 2 zile în urmă
Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Ortodoxă Săcel – Iza (FOTO)
În duminica a XXIII-a după Rusalii (a vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Săcel – Iza, Protopopiatul Vișeu.
Cu acest prilej, înainte de oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a binecuvântat Altarul de vară și noul lumânărar, amplasate în curtea bisericii.
Din soborul părinților slujitori au făcut parte Pr. Mihai Chira, protopopul Vișeului, Arhim. Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, Arhim. Sofronie Perța, starețul Mănăstirii Dragomirești, Protos. Aghaton Oprișan, starețul Mănăstirii Petrova, Protos. Nifon Neamciuc, starețul Mănăstirii Strâmtura, Pr. Ioan Zubașcu, parohul credincioșilor, Pr. Dumitru Iuga – paroh în Săcel I, Pr. Vasile Cupșinar – paroh în Săcel II, Pr. Gavriș Vancea – paroh în Săliște – centru, Pr. Ciprian Antal – paroh în Dragomirești, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat, alături de alți părinți invitați din parohiile învecinate.
Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului condus de Arhid. Adrian Dobreanu și de Corul parohial. La Chinonic, Mariana Țulean, fiică a satului și studentă la UTCN a interpretat o cântare bisericească închinată Maicii Domnului.
După momentul Chinonicului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a rostit în fața credincioșilor un bogat cuvânt de învățătură, făcând referire la pericopa evanghelică care a fost citită în cadrul Sfintei Liturghii (Luca 8, 26-39), a vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor.
În continuare, Preasfinția Sa a pus la inimile credincioșilor câteva cuvinte duhovnicești: „în aceste momente, Hristos-Dumnezeu ne mângâie de sus, cu razele blânde ale acestui soare luminos și încălzește inimile celor care sunt de față aici, împreună cu noi, participă și se roagă în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea, noi suntem alături și împreună cu Dumnezeu, și El, în mijlocul nostru. Dumnezeu a coborât din marea Lui iubire pentru noi și Și-a dat viața pentru noi, nu a ținut cont de starea de păcătoșenie a omului, întocmai cum am auzit din relatarea textului evanghelic de astăzi. Dumnezeu este aproape de noi atunci când suntem căzuți la pământ. Fiecare dintre noi suntem datori să mergem la casele noastre și să spunem cu tărie cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu!”
De asemenea, ierarhul a reamintit celor prezenți însemnătatea duhovnicească cu privire la cei mutați dintre noi: „în această perioadă, biserica a rânduit, în înțelepciunea ei, ca să mergem la mormintele moșilor și înaintașilor noștri, ale părinților și celor dragi nouă, pentru a le aprinde o lumânare la căpătâiul lor, să le aducem o floare și să vorbim cu ei”, a precizat Preasfinția Sa.
La final, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a conferit mai multe distincții și Diplome Omagiale, după cum urmează: părintelui paroh Ioan Zubașcu – Ordinul Omagial „Crucea Justinian Arhiepiscopul”; Consiliului parohial, Ștefan Bizău – Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”; primarul Gavrilă Dologa – Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman”. Diplome ale Anului Omagial au fost conferite următoarelor persoane: Consiliul Local al comunei Săcel, Comitetului de femei al parohiei, Ilie Mircea, Vasile Pop (meșterul Altarului de vară) și Gavrilă Magdău.
În încheiere, părintele paroh Ioan Zubașcu a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru prezența în mijlocul comunității, și, în semn de recunoștință, a dăruit, din partea credincioșilor o cruce maramureșeană de lemn, frumos pictată și un coș cu flori.
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a binecuvântat casa parohială, în urma lucrărilor de consolidare, înnoire și înfrumusețare, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil comunicații media-online.