KALMÁR ZOLTÁN: Toți pasionații de fotografie se întorc în locurile care i-au inspirat - 13 ore în urmă
Concursul ,,Flori cu șnur de mărțișor” și-a desemnat câștigătorii - 17 ore în urmă
O elevă de la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă” Vișeu de Sus, cel mai mare punctaj din Maramureș la faza județeană a Olimpiadei de Biologie - 17 ore în urmă
În comuna Fărcașa au demarat lucrările de modernizare a infrastructurii de iluminat public stradal - 18 ore în urmă
Horitoarea Floarea Ciuc din Breb a trecut la cele veșnice - 18 ore în urmă
Consultantul lui Călin Georgescu şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale - în urmă
Teofil Vlad, a cucerit cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent - în urmă
Sportivi din cadrul Clubului Martial Arts Dojo Baia Mare, pe podium la Campionatul Național de Taekwon-do ITF - în urmă
Eclipsa totală de Lună din 14 martie – un spectacol ceresc impresionant - în urmă
La Muzeul Satului Baia Mare a debutat proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om”, alături de grupa mare C de la Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș - în urmă
Retro Maramureș: Vacanțe minerești pe litoral (1): Cum se transforma stațiunea Saturn în pământ maramureșean pe timpul verii
Cum era cu litoralul pe vremuri? Acel litoral care mustea de turiști și care nu era afectat de această gravă pandemie. Iată cum petrecereau maramureșenii la Marea Neagră!
Perioada de aur a mineritului în Maramureş a venit cu diferite beneficii şi amintiri plăcute. Dat fiind faptul că mineritul era “vârf de lance” pentru zona noastră, e limpede de ce autorităţile s-au dat peste cap să facă în aşa fel încât populaţia care lucra în sistem să fie cât mai mulţumită. Astfel, în perioada concediilor, excursiile pe litoralul românesc sau la munte era un target pentru orice familie cu angajaţi în domeniu. Biletele se obţineau prin sindicatul întreprinderii, iar preţurile erau accesibile oricui. Tocmai de aceea, toată lumea se înghesuia să prindă un loc în seria dorită. Unele unităţi miniere aveau spaţii de agrement în staţiuni pe litoral, în vreme ce altele în zonele de munte. În funcţie de dorinţele lor, angajaţii minelor puteau alege alege o serie. Seriile aveau de obicei zece zile şi se întindeau de la sfârşitul lunii iunie până la începutul lunii septembrie. Evident, bătăliile se dădeau pe locurile din iulie şi august, cu precădere 15 iulie – 15 august, considerat “vârful de sezon”.
# Din Baia Mare în Saturn şi retur
Exploatarea Minieră Şuior avea, spre exemplu, căsuţe în staţiunea Saturn. Astfel, înainte de 1989, transportul pe litoral se făcea în regie proprie de către fiecare solicitant de bilet în serie. Unii alegeau să meargă cu maşina proprietate personală ori să călătorească aproape o zi întreagă cu trenul. Alţii chiar optau pentru un drum cu avionul, preţurile fiind altfel comparativ cu buzunarele de astăzi. Se făcea escală pe Otopeni, după care se continua drumul către Mihail Kogălniceanu. Mai departe, se mergea cu autocare sau autobuze până pe litoral, până în Mangalia. Din Mangalia e doar 1 km până în Saturn, staţiunea chiar aparţinând şi înainte de revoluţie şi acum de oraş. După 1990, Exploatarea Minieră a pus la dispoziţia turiştilor autocare. Unul pornea din Baia Mare şi unul din Baia Sprie. De cele mai multe ori s-a ales un fel de minitur al ţării. Cele două autocare mergeau pe Prislop, prin Moldova şi se înopta la Apa Sărată, lângă Brăila. Apoi, a doua zi la amiază turiştii ajungeau la căsuţele din Saturn. La amiază se făcea schimbul de serii. La întoarcere se venea pe Valea Prahovei. Se pornea la amiază şi se înnopta la Câmpina. A doua zi, în zori, se pornea către casă. Amplasamentele erau stabilite prin contract de către unitatea minieră cu unităţile de cazare. De exemplu, la Apa Sărată, căsuţele de lemn puse la dispoziţie erau mult mai mici decât cele din Şuior. La Câmpina, însă, hotelul era unul destul de modern pentru acea vreme, ulterior deţinând chiar piscină.
# Micul Maramureş din Saturn
Revenind la destinaţia noastră, căsuţele de Şuior, ne amintim faptul că la început au fost şapte căsuţe, cu câte două intrări. Încăpeau câte două paturi în fiecare intrare. În interior se afla o măsuţă şi un dulap. La o distanţă de câţiva metri se afla un grup sanitar de tipul celor care se aflau în camping, cu duşuri şi toalete. Ulterior, în preajma anilor 1989 – 1990, dar mai cu seamă după revoluţie, numărul căsuţelor s-a mărit, ajungând, treptat, la 25, din care una era a administratorului spaţiului. Din acestea, 18, cele mai noi, erau cu două paturi, în timp ce cele şapte mai vechi au suferit modificări, spaţiul despărţitor dintre camere fiind distrus, căsuţele devenind mai spaţioase, cu trei paturi. Terenul a fost împrejmuit corespunzător, iar în zonă a apărut un perimetrul denumit de toată lumea “Cortul”. Aici era frigider şi televizor, la care se urmăreau de obicei unele meciuri sau spectacole transmise pe timpul verii. Era cel mai umbros loc din incintă, astfel că aici turiştii veniţi pe litoralul românesc aveau ocazia să deguste o bere la orele serii, dacă nu aveau de gând să iasă la plimbare pe faleză ori dacă doreau să bată o carte. Lângă cort se afla un spaţiu mai larg, între căsuţe, unde, atunci când adulţii băteau o carte, copii băteau mingea sau jucau badminton.
(Va urma)
Cătă ȚINEGHE
Citește și