Achiziția unui brad pentru Crăciun începea, în epoca socialistă, cu multe săptămâni înainte de sărbătorile de iarnă. Oamenii care au prins vremurile își amintesc că sistemul PCR – Pile Cunoștințe Relații funcționa perfect în apropierea Crăciunului, iar pomii se dădeau pe sub mână de cum începea Postul.
Chiar dacă aspectul religios al sărbătorilor de iarnă era dus adeseori în derizoriu de regimul comunist (cu toate că exact aspectul religios este esența!), latura laică nu era deloc ignorată. Un exemplu este bradul de Crăciun, pomul veșnic verde fiind deosebit de important pentru maramureșeni și în acele vremuri. “Mergea omul și își tăia singur, din pădure, bradul care îi plăcea. Erau silvici și atunci, dar se cam închideau ochii dacă tăierile se făceau doar în anumite locuri și doar într-o anumită perioadă”, și-a amintit Ioan T., fost miner.
De altfel, lucrătorii în subteran beneficiau de privilegii serioase în epoca socialistă. “Mergeam, împreună cu câțiva colegi, mai sus de intrarea în galerie. Ne alegeam bradul pe care îl doream, îl retezam și veneam cu el acasă, uneori pe autobuz. Cam toată lumea fura. Așa se obișnuia. Și acum se fură. Diferența e că atunci lumea fura pentru uzul propriu, acum lumea fură să-i vândă. Bradul se aducea acasă în noiembrie la sfârșit sau la început de decembrie, nu de alta, dar înainte de Crăciun, se făceau controale peste controale. Și te fereai să nu te prindă. Unii își ascundeau brazii prin garaje, pe unde puteau, să nu fie descoperiți. Pentru ca bradul să țină până după Anul Nou, se punea în apă cu zahăr. În felul acesta, durata de viață îi era prelungită cu câteva săptămâni”, a mai povestit Ioan T.
# Cadouri prin Sindicat
Crăciunul însemna, evident, un bun prilej de a oferi cadouri celor mici. Jucăriile cu telecomandă, păpușile din desene animate sau ciocolata aerată nu existau nici măcar în cele mai frumoase vise ale copiilor, în comunism. La acel timp, cadourile constau, mai degrabă, în dulciuri simple, decât în jucării. Iar dulciurile erau dintre cele mai banal, fiind câteva bomboane ori câteva fructe. Băimărenii care au prins vremurile își amintesc, cu nostalgie, de nerăbdarea care îi încerca înainte de venirea Moșului, dar și de cadourile primite. “Copiii oamenilor muncii primeau de la întreprinderile în care munceau părinții lor, prin sindicat, pungi de cadouri, înainte de sărbătorile de iarnă, din partea lui Moș Gerilă, denumit în așa fel încât să nu fie numele lui legat de sărbătoarea Crăciunului. În realitate, contributorii erau tot părinții, care achitau lunar cotizația de sindicat, cel care făcea achiziția și împărțirea cadourilor. Cu precădere după Revoluție, se dădeau cât de multe, în principal dulciuri, sortimente de ciocolată, napolitane, biscuiți, halva, bomboane cu cacaou sau fructate și, evident, fructe. Portocalele și bananele erau mult mai rare decât acum. Se dădeau câte una, două, câte unui copil. Bananele erau ținute pe dulap, să se coacă, în timp ce portocalele erau cele care deveniseră, cumva, un simbol al Crăciunului. Nu lipseau nici bomboanele pentru brad, nelipsite de pe pom sau sucurile”, a relatat Ioan T.
# Tradiția colindului
De altfel, exista un obicei practicat, atât de copii, cât și de adulți. Odată mâncate bomboanele, “autorul furtului” avea mare grijă să reconstruiască staniolul, în așa fel încât să nu se observe că delicatesea dispăruse. Era chiar prilej de amuzament în familiile vremii. În ciuda laicității regimului comunist, nu se renunța la colind. “Într-adevăr, Biserica nu era văzută cu ochi buni de cei care conduceau sistemul, dar și ei mai închideau ochii în sărbătorile mari, iar cine nu era la muncă mergea și să se roage, printre ei chiar și dintre comuniștii de bază. Însă, cel mai plăcut moment era cel în care copiii mergeau cu colindul, din scară-n scară, din bloc în bloc, în apropierea domiciliului. Mai primeau una, alta, iar gazdele erau bucuroși de oaspeți. Tradiția a continuat și e frumos că se continuă. Păcat de anul ăsta care ne-a dat viața peste cap. Consider că între apropiați și cu respectarea regulilor, tradiția poate merge mai departe și acum”, a punctat Ioan T.
Ar mai fi de zis că sărbătorile de iarnă erau lipsite de culoare pentru băimăreni. Nu existau lumini colorate ori brăduți împodobiți în centrul orașului. Oamenii erau nevoiți să lucreze chiar și în ajunul sărbătorii până seara târziu. Uneori, nu erau liberi nici în ziua de Crăciun. În 24 seara, iluminatul stradal nu era deosebit. Luminile erau slabe, difuze, oamenii erau la lucru până seara târziu. Se lucra inclusiv pe schimbul 3.
# Noroc cu șefii care țineau Crăciunul
„Țin minte că am nimerit într-un an „pe noapte”. Am mers până la întreprindere la 10 seara, dar șefii nu aveau nici ei chef să lucreze în Sfânta Noapte de Crăciun, așa că ne-au pontat pe toți, am colindat împreună și într-o jumătate de oră eram deja spre casă. Cei care erau liberi în 24 și 25 erau nevoiți să recupereze în sâmbăta ce urma. În întreprinderile unde era „foc continuu” se muncea și în 25, în prima zi de Crăciun. Pe masa de Crăciun erau produse tradiționale: cârnați, caltaboș, jumări, tobă, mămăligă, răcituri, sarmale. Cozonacii și prăjiturile erau făcute acasă. Țuică sau vin cumpăram de obicei de la rudele pe care le mai aveam pe la țară. Bere, mai greu – nu prea se găsea. Lumea era mult mai veselă atunci. Toți știau că e vremea colindelor. Se căutau rudele mult mai des decât acum. La oraș nu erau prea multe tradiții. Era colindul clasic. În rest, nimic. În ziua de Crăciun, se obișnuia să se meargă la biserică, după care se sărbătorea în familie, cu rudele apropiate. Din 26 decembrie se mergea din nou la lucru”, a explicat Ioan T., care ține să întărească ideea că tradițiile pot continua și în vreme de pandemie, dacă se respectă regulile sanitare.
C.Ț.
Foto – public domain
