Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 11 ore în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 13 ore în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 13 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 14 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 14 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 15 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 15 ore în urmă
Perechea David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 15 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 15 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 17 ore în urmă
Săptămâna Mare: PS Iustin a oficiat Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, Baia Mare! PS Timotei, la Mănăstirea Bixad!
Joi, 21 aprilie 2022, este Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, de la ora 17:00, Slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în fruntea unui sobor alcătuit din preoţi şi diaconi ai sfântului lăcaș de închinare.
Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Viorel Bud, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru Religie, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, de la Sectorul social-filantropic, Pr. Ionuţ Pleş, Pr. Dr. Valeriu Vana, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale.
Răspunsurile au fost date de arhidiaconii, diaconii şi teologii de la strana Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. La mijlocul citirii celor 12 Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Iustin a ridicat Sfânta Cruce din spatele Sfintei Mese a Sfântului Altar şi a dus-o pe umăr, într-o procesiune în interiorul Catedralei, precum Mântuitorul pe Golgota, şi a şezat-o în mijlocul sfântului locaş de închinare, după care s-a închinat şi a făcut trei metanii. La fel s-au închinat şi au făcut metanii şi credincioşii din biserică. În încheiere, Preasfinţia Sa a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc şi a făcut credincioşilor mai multe comunicări de ordin administrativ, în ceea priveşte perioada prepascală şi cea pascală, arată Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit joi, 21 aprilie 2022, de la ora 16:00, Slujba Deniei celor 12 Sfinte Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad, Protopopiatul Oaș. Din soborul părinților slujitori au făcut parte Pr. Marcel Malanca, protopopul Oașului, Pr. Mihai Feher, proin-protopop, Ierom. Calinic, slujitor al mănăstirii, Pr. Dacian Chira, slujitor la paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca” al Spitalului orășenesc Negrești-Oaș, Arhid. Gherasim Nap, alături de alți preoți din protopopiat. La final, Preasfinția Sa a rostit un scurt cuvânt de învățătură în care explicat momentele importante care au avut loc în viața Mântuitorului Iisus Hristos, în Joia Mare: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică instituirea Sfintei Liturghii, Rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului, arată Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.