Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 11 ore în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 12 ore în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 13 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 14 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 14 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 14 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 14 ore în urmă
Perechea David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 14 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 15 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 16 ore în urmă
Șase ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Iustin ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului
Astăzi, 27 decembrie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împlinește 6 ani de la Întronizarea în demnitatea de Episcop al Maramureșului și Sătmarului.
Evenimentul a avut loc în data de 27 decembrie 2016, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în prezența unui numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi din Patriarhia Română.
Preasfințitul Părinte Iustin s-a născut la data de 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel de-al patrulea copil al familiei.
A urmat primele opt clase la Şcoala Generală „Octavian Goga” din localitate, iar în 1976, la vârsta de paisprezece ani a intrat în obștea Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, ca frate. A urmat treapta întâi de liceu în satul natal, petrecând vacanţele în mănăstire.
În anul 1979 a fost transferat, cu aprobarea Înaltpreasfințitul Părinte Teofil Herineanu, la Seminarul din Cluj-Napoca pe care l-a absolvit în anul 1983.
În anul 1983 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot, pe seama Mănăstirii Rohia. A fost tuns în monahism în anul 1985 avându-l naş de călugărie pe PS Justinian Maramureșanul primind numele „Iustin”, având ca ocrotitor ceresc pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.
În anul 1988 s-a înscris la Institutul Teologic Universitar Sibiu pe care l-a absolvit în anul 1992.
În anul 1990 a devenit protosinghel, iar în anul 1993, la propunerea PS Justinian, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aprobă ridicarea sa la rangul de arhimandrit.
În 22 martie 1994 Sfântul Sinod al BOR aprobă alegerea sa în postul de Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului cu titlul de „Sigheteanul” iar în 17 aprilie 1994 a avut loc la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, hirotonia în arhiereu, oficiată de către IPS Antonie Plămădeală, IPS Bartolomeu al Clujului şi PS Justinian al Maramureşului şi Sătmarului.
Din anul 2011 este Doctor în Teologie în cadrul Universității „Babes Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă, catedra de Studii Biblice, avându-l ca îndrumător științific pe Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană. Subiectul tezei de doctorat este: „Personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul între profeție și mesianism iudaic în descrierea Evangheliilor și a tradiției precreștine”.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Preasfinţitul Părinte Iustin în demnitatea de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului în şedinţa din 16 decembrie 2016, se precizează pe pagina Episcopiei.
Întru mulți ani!