Istoria ne arată că de-a lungul vremii, harta județului s-a modificat. Și nu e vorba de limita județului, ci de dispariția unor localități. În urma unor cercetări, istoricii au constatat că probabil lipsa apei a fost principalul motiv pentru care oamenii au abandonat unele sate.
Unul dintre acele sate dispărute este Mocira, care nu are nicio legătură cu satul Mocira pe care-l cunoaștem azi, aparținător comunei Recea.
Satul dispărut a fost situat între trei localități existente azi și se pare că a existat până prin secolul al XIV-lea. Vechea așezare a fost localizată între Slătioara, Glod și Văleni. Localnicii au descoperit un loc unde se crede că a fost biserica, după ce curiozitatea i-a împins să cerceteze puțin niște rânduri de pietre situate între cele trei localități și care păreau să fi fost puse acolo de mâna omului.
Unele studii însă arată că sunt cel puțin 29 de sate care au dispărut în timp. Unele din cauza lipsei de apă, așa cum a fost și la Mocira, însă altele și-au mutat vatra mai aproape de surse de apă ori s-au contopit cu alte sate din jur. Unele se află pe teritoriul Ucrainei de azi.
Date puține, cercetări anevoioase
Cercetările care au vizat satele dispărute sunt puține și rezultatele au fost obținute anevoios. Însă un localnic din Văleni a insistat să cerceteze mai mult vechea vatră a satului și ceea ce a aflat a scris în volumul Văleni Maramureș, tradiție și actualitate. Autorul, Ioan Godja Ou, a început să scrie după ce s-a pensionat, iar la 97 de ani, cu puțin timp înainte să treacă la cele veșnice spunea că ceea ce îl motivează să scrie este faptul că vrea să lase ceva în urma lui.
Astfel, mormanul de pietre care a atras curiozitatea multor localnici i-a trezit și lui interesul și a făcut pe cont propriu o mică cercetare. „Am fost acolo şi am văzut răzoarele şi haturile (fâşie de pământ care desparte două ogoare, n.r.), care încă există. Iar în vârful Mocirii, deasura locului numit <<Râpa lui Faor>>, am găsit o pietrărie cam la o lungime de vreo 10-15 metri, pe vreo patru metri lăţime, o grămadă de pietre de râpă”, spunea el înainte de publicarea volumului.
Motivul pentru care au abandonat satul
Terenul unde se află vestigiile vechiului sat se află la aproximativ un kilometru de valea Slătioarei și Glod la puțin peste o jumptate de kilometru de hotarul satului Văleni. „Lungimea lui ar fi de circa 8-10 km, iar lățimea de circa 1-2 kilometri spre apus, zona arabilă a fost circa 50%, restul fânețe, iar sus spre Sermetes, pădure și pășune. Acest sat, Mocira, după toate probabilitățile și studierea zonei unde a fost așezat, a dispărut din cauză că toată această zonă a fost lipsită de apă”, mai explică autorul în volumul său. El mai arată că existau foarte puține izvoare de apă ce puteau fi folosite.
Însă despre locul despre care se crede că ar fi fost biserica, alte păreri arată că, de fapt, acolo ar fi fost un observator, zona fiind călcată de turci. Părerile însă sunt împărțite, iar dovezile incerte, astfel că deocamdată se fac doar presupuneri. „Era o piatră deasupra unei gropi mai mari decât o masă, toată plină de muşchi. Cu o altă piatră am curăţat muşchiul şi am descoperit o cruce pe mijlocul pietrei, nişte frunze pe marginile ei şi nişte cruci mai mici, cam două, trei”, justifica autorul teoria conform căreia acolo ar fi fost biserică.
Mai multe sate dispărute în timp
Mocira nu a fost singurul sat dispărut. Potrivit publicistului Teofil Ivanciuc, care a semnat un studiu de caz în Revista Arhivelor Maramureșene, au fost aproape 30 de sate care au dispărut în timp, în Maramureș. Printre acestea este Copăcis, menționat în anii 1360-1437. Satul se pare că și-a mutat vatra în locul cunoscut ca Valea mare, înainte de 1517. „Biserica sa de lemn, ridicată în 1530, a fost transferată în anul 1622 (ori în 1629 sau 1643, după alte surse) în Breb, unde se află şi azi, fiind pictată în 1626. Pe fostul loc al bisericii din „Siliştea Copăceştilor” azi se află un vechi cimitir părăsit”, arată autorul. El mai arată că tot din cauza lipsei de apă, vatra satului ar fi fost mutată de mai multe ori.
DirectMM.ro
